Cuv. Gherasim de la Iordan (sarbatoare greco catolica)

Deprinzându-se, înca de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a facut mai mare sfântul Gherasim a îmbracat schima monahala si s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împaratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta lupta pentru virtute si s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui si fiarele cele salbatice. Astfel, el avea pe lânga sine un leu care îi slujea si care pe lânga toate celelalte slujbe pe care i le facea, mai facea si pe aceea ca ducea la pascut si aducea înapoi catârul care îi cara sfântului apa. Odata, pe când leul dormea, niste calatori care treceau pe acolo cu camilele lor, vazând catârul pascând singur, l-au luat si l-au legat de camilele lor, pornind mai departe. Spre seara, monahul ce-si facea ucenicia pe lânga sfântul Gherasim, vazând ca leul vine singur, s-a mâhnit, socotind ca leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul sa îndeplineasca si slujba catârului. Leul a primit aceasta si tot timpul, cât catârul a fost tinut de negutatorii care-l luasera, purta vasele cu apa pe spinarea lui si alergând cât putea de repede, se silea sa aduca apa. Dar, s-a întâmplat ca negutatorii amintiti, la întoarcere, sa apuce pe aceeasi cale. Când s-au apropiat de râul unde se gasea leul ca sa aduca apa, leul vazând si cunoscând catârul, care urma camilelor fiind legat de ele, napustindu-se cu o saritura neasteptata a înspaimântat pe negutatori si i-a pus pe fuga. Apoi, apucând catârul de capastru, l-a tras dupa sine, iar catârul a tras dupa el toate camilele de care era legat si care la rândul lor erau legate una de alta, asa cum este obiceiul, si le-a adus la chilia sfântului. Apoi batând cu coada la usa chiliei, le-a înfatisat sfântului ca pe un vânat. Vazând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului sau, a zis: În desert am grait rau despre leu; deci, sa fie mai departe slobod de slujba pe care o savârsea si sa se duca sa petreaca dupa obiceiul sau. Atunci leul, plecându-si capul, ca si cum ar fi multumit sfântului si-a luat calea catre munte. Şi o data pe saptamâna venea si se apropia de sfânt, plecându-si capul înaintea lui, ca si cum i s-ar fi închinat. Dupa ce sfântul Gherasim s-a savârsit din viata, leul a venit din nou sa-si primeasca binecuvântarea. Dar, negasind pe sfânt si aflând de la ucenicul acestuia despre sfârsitul lui si fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici niste mugete usoare, dar în cele din urma racnind cu multa putere, si-a dat duhul. Astfel mareste Dumnezeu pe cei ce-L slavesc pe Dânsul, încât face ca si fiarele sa li se supuna celor ce pastreaza neîntinat chipul si asemanarea Sa.