Soarele rasare la 
Este 
Este semnat Tratatul de la Zaragoza, completând împărțirea lumii între Spania și Portugalia hotărâtă prin Tratatul de la Tordesillas
Tratatul de la Zaragoza sau Tratatul de la Saragossa, denumit și Capitulația Zaragozei, a fost un tratat de pace încheiat între Spania și Portugalia și semnat pe 22 aprilie 1529 de către împăratul Carol al V-lea al Spaniei și regele Ioan al III-lea al Portugaliei, în orașul aragonez Zaragoza care a definit zonele de influență spaniole și portugheze în Asia, rezolvând astfel problema Insulelor Moluce, revendicate de ambele mari puteri maritime prin Tratatul de Tordesillas din 1494. Conflictul între cele doua puteri a început în 1520 când expediții ale ambelor puteri au ajuns în Oceanul Pacific, iar în această zonă nu a fost definită până atunci nici o linie de demarcație clară.
În 1494 când Spania și Portugalia au semnat Tratatul de la Tordesillas au împărțit lumea în două zone de explorare și colonizare la vest și est de un meridian în oceanul Atlantic; la vest de acest meridian era zona de influența a Spaniei, iar la est cea a Portugaliei. În plină goană pentru mirodeniile care se adăugau la alimentele conservate cu sare pentru a le îmbunătăți gustul – piper, cuișoare, ghimbir, scorțișoară, nucșoară, șofran -, a căror consum crescuse în Europa după cruciadele în care europenii intraseră în contact cu lumea musulmană și care creșteau doar în anumite zone geografice precum India, Insula Ceylon și insulele din Indonezia (Insulele Moluce), Alfonso de Albuquerque reușește să cucerească Malacca, pe atunci centru important al comerțului din Asia, pentru Portugalia în 1511. Auzind despre așa-numitele insule ale mirodeniilor, Alfonso de Albuquerque îl trimite pe António de Abreu în căutarea lor. Expediția ajunge în Insulele Moluce în 1512. Francisco Serrão unul dintre vice-căpitanii lui António de Abreu îi trimite o scrisoare lui Ferdinand Magellan, cu care era prieten dacă nu chiar verișor, descriindu-i „Insulele Mirodeniilor“. Această scrisoare îl va ajuta pe Magellan să convinga Coroana Spaniolă să finanțeze un prim înconjur al pământului, pornind spre vest de Spania. Magellan a părăsit Sevilla pe 10 august 1519, cu o flotă formată din 5 corăbii, ajungând la insulele mirodeniilor din Malaezia, doi ani mai târziu. Astfel, pe 6 noiembrie 1521, Insulele Moluce, leagănul mirodeniilor, singura sursă mondială de nucșoară și cuișoare, sunt atinse de o parte din flota lui Magellan, care naviga sub comanda lui Juan Sebastián Elcano, și care a ajuns acolo prin est. Cei doi prieteni nu reușesc însă să se întâlnească; Serrão moare pe insula Ternate aproape în același timp în care Magellan a fost ucis în bătălia de la Mactan, din Filipine.
După expediția Magellan-Elcano (1519-1522), Carol al V-lea al Spaniei trimite o a doua expediție, condusă de García Jofre de Loaísa pentru a coloniza insulele, convinși fiind că se aflau în zona de influență spaniolă stabilită prin Tratatul de la Tordesillas. După unele dificultăți, expediția ajunge în Insulele Moluce și pune bazele unui fort la Tidole. Urmează însă un conflict inevitabil cu portughezii, convinși și ei ca se află în zona lor de influență, și care puseră bazele unui fort la Ternate. În 1524, ambele puteri numesc comisii formate din câte trei astronomi, trei cartografi, trei ofițeri de marină si trei matematicieni pentru a stabili locația exactă a antimeridianului convenit la Tordesillas, pentru a rezolva disputa și pentru a împărți întreaga lume în două emisfere egale. Cum metoda de calcul a longitudinii încă nu era descoperită, fiecare grup susținea că insulele se află în emisfera lor. Pe 10 februarie 1525, sora lui Carol al V-lea al Spaniei, Caterina de Habsburg se căsătorește cu Ioan al III-lea al Portugaliei, iar pe 11 martie 1526, Carol al V-lea se căsătorește cu Isabela a Portugaliei, sora lui Ioan al III-lea al Portugaliei. Aceste nunți încrucișate au întărit legăturile dintre cele două coroane, facilitând discuțiile și un acord cu privire la Insulele Moluce, fiind în interesul ambelor părți evitarea unui conflict. Carol al V-lea al Spaniei prefera să se poată concentra asupra politicilor europene, cu atât mai mult cu cât spaniolii nu aveau încă o rută clară pentru a aduce condimentele din Insulele Moluce în Europa, pe ruta de est. Abia în 1565, Andrés de Urdaneta va stabili traseul Manila-Acapulco.
În aceste condiții, Tratatul de la Zaragoza, agreat de ambele părți, prevedea ca frontiera de est dintre cele două zone de influență să fie de 297.5 leghe (1763 km, 952 mile marine) sau la 17 ° est de insulele Maluku (Molucele de Sud), incluzând si o clauză de salvgardare care afirma că acordul putea să fie anulat în orice moment dacă împăratul ar fi dorit, cu condiția de a plăti despăgubirile cuvenite Portugaliei. Practic, Insulele Moluce au revenit portughezilor în schimbul a 350.000 ducați. Acordul a interzis însă portughezilor să extindă fortul de la Ternate; putând doar să-l repare. Clauza de salvgardare nu a fost niciodată pusă în aplicare deoarece împăratul avea nevoie disperată de banii portughezi pentru a finanța războiul împotriva Ligii de la Cognac, o alianță între Francis I al Franței, Papa Clement al VII-lea, Republica Veneția, Regatul Angliei, Ducatul Milano și Republica Florența. Tratatul nu a clarificat sau nu a modificat linia de demarcație stabilită prin Tratatul de la Tordesillas și nici nu a validat pretenția Spaniei la emisfere egale (180 ° fiecare), astfel încât cele două linii au împărțit Pământul în părți inegale; porțiunea Portugaliei era de aproximativ 191 ° din circumferința Pământului, în timp ce partea Spaniei era de aproximativ 169 °, existând o marjă de de ± 4 °. În conformitate cu tratatul, Portugalia a dobândit controlul asupra tuturor terenurilor și mărilor la vest de linie, incluzând toată Asia și insulele vecine până acum “descoperite”, lăsând Spania cu cea mai mare parte a Oceanului Pacific. Deși Filipine nu a fost menționată în tratat, Spania a renunțat implicit la orice pretenție față de ea, deoarece era cu mult la vest de linie. Cu toate acestea, până în 1542, Carol al V-lea decisese deja să colonizeze Filipine, presupunând că Portugalia nu ar protesta prea viguros, deoarece arhipelagul nu avea mirodenii. Deși a eșuat în încercarea sa, Filip al II-lea a reușit colonizarea în 1565, stabilind un post comercial inițial la Manila. Așa cum se așteptase tatăl său, a existat o mică opoziție din partea portughezilor. La fel, portughezii au ocupat teritorii din Brazilia dincolo de linia de demarcație stabilită în tratatul de la Tordesillas, întâlnind o slabă rezistență spaniolă.
Surse: