Englezii încep colonizarea oficială a Bermudei

Începând cu 1611, Compania Virginiei începe sa promoveze colonizarea Bermudei și să recruteze viitorii pionieri. Conferirirea numelui lui Sir George Somers noii colonii – Insulele Somers – a dus la înlocuirea oficială a numelui căpitanului spaniol Juan de Bermudez cu cea a unui cavaler englez în hărțile lumii, astfel contribuția cea mai însemnată a lui Somers în istoria Bermudei realizându-se după moartea sa. Sir George Somers a devenit astfel un erou al marinei engleze, întrecându-i în faimă pe Sir Francis Drake, Sir Walter Raleigh, Sir Martin Frobisher, Sir Humphrey Gilbert și alți mari comandanți navali si navigatori ai perioadei elisabetane. Pe 1 noiembrie 1611, la Whitehall, în prezența regelui Iacob I al Angliei, are loc premiera piesei lui William Shakespeare, inspirată, se pare, de naufragiul corabiei Sea Venture, pe țărmul Bermudei, numită deja pe atunci Insula lui Somers. Peste câteva luni, pe 12 martie 1612, Charta Companiei Virginiei a fost extinsă oficial pentru a include și Bermuda.

În mai 1612, 60 de coloniști au fost trimiși pentru a coloniza oficial Bermuda la bordul navei Plough, sub comanda lui Sir Richard Moore, numit primul guvernator. Aceștia au ajuns la destinație pe 11 iulie 1612, dupa o călătorie de 61 de zile pe mare. Plough era asemănătoare ca aspect și dimensiuni cu Godspeed, corabia care a dus primii coloniști englezi în Jamestown în 1607. Plough a urmat traseul menționat de Sir George Somers. Căpitanul Davis era un navigator iscusit și fusese instruit înainte de plecare în legătură cu locul unde să se întâlnească cu Christopher Carter, Edward Chard și Edward Waters, cei trei bărbați rămăși singuri pe insulă, după ce în 1611, Mathew Somers a părăsit Bermuda pentru a duce corpul lui Sir George Somers pentru a fi înmormântat în Anglia. Davis probabil avea și harta lui Sir George Somers cu el. Doar două exemplare ale acestei hărți au supraviețuit – una se află acum Londra și una în Arhivele Bermudei. Mathew Somers a adus în Anglia și o scrisoare semnată de Carter, Chard și Waters în care aceștia menționau locul unde vor înființa o tabără pentru a supraveghea navele care se apropiau. În momentul în care Plough a apărut la orizont, cei trei au știut că era o corabie engleză și nu spaniolă. S-au urcat în barcă și au mers în întâmpinarea coloniștilor. Noii veniți au descoperit că cei trei supraviețuitori de pe Sea Venture, nu doar că erau sănătoși dar avea și provizii mari dintr-o varietate de alimente. Le-au ascultat cu entuziasm poveștile și au aflat cu uimire că cei trei plantaseră un acru de porumb, gata să fie recoltat. În plus, era disponibil un număr mare de dovlecei și fasole indiană, mai multe broaște țestoase vânate și cantități mari de carne de porc sărată. Cei trei mai cultivaseră și grâu, tutun, pepeni și multe altele. După ce au ajuns cu toții într-un loc de ancorare sigur, pasagerii au fost debarcați în Golful Vaughn. Noii sosiți au început imediat să își spună rugăciunile. Marinarii au observat însă un loc numai bun pentru pescuit și în scurt timp au scos suficient pește pentru a hrăni pe toată lumea. După câteva săptămâni Plough a plecat înapoi spre Anglia.

Împreună cu “cei trei regi din Bermuda” ei au început construcția orașului St. George (inițial numit Noua Londră), prima capitală a insulei care va deveni cel mai vechi oraș englez continuu locuit din Lumea Nouă, în timp ce Bermuda rămâne cel mai vechi teritoriu britanic de peste mări. Primele locuințe și biserici au fost construite în august 1612, inițial din lemn de cedru și palmieri. Nou-veniții au descoperit cu încântare că solul era deosebit de rodnic. Au găsit mulți duzi și măslini sălbatici. Optimiști, au început sa planteze cartofi albi, roșii și portocalii (din Peru) – primii coloniști britanici din Lumea Nouă care au înființat o astfel de cultură -, trestie de zahăr, indigo, păstârnac, ridichi, manioc, dovleac, arbori de pâine, pepeni verzi și galbeni, ananas și multe altele. Marea le oferea o varietate de pești. Păsări de vânat erau din abundență, iar porcii sălbăticiți, lăsați pe insulă de Jan de Bermudez cu aproape un secol în urmă le asigurau și ei necesarul de carne. Tutunul a devenit un export de succes pentru Bermuda. Era tutun de calitate si se vindea la prețuri ridicate. În decembrie 1612, alți 30 de coloniști și provizii au ajuns din Anglia.

În martie 1613, Sir Richard Moore, guvernatorul Bermudei s-a preocupat să pună la punct un sistem care să semnalizeze apropierea navelor prietene sau dușmane. În aprilie constucția fortului (Smith’s Fort) a fost finalizată, asigurându-se astfel protecția împotiva navelor spaniole sau a altor state inamice.  Alți 100 de coloniști ajung pe insulă. În același timp la Londra este publicată o primă carte, “O descriere simplă a Bermudelor, numite acum Sommer Island”. Autorii, William Crashaw și Silvester D. Jourdain, au fost pasageri pe Sea Venture. Chiar înainte de Crăciun, ajunge în Bermuda și Richard Norwood, trimis acolo de companie ca “specialist tehnic” responsabil să găsească perlele de Bermuda. Norwood se distinse deja ca marinar, navigator și scafandru și-și va dovedi mai târziu geniul ca matematician, scriitor de manuale, profesor de școală, istoric și cartograf. El a fost interesat și de natură și religie, iar în 1638 a scris un jurnal al vieții sale timpurii, care oferă detalii de o claritate și de o valoare inestimabilă pentru istorici. Documentul original, transmis din generație în generație descendenților săi, se află acum în Arhivele Bermudei. Cum perlele s-au dovedit a fi inexistente, Norwood s-a dedicat unui studiu al litoralului. Ajutat de Charles Caldicott, Norwood a cercetat 120 de insulițele din arhipelag. Studiul început în 1616 a fost finalizat în mai 1617 iar harta rezultată a fost publicată la Londra în 1622, la cinci ani după revenirea lui în Anglia, fiind relevantă și în prezent.

Un an mai târziu, în martie 1614, căpitanul spaniol Domingo de Ulivarri, cunoscând faptul că administrația de la Madrid, dorea să fie la curent cu starea coloniei din Bermuda, pe care o considera mult prea apropiată de rutele comerciale pe care dorea să le controleze, s-a îndreptat spre insulă pentru a cerceta mai bine apărarea acesteia. Din raportul său aflăm ca insula era păzită de două forturi, unul din piatră și mortar și unul din lemn, dotate cu 10-12 tunuri. Inițial englezii au crezut că e vorba de o navă englază care se apropie de port, dar după ce au realizat ca e vorba de o navă spaniolă, au tras un prim foc, suficient pentru ca nava spaniolă să se întoarcă din drum. În aceeași lună, alți 280 de coloniști englezi au ajuns pe insulă. În ciuda pedepsei cu moartea în Imperiul Spaniol, pentru oricine ar fi vândut semințe de tutun non-spaniolilor, Rolfe reușise cumva să obțină semințe dintr-un soi de tutun cu mult mai fin decât cel specific Virginiei iar în iunie 1614, trimite prima încărcătură de tutun din Virginia în Anglia. Pe măsură ce consumul de tutun crește în Europa, Anglia devine un concurent al Spaniei în ceea ce privește exportul de tutun. Tot în 1614, căpitanul John Smith tipărește o hartă a Bermudei, iar Compania Virginiei cedează colonia din Bermuda Coroanei Engleze, neconsiderând-o suficient de profitabilă. Bermuda devenind astfel primul teritoriu legal de peste mări al Angliei.

Pe 29 iunie 1615, Compania Insulelor Somers (sau Compania Bermudei) primește autorizația de funcționare din partea regelui Iacob I al Angliei. Această companie autonomă, formată din 118 investitoti englezi din Londra, foști acționari ai Companiei Virginiei, a preluat cu 2000 £, Charta deținută anterior de Compania Virginiei și în baza unei autorizații legale acordate de rege, misiunea de înființare a unor plantații pe Insulele Somers cu scopul de a dezvolta o întreprindere profitabilă în Bermuda. Astfel, cea mai veche mondedă colonială este emisă în Bermuda și bătută la Londra.

În 1616, Norwood termină împărțirea în parohii a insulei, districtele administrative fiind numite după principalii investitori din Compania Bermudei iar pe insulă este introdusă cultura de manioc, care va deveni principalul produs de export în 1868-1869. Tot în 1616, sunt aduși pe insulă primii sclavi din Africa. Aceștia au fost aduși inițial pentru a se scufunda în căutarea de perle, însă cum căutările nu au avut succes, au fost folosiți ulterior la munca pe plantațiile de tutun și trestie de zăhăr. Albinele sunt aduse în Bermuda din Anglia iar pentru a proteja Pasărea Cahow, a cărei carne era foarte apreciată de coloniști, este adoptată prima lege care viza conservarea faunei din Lumea Nouă.

În 1619, olandezul Jacob Jacobson supraviețuiește unui naufragiu și ajunge pe tărmul Bermudei, unde este angajat de guvernator sa contruiască ambarcațiuni capabile să asigure apărarea de pe mare a insulei. Guvernarea reprezentativă fusese introdusă în Bermuda din 1620, când Adunarea sa Reprezentativă a ținut prima sesiune de lucrări, devenind astfel o colonie auto-guvernantă. Prima întrunire a legislativului a avut loc pe 1 august, în conformitate cu instrucțiunile explicite primite de al treilea guvernator, Nathaniel Butler de la Compania Bermudei. Adunarea convocată includea câte doi reprezentanți din fiecare district, care au fost aleși prin vot deschis de către proprietarii de terenuri de sex masculin. Una dintre primele măsuri adoptate de noul legislativ a fost interzicerea vânătorii de țestoase. Pentru că biserica Sfântului Petru în care s-au ținut primele întâlniri ale executivului nu era potrivită scopului acestor întâlniri, în același an se începe și construcția unei clădiri din piatră, parlamentarii reunindu-se în această primă construcție civilă din piatra până în 1815 când Parlamentul s-a mutat de la St. George la Hamilton.

Legile societății Compania Bermudei au fost promulgate în 1622, ele clarificând rolurile și statutul Guvernatorului, Consiliului Guvernatorului și Adunării Legislative. În lege era stipulat că fiecare dintre cele 8 parohii (districte) urmau să își aleagă patru membri care să îi reprezinte în Adunarea legislativă în timp ce ocupanții terenurilor deținute de Compania Bermudei urmau să fie reprezentați de către opt persoane. Principalele funcții ale Adunării Legislative erau formularea și adoptarea legislației, care nu trebuia însă să fie contrară legilor din dreptul englez, Guvernatorul și Consiliul său, care acționau în numele Companiei, având drept de veto. Deasemnea trebuia să gestioneze finanțele coloniei, Guvernatorul neavând drepturi de a impune impozite și taxe fără votul Adunării. În 1623 apare prima lege care îi viza direct pe sclavii africani, cărora le era interzis să cumpere sau să vândă produse sau să facă orice fel de schimburi făra acordul stăpânilor. Tot în 1623 este adoptată o lege care impunea ambarcațiunilor care transportau pasageri între insulele din arhipelag să asigure un serviciu regulat și zilnic, cu excepția zilelor de duminică. Plata transportului avea să fie asigurată de Executiv iar transportatorilor le era interzis să ceară bani de la pasageri. Serviciul trebuia să fie deschis tuturor, inclusiv sclavilor, cu condiția ca aceștia să prezinte o aprobare scrisă de la stăpânul lor. În 1624, căpitanul John Smith publică “O istorie generală a Virginiei, Noii Anglii și a Insulelor Somers (Bermuda). În decursul următoarelor decenii, Bermuda s-a luptat pentru a dezvolta o economie viabilă iar acționarii Companiei au condus colonia până în 1684, când a fost dizolvată și Bermuda a devenit o colonie a Coroanei. Eliberați de restricțiile comerciale impuse de acționarii Companiei, locuitorii Bermudei au abandonat agricultura în masă, orientânu-se către oportunitățile oferite de comerțul pe mare.

^{www.bermuda-online.org/history.htm}

^{en.wikipedia.org/wiki/Somers_Isles_Company}

^{www.royalgazette.com/article/20120706/island/707069952}