Este semnată Declarația de la Arbroath, prin care mai mulți nobili scoțieni declară independența Scoției față de Anglia

Declarația de la Arbroath, cunoscută ca Declarația de Independență a Scoției, a fost semnată de către mai mulți nobili scoțieni (51 in total), fiind redactată, se pare, de către Bernard de Linton, Abate al mănăstirii Arbroath și Lord Cancelar al Scoției. Declarația a fost redactată sub forma unei scrisori adresate Papei Ioan al XXII-lea, însoțită și de o scrisoare a lui Robert I Bruce (11 iulie 1274 – 7 iunie 1329), Rege al Scoției (25 martie 1306 – 7 iunie 1329) și de o scrisoare a episcopilor scoțieni. Declarația de Independență de la Arbroath este cea mai veche declarație de independență din lume.

Senatul american, prin Rezolutia 155 din 10 noiembrie 1997 prevede că Declarația de la Arbroath, Declarația de Independență a Scoției, a fost semnată la 6 aprilie 1320 și că a fost sursă de inspirație pentru Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii. Cu toate acestea, desi această influență este acceptată de majoritatea istoricilor, există însă și suficienți contestatari.

„Atâta timp cât numai o sută dintre noi rămân în viață nu vom fi niciodată și sub nicio condiție sub guvernare engleză.“

“Căci noi nu luptăm pentru glorie, nici bogății, nici onoruri, ci pentru Libertate, singura la care nici un om bun nu renunță decât cu viața lui.“

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.