Casa de Windsor la 100 de ani. Cum s-a ajuns aici?

Pe 17 iulie 2017 s-au împlinit 100 de ani de la înființarea Casei de Windsor, printr-o Proclamație emisă de regele George al V-lea al Regatului Unit al Marii Britanii, al dominioanelor britanice, al Statelor Libere Irlandeze și împărat al Indiei, prin care acesta afirmă că descendenții de sex masculin ai familiei regale britanice vor purta numele de Windsor. Casa Windsor își ia numele de la castelul Windsor. Înainte de această decizie, casa britanică se numea Casa de Saxa-Coburg și Gotha și mai înainte, Casa de Hanovra, având rădăcini germane până la moartea reginei Victoria în 1901.

Cum s-a ajuns însă aici?

Înainte de unificarea Angliei și a Scoției, familii separate au deținut controlul la nord și la sud. Casa Stuart, de origine scoțiană, a fost fondată în secolul al XVI-lea de Robert al II-lea, iar regii și reginele din Scoția au condus sub această dinastie până la formarea Regatului Unit, când Iacob VI al Scoției, fiul Mariei Stuart, devine Iacob I al Angliei și Irlandei, succedându-i Elisabetei I Tudor, ca stră-strănepot al lui lui Henric al VII-lea Tudor. Deținând deja titlul de rege al Scoției, și fără a întâmpina contestații, Casa Stuart preia controlul asupra Angliei și Irlandei. În timpul dinastiei Stuart care va da patru regi și două regine se va desfășura și Războiul Civil Englez. Dinastia se va sfârși în momentul în care regina Ana a Angliei, Scoției și Irlandei va muri fără urmași, iar tronul va fi preluat de vărul său, George I din dinastia de Hanovra, care era descendent al Stuarzilor prin bunica sa maternă, Elisabeta, fiica lui Iacob I. Cinci alți monarhi din Casa de Hanovra i-au succedat, patru regi și o regină, ultima fiind regina Victoria. Dupa moartea acesteia, numele casei regale a devenit Saxa-Coburg și Gotha (numele britanic al Casei de Wettin), fiul ei cel mare, Eduard al VII-lea, moștenind numele casei din care făcea parte tatăl său, Prințul Albert. Casa de Saxa-Coburg și Gotha a deținut drepturile la tron pentru 16 ani, dar doar prin nume, nu și prin sânge.

Ca urmare a puternicelor sentimente anti-germane manifestate în rândul populației britanice datorită Primului Razboi Mondial, George al V-lea, succesorul lui Eduard al VII-lea, decide să schimbe numele casei regale britanice. George al V-lea nu doar că schimbă numele casei regale dar renunță și la toate titlurile germane deținute de membrii familiei sale. Regina Alexandra, mama lui George al V-lea, era cunoscută pentru lipsa de încredere pe care o avea în legatura cu Kaiserul Wilhelm al II-lea. Eduard al VII-lea, și la rândul său, George al V-lea erau membri ai casei ducale germane de Saxa-Coburg și Gotha, prin Albert, Prinț Consort, soțul reginei Victoria. Sentimentul anti-germanic a fost cu atât mai profund cu cât bombardiere grele – Gotha G.IV – ale aviației germane, au fost capabile să traverseze Canalul Mânecii, începând bombardarea directă a Londrei și ucigând în timpul un raid de zi 18 copii aflați la o școală din East End. Apoi, în același an, vărul primar al regelui George al V-lea, Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, a fost forțat să abdice, aducându-se din nou în discuție posibilitatea unei eventuale eliminări a tuturor monarhiilor din Europa. Regele și familia sa au fost astfel convinși ca cea mai bună soluție este să renunțe la orice asociere cu Coroana germană.

Astfel, pe 17 iulie 1917, George al V-lea, emite următoarea Proclamație:

“Acum și de aici înainte, Noi, din voința noastră și autoritatea noastră regală, declarăm și anunțăm că, de la data acestei proclamații, Casa și familia noastra vor fi numite și cunoscute ca și Casa și familia de Windsor, și că toți urmașii de linie masculină ai apusei noastre bunici, Regina Victoria, care sunt subiecți ai acestor regate, alții decât descendenții de sex feminin care se vor căsători sau s-au căsătorit deja, vor purta numele de Windsor.”

Numele ales avea o lungă asociere cu monarhia britanică, prin orașul Windsor din Berkshire și Castelul Windsor. De altfel, turnul rotund al castelului Windsor stă la baza blazonului Casei de Windsor. În intervalul 1917 – 1919, George al V-lea, va retrage titlurile de prinți și prințese britanice pentru 15 persoane cu care se înrudea, majoritatea aparținând Casei de Hanovra. Auzind că vărul său a schimbat numele casei regale britanice în Windsor, și referindu-se la pieasa “Nevestele vesele din Windsor” a lui Shakespeare, împăratul german Wilhelm al II-lea a remarcat în glumă că ar vrea să vadă și “nevestele vesele din Saxa-Coburg-Gotha”.

Din 1917 și până în prezent Casa de Windsor a oferit trei regi și o regină, actualul monarh, Elisabeta a II-a, timp în care societatea britanică a trecut prin transformări majore. Imperiul Britanic a participat la ambele războaie mondiale, terminând de partea învingătorilor de fiecare dată, dar “plătind” prin pierderea ulterioară a statutului de megaputere ca urmare a decolonizării. O mare parte a Irlandei s-a rupt de Marea Britanie, iar Imperiul s-a destrămat formând Comunitatea Națiunilor.

În prezent, Elisabeta a II-a din Casa de Windsor, este monarh a 16 state suverane: Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Belize, Antigua și Barbuda, Saint Kitts și Nevis. Pe lângă acestea mai există de asemenea trei dependențe ale coroanei(Jersey, Guernsey și Insula Man), paisprezece teritorii britanice de peste mări(Akrotiri și Dhekelia, Anguilla, Bermuda, Zona Antarctică Britanică, Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Gibraltar, Montserrat, Insulele Pitcairn, Saint Helena, Ascension și Tristan da Cunha, Georgie de Sud și Insulele Sandwich de Sud, Insulele Turks și Caicos) și două state asociate din Noua Zeelandă.

^{Sursă imagine – prelucrare după o caricatură din revista “Punch“, Vol. 152, 27 Iunie 1917}