Soarele rasare la 
Este 
Eroul și simbolul Primului Război Scoțian de Independență, Sir William Wallace este executat la Londra pentru înaltă trădare [conținut cu puternic impact emoțional]
După ce a fost învins de englezi în bătălia de la Falkirk din iulie 1298, nu s-a mai auzit nimic despre Sir William Wallace până în 1304 când a refuzat să se prezinte în fața unui congres organizat de nobili englezi și scoțieni la Saint Andrews. Trădat, a fost în cele din rumă capturat de englezi și transferat la Londra, ca prizonier. Într-o zi de 23 august 1305, legendarul deja lider al rebelilor scoțieni, simbolul luptei pentru independența Scoției, fostul gardian și înalt protector al Scoției, Sir William Wallace este executat în piața Smithfield din Londra sub acuzația de înaltă trădare, acuzație pe care Wallace a negat-o până în ultima clipă.
„Nu am jurat niciodată loialitate regelui Angliei.”
“Cum pot fi un trădător .. Când regele vostru este străin mie.”
Pe 23 august 1305, sir William Wallace a fost scos din celula sa din interiorul Turnului Londrei, dezbrăcat, legat de un cal și târât pe străzile Londrei până în piața Smithfield într-un act de umilire publică și pentru amuzamentul publicului prezent. Străzile și piața au fost pline de lumea dornică să vadă modul în care legendarul erou își va întâlni sfârșitul. Pentru început, Wallace a fost spânzurat; nu pentru a-l omorâ, ci pentru a-i provoca durere și umilințe. A fost ridicat în frânghie pentru ca toți cei prezenți să îl vadă sufocându-se. După ce urarele mulțimii s-au liniștit, marele cavaler a fost trântit pe platforma eșafodului, întins mai apoi pe un pat de tortură, iar cu ajutorul unor scripeți, încet și dureros i-au fost dislocate cele patru membre. Trupul frânt era pregătit acum pentru următoarea tortură. Cu un cuțit, i-au fost tăiate organele genitale iar mai apoi trupul i-a fost despicat de la gât până la stern, iar organele i-au fost îndepărtate unul câte unul și arse în fața condamnatului. Călăul lui Wallace nu a fost însă un simplu măcelar, ci probabil unul dintre cei mai pricepuți călăi din Londra. Inima lui Wallace încă bătea atunci când ea a fost scoasă din trupul nefericitului și arătată mulțimii. Doar după ce a îndurat toate aceste chinuri și umilințe lui Wallace i s-a permis să moară. Cu o lovitură rapidă de topor, Wallace a fost decapitat. Capul eroului scoțian, tras în smoală pentru conservare, a fost expus într-o țepușă pe Podul Londrei, în timp ce brațele și picioarele i-au fost expuse în nord, pentru a aminti tuturor scoțienilor ce urmau să pățească dacă se împotriveau regelui Eduard I al Angliei. Orice alte rămăsițe ale corpului au fost fierte într-un amestec cu ierburi care încetineau putrefacția și expuse în toate colturile țării ca avertisment. Acest mod barbar și sadic de execuție, avea și o a doua semnificație, care întrecea orice imaginație în materie de cruzime. Se credea că cel care moare într-o asemenea manieră, nu putea accede în Rai având trupul sfâșiat în bucăți. Atât de mult l-a urât Eduard I al Angliei pe Sir William Wallace și tot ce reprezenta el, încât simpla sa moarte nu l-a mulțumit și a vrut să se asigura că sufletul cavalerului avea să rătăcească o veșnicie făra a-și găsi liniștea. Cu toate acestea, îngrozitoare moarte a lui Wallace nu a avut efectul scontat. Sir Simon Fraser și doi dintre frații lui Robert Bruce avea să împărtășească aceleași chinuri în încercarea lor de a asigura independență Scoției.
Pe fatada Spitalului Sf. Bartolomeu, aflat în apropiere de locul execuției lui Wallace a fost dezvelită, pe 8 aprilie 1956, în memoria eroului scoțian, o placă pe care stă scris, în latină
Dico tibi verum libertas optima rerum nunqual servili sub nexu vivito fili. (Vă spun adevărul. Libertatea e ceea ce e mai bun. Fiilor, nu trăiți niciodată viața în sclavie.)
și un vechi strigăt de război scoțian în gaelică
Bas Agus Buaidh (Moarte și Victorie)
În acele vremuri nu exista crimă mai gravă decât înalta trădare față de Coroană. Prin urmare, pentru o astfel de crimă trebuia găsită o formă de excuție cât mai îngrozitoare. Astfel s-a ajuns prin combinarea mai multor moduri de execuție, la o formă cât mai agonizantă. Deși ajunsă celebră pentru modul în care a fost folosită în Anglia, acest mod de execuție a fost practicat în toată Europa. În cele mai multe cazuri, condamnatul era cruțat de cele mai îngrozitoare chinuri fiind lăsat să moară sugrumat. Modul în care decurgea întreaga execuție depindea foarte mult de cât de mult voia regele să îl vadă pe condamnat suferind. Folosirea acestui gen de execuție publică a persistat încă câteva sute de ani, Colonelul Eduard Marcus Despard fiind ultimul oficial al statului care a primit această pedepasă în 1803. Cum însă în 1803 această pedeapsă traditională pentru înaltă trădare era considerată mult prea barbară, Despart a fost doar spânzurat până aproape de moarte și mai apoi decapitat în fața unei mulțimi de 20 000 de oameni (cea mai mare adunare publică până la înmormântarea lui Lord Nelson în urma bătăliei de la Trafalgar). Trista poveste a colonelului Despart este relatată în ultimul sezon al serialului BBC, Poldark. Pedeapsa a fost abolită în 1870, punând astfel capăt uneia dintre cele mai oribile metode de execuție din istorie.
Surse:
www.facebook.com/societyofjohndegraeme