Debutul Marii Terori în Franța în timpul Revoluției Franceze(Legea din 22 Prairial)

Constatând aglomerația din închisori, Convenția grăbește procesele acuzaților. Astfel, pentru simplificarea procedurilor nu mai este necesară prezența martorilor care să depună mărturie. Începând cu data de 10 iunie și pâna pe 27 iulie, 1376 de prizonieri sunt condamnați la moarte, neexistând nici o achitare, față de cele 1251 de condamnări la moarte din ultimele 14 luni. Convenția își acordă și dreptul exclusiv de a-și aresta proprii membri.

După o tentativă eșuată de asasinare a lui Robespierre și a lui Collot d’Herbois, legea a fost propusă de Georges Auguste Couthon și susținută de Robespierre. În opinia lui Georges Auguste Couthon, infracțiunile politice erau cu mult mai grave decât crimele comune, acestea amenințând însăși existența unei societăți libere.

 

“Indulgența este o atrocitate… Clemența este paricid.”

Aceasta lege a fost o extindere a centralizării și organizării Terorii. În urma decretelor din 16 aprilie si 8 mai activitatea Curților Revoluționare din provincie pe materie de cazuri politice a fost suspendată. Toate cazurile politice urmau să fie judecate doar în capitală. Astfel, până în iunie 1794, Parisul era plin de suspecți care își așteptau procesul, închisorile pariziene fiind supraaglomerate.

Deasemenea, Robespierre, Couthon, Saint-Just și alți membri ai Convenției credeau că, colegii care l-au susținut pe Danton, nu mai erau membri credibili ai Convenției, motiv pentru care trebuiau aduși cât mai repede în fața justiției.

În plus, Tribunalul Revoluționar putea audia acum și cazurile de “patriotism calomnios”, “încercările de a inspira descurajere”, “răspândirea de știri false” sau “depravarea morală, corupție a conștiinței publice și atingerea purității și energiei Guvernului Revoluționar”.

Noua lege, impunea tuturor cetățenilor obligația activă de a denunța și a aduce în fața justiției persoanele suspecte. După cum explica Couthon Convenției,

“Pentru ca un cetățean să devină suspect, este suficient ca un zvon să-l acuze”.

Procesele erau limitate la 3 zile. Tribunalul Revoluționar era împiedicat să cheme martori sau să permită prezența unui avocat al apărării. Jurații trebuiau să decidă doar pe baza acuzațiilor aduse de procurori și pe baza răspunsurilor date de suspectul care nu avea dreptul la un avocat. Existau doar două verdicte posibile: achitat sau condamnat la moarte. Imunitatea membrilor Convenției a fost anulată.

^*[1],[98]