Compania Indiilor de Est este autorizată de regina Elisabeta I a Angliei prin decret regal să fie “Compania de tranzacționare a comercianților din Londra în Indiile de Est”.

Compania Indiilor de Est, numită și Onorabila Companie a Indiilor de Est sau Compania Britanica a Indiilor de Est sau pur și simplu Compania, a fost o societate pe acțiuni care a devenit în timp, unul dintre primele concerne multinaționale din istoria economiei mondiale. Curând după înfrângerea Armadei spaniole în 1588, navele portugheze și spaniole și încărcăturile lor capturate de englezi, le-au permis acestora să călătorească în jurul lumii în căutare de bogății. Mai mulți comercianți influenți din Londra i-au adresat reginei Elisabeta I o petiție, cerând permisiunea de a naviga în Oceaunul Indian. Țelul lor era să conteste monopolul spaniol si portughez asupra comerțului din Orientul Îndepărtat. Elisabeta și-a dat acordul pe 10 aprilie 1591 iar corsarul James Lancaster a pornit din Torbay la bordul Bonaventurei (fosta navă amiral a lui Sir Francis Drake) alături de alte două nave, în jurul Capului Bunei Speranțe, spre Marea Arabiei. După ce au trecut de Capul Comorin și până au ajuns în Peninsula Malay, au atacat și jefuit mai multe nave spaniole și portugheze. În 1592, Sir Walter Raleigh și Contele de Cumberland au reușit să captureze în Bătălia de la Flores de pe 13 august, marele carrack ( o caracă, precursor al galionului) Madre de Deus; o captură care avea să galvenizeze comerțul englez. În momentul în care a intrat în portul Dartmouth era cea mai mare navă văzută până atunci în Anglia, iar încărcătura ei era formată din cufere pline cu bijuterii, perle, monede de argint, ambră, pânze de bumbac, tapițerii, piper, cuișoare, scorțișoară, colorant roșu și coșenile din care se extrăgea carminul, lemn prețios de abanos. Documentele de la bord erau însă cu mult mai valoroase căci ele conțineau informații vitale despre rutele de comerț din și spre China, India și Japonia, adică fix informațiile prețioase de care aveau nevoie englezii pentru a se angaja în acest comerț cu mărfuri de lux. În 1596, un alt convoi format din trei nave a pornit spre Indiile de Est, însă toate au fost pierdute pe mare. În 1597, Ralph Fitch, un comerciant aventurier, s-a întors în Anglia, după ce făcuse o călătorie de peste cincisprezece ani în Mesopotamia, Golful Persic, Oceanul Indian, India și Asia de Sud-Est. Fitch i-a oferit informații prețioase lui Lancaster referitoare la comerțul din acele locuri.

Astfel, pe 22 septembrie 1599, un grup de comercianți s-au întâlnit pentru a-și exprima intenția de a se aventura într-o călătorie către Indiile de Est pentru care strânseseră o investiție inițială de 30 133 £. Două zile mai târziu, aventurierii s-au reunit pentru a se adresa Reginei în speranța că aceasta va susține proiectul lor. Prima lor încercare nu a fost încununată de succes, dar au insitat să obțină măcar o aprobare neoficială. Pentru aceasta au cumpărat navele necesare și au marit capitalul la 68 373 £. O nouă convocare a investitorilor a avut loc, un an mai târziu, pe 31 decembrie 1600. De data aceasta au fost norocoși iar George, Conte de Cumberland, alături de 215 cavaleri, consilieri municipali și alti cetățeni, a primit o Cartă Regală din partea Elisabetei pentru Compania comercianților din Londra cu drept de tranzacționare cu Indiile de Est. Pentru o perioada de cincisprezece ani, licența (Carta), acorda companiei nou formate un monopol asupra comerțului cu toate țările situate la estul Capului Bunei Speranțe și la vest de Strâmtoarea Magellan. Orice alt comerciant englez care încălca Carta și era prins făra o licență din partea Companiei urma să fie trimis la închisoare pentru cât timp ar fi dorit Coroana și să își piardă nava și încărcătura care urmau să fie împărțite între Companie și Coroană. Compania urma să fie condusă de un guvernator și 24 de directori de comitete. Aceștia, la rândul lor raportau la Curtea Proprietarilor (Adunarea acționarilor) care îi numise. Conform tradiției, tranzacțiile inițiale s-au desfășurat la hanul Nags Head, vizavi de biserica Sf. Botolph din Bishopsgate, înainte de a se muta în sediul de pe strada Leadenhall, numit India House.

Inițial, în cadrul Companiei Indiilor de Est, acțiunile erau deținute doar de comercianți foarte bogați și de aristocrați. Englezii au intrat relativ târziu în comerțul cu India. Portughezii tranzacționau deja acolo încă din secolul al XVI-lea, iar din 1595 o grămadă de companii olandeze se îngrămădeau pentru a face comerț în zonă. Aceste companii olandeze s-au unit mai apoi în 1602, în Compania Olandeză a Indiilor de Est (VOC), ale cărei acțiuni puteau fi tranzacționate la bursă. Până în 1657, guvernul englez nu a deținut acțiuni, exercitând doar un control indirect. Pornind de la tranzacțiile comerciale din Oceanul Indian, inițial cu Imperiul Mogul și regiunile din Asia de Sud-Est Maritimă, iar mai apoi cu China condusă de dinastia Qing, Compania a reușit într-un timp relativ scurt să preia controlul unor părți mari ale subcontinentului indian, a colonizat părți din Asia de Sud-Est și a colonizat Hong Kong după un război cu China, punând astfel bazele Imperiului Britanic. Principalele mărfuri comercializate erau bumbacul, mătasea, sarea, condimentele, ceaiul și opiul.

În primul său secol de activitate, accentul Companiei au fost pe negoț, și nu pe construcția unui imperiu. Interesele societății s-au schimbat începând cu secolul al XVIII-lea, pe măsură ce puterea Imperiului Mungal din India pălea. Pentru controlul asupra Indiei, Compania s-a luptat cu omoloaga sa franceză în timpul Războaielor Carnatice din 1740 și 1750. După bătăliile de la Plassey și Buxar, britanicii au învins puterile bengale, și au lăsat Compania să conducă Bengalul. În deceniile următoare, a crescut treptat amploarea teritoriilor aflate sub controlul său, iar majoritatea subcontinentului indian se afla fie direct, fie indirect, sub controlul Companiei. În 1803, momentul de apogeu al Companiei în India, aceasta avea o armată privată de 260.000 de persoane, dublu față de armata britanică si înregistra venituri de 13.464.561 £ (1.359.675.850,80 £ în 2018) și cheltuieli de 14,017,473 (£ 1,415,509,909.85 în 2018). În discursul său adresat Camerei Comunelor în iulie 1833, Lordul Macaulay a explicat că, de la început, Compania a fost întotdeauna implicată atât în ​​comerț, cât și în politică, la fel ca și omologii francezi și olandezi. Compania a ajuns în cele din urmă să conducă zone mari din India cu armatele sale private, exercitând puterea militară și asumând funcții administrative din 1757 și până în 1858 când, după rebeliunea indiană din 1857, guvernul britanic a preluat controlul direct al Indiei. În ciuda intervenției guvernamentale frecvente, compania avea mari și dese probleme financiare, astfel că a fost dizolvată în 1874.  Armata și marina privată a Companiei au fost absorbite în armata și marina britanică.

Surse:

^{en.wikipedia.org/wiki/East_India_Company}