În Franța, Convenția Națională începe procesul lui Ludovic al XVI-lea

Jean-Baptiste Mailhe, secretarul general al Convenției, a dat citire acuzațiilor, după care Bertrand Barère de Vieuzac, președintele Convenției a recitit fiecare acuzare, așteptând răspunsul lui Ludovic al XVI-lea, așezat în fotoliul în care acceptase Constituția. Cele 33 de acuzații și răspunsurile au fost:

1. Atac asupra suveranității poporului prin închiderea Stărilor Generale pe 20 iunie 1789.

Răspunsul Regelui: La acea dată nu exista nicio lege care să-mi interzică luarea acestei decizii(Închiderea Stărilor Generale).

2. Ordinul dat armatei de a mărșălui împotriva populației din Paris, ordin care a fost revocat abia după căderea Bastiliei pe 14 iulie 1789.

R.R: A fost dreptul meu, dar niodată nu mi-am dorit să se ajungă la vărsare de sânge.

3. Refuzul, în ciuda asigurărilor date Adunării Naționale Constituante, de a recunoaște desființarea feudalismului, după cum se menționa în Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului. Invitarea trupelor la Versailles și oferirea unui banchet în cinstea lor, călcarea intenționată în picioare de către trupe a cocardei tricolore, fapte ce au condus la Marșul Femeilor la Versailles din 5 octombrie 1789.

R.R:Refuzul meu a fost îndreptățit și nu am văzut momentul în care cocarda a fost călcată în picioare.

4. Jurământ mincinos. La Fête de la Fédération, cu ocazia sărbătoririi primei zile naționale, (respectiv un an de la căderea Bastiliei)pe 14 iulie 1790, Ludovic al XVI-lea a depus un juramânt(acela de a accepta Constituția), pe care însă nu l-a păstrat, conspirând cu contra-revoluționari precum Antoine Omer Talon și Mirabeau.

R.R: Nu îmi amintesc.

5. Este acuzat că ar fi aprobat efectuarea unor plăți de milioane pentru aceste efecte de corupție(acțiuni contra-revoluționare) și pentru planificarea fugii in Franța.

R.R: Intotdeauna m-am bucurat să pot să îi ajut pe cei în nevoie.

6. Ludovic al XVI-lea este acuzat că și-ar fi planificat fuga pe 28 februarie 1790(Ziua Pumnalelor), când sute de nobili cu arme ascunse au intrat în Palatul Tuileries și din nou când a dorit să îl viziteze Saint-Cloud pe 10 aprilie 1790.

R.R.: Absurd!

7. Este acuzat de încercarea de a fugi la Varennes pe 21 iunie 1791, și de protestul în scris față de activitățile Adunării Naționale Constituante.

R.R.:Referiți-vă la ceea ce am spus Adunării în acel moment.

8. Este acuzat de complicitate la masacarul de pe Champ de Mars din 17 iulie 1791.

R.R:Nu știu nimic despre asta.

9. Este acuzat de a fi știut dinainte textul Declarației de la Pillnitz și de informarea prea târzie a Convenției, după ce toată Europa fusese înștiințată. Declarația de la Pillnitz din iulie 1791 a fost eleborată de Leopold al II-lea al Austriei, fratele Mariei Antoaneta, și de Frederick William al II-lea al Prusiei, prin care cei doi se angajau „să restaureze puterea monarhică în Franța” și chemau în sprijinul lor și restul monarhilor din Europa.

R.R:Aceasta este vina ministrului meu.

10. Este acuzat ca ar fi sprijinit forțele contra-revoluționare din Arles.

R.R:Am urmat doar sfaturile ministrilor mei.

11. Este acuzat că ar fi întârziat și trimis comisari care să sprijine războiul civil, în Avignon și comitatul Venaissin, anexate Franței în ruma unui referendum.

R.R.:Nu îmi amintesc de vreo intarziere si orice vina apartine strict comisarilor.

12. Este acuzat că nu a încercat sub nicio formă să oprească mișcările contra-revolutionare din Nimes, Mantauban și Jales.

R.R.:Așa a fost întreprins de către miniștrii mei.

13. Este acuzat că ar fi trimis 22 de batalioane împotriva oamenilor din Marsilia, care se mobilizaseră împotriva mișcărilor contra-revoluționare din Arles.

R.R:Dovediți cu înscrisuri.

14. Este acuzat că ar fi primit o scrisoare de la M. de Wittgenstein, Comandant al armatei din sudul Franței, prin care acesta cerea timp suplimentar pentru a mobiliza sprijin pentru tron.

R.R.:Nu îmi amintesc de aceasta scrisoare iar M. de Wittgenstein, nu mai lucrează pentru mine.

15. Este acuzat că a continuat să-și plăteasca gărzile de corp, chiar și după ce aceștia au emigrat din Franța la Coblentz, alături de alte familii nobile.

R.R:Am încetat plățile către gărzile de corp după ce au emigrat. În ceea ce îi privește pe nobili nu îmi aduc aminte.

16. Este acuzat că cei doi frați ai săi, ambii moștenitori ai tronului Franței, plecați în exil, au încercat să strângă armate, împrumutând bani și contractând alianțe pentru a răsturna revoluția. Este adusă ca probă o scrisoare semnată de cei doi și adresată lui Ludovic.

R.R:I-am renegat îndată ce am aflat depsre acțiunile lor. Nu știu nimic despre această scrisoare.

17. Este acuzat de neglijență în asigurarea apărării țării, neasigurând suficienți oameni, bani și arme și refuzând camparea unui număr de 20 000 de soldați lângă Paris.

R.R.:Vina se afla la miniștri mei.

18. Este furnizată ca probă o presupusă scrisoare de la Hippolyte-Jean-René de Toulongeon adresată regelui, din care rezulta că Ludovic ar fi fost de a cord cu plecarea acestuia la Viena în exil. În opinia acuzatorilor acest lucru nu demonastrează decât că Ludovic a încurajat dezertarea acestuia pentru a se pune la dispoziție armatei pe care frații săi o strângeau în afara Franței.

R.R:Nu știu nimic despre asta. Nu există nici măcar un cuvânt adevărat în această acuzație.

19. O altă scrisoare, din partea lui Choiseul-Gouffier, fost ambasador la Constantinopol, stabilește în opinia acuzatorilor că Ludovic își dorea pace între Turcia și Austria, pentru că astfel Austria ar fi putut folosi trupele staționate la frontiera cu Turcia, împotriva Franței.

R.R.:Choiseul-Gouffier este un mincinos.

20. Ludovic al XVI-lea este acuzat că ar fi știu din timp de avansul trupelor prusace spre Franța, dar că a ales să informeze Adunarea doar pe 10 iulie 1792.

R.R.:Atunci am fost și eu informat. Miniștrii mei se ocupau de asta.

21. Ludovic al XVI-lea este acuzat ca l-ar fi numit în funcția de Ministru de Război pe Charles d’Abancour. O alegere suspectă în opinia acuzatorilor, pentru că acesta era nepotul fostului ministru de finanțe, Charles Alexandre de Calonne, care a aderat la grupul de migranți anti-revoluționari de la Coblenz. Regele era învinuit pentru că în timpul lui Charles d’Abancour, Franța a pierdut bătăliile de la Longwy și Verdun în fața prusacilor.

R.R:Nu știam că era nepotul lui.

22. Regele este acuzat de distrugerea flotei franceze alături de secretarul marinei Bertrand de Molleville. Ei sunt acuzați ca ar fi organizat emigrarea în masă a ofițerilor.

R.R:Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a împiedica dezertarea și fuga ofițerilor. În ceaa ce îl privește pe Bertrand de Molleville nu am avut suficiente plângeri care să mă îndreptățească să îl înlatur din funcție.

23. Regele este acuzat ca ar avea agenți instruiți care instigă contra revoluției, în coloniile franceze. Practic este acuzat, de insurgențele din Haiti.

R.R:Nu am avut absolut nicio legătură.

24. Regele este acuzat că ar asigura protecția unor dușmani fanatici ai Franței, aristocrați și membrii ai clerului(care au refuzat jurământul față de Constituția Civilă a Clerului), astfel încât să se poată restaura „Vechiul Regim”.

R.R.:Nu știu nimic despre astfel de inițiative.

25. Regele este acuzat că s-a folosit de dreptul de veto pentru decretul din 29 noiembrie 1791, prin care Adunarea stipula ca preoții care nu depus jurământ față de Constituția Civilă a Clerului să nu mai primească fonduri de stat.

R.R:Constituția îmi dădea dreptul de veto.

26. Regele este acuzat de turbulențele anti-revoluționare manifestate de cler și de faptul că miniștrii săi nu au considerat că aceștia ar fi încălcat legea. Prin urmare, la 27 mai 1792, Adunarea emite un nou decret prin care permite deportatrea clericilor, în cazul în care 20 de „cetățeni activi”, cu vârsta de peste 25 de ani, care au plătit impozite direct egale cu trei zile de muncă, fac o cerere în acest sens. Ludovic este acuzat că a respins și acest decret.

R.R:Constituția îmi dădea dreptul de veto.

27. Cum reputația gărzilor de corp ale regelui era una proastă, aceștia fiind acuzați de sentimente anti-revoluționare, la 29 mai 1792, Adunarea a decretat desființarea acestui serviciu. Fără tragere de inimă, Ludovic a semnat decretul. A fost acuzat că a scris gărzilor “o scrisoare de satisfacție” și că a continuat să îi plătească.

R.R:Am încetat să îi plătesc imediat ce alte gărzi au fost numite.

28. Regele este acuzat că ar fi păstrat membrii ai gărzii elvețiene printre gărzile sale de corp, nerespectând astfel Constituția, în special dupa ce Adunarea a cerut în mod expres plecarea lor.

R.R:Am executat toate decretele care au fost adoptate ….

29. Ludovic este acuzat că i-a plătit pe Louis Collenot d’Angremont(prima persoană care a fost ghilotinată pentru poziția sa din 10 august 1792) și un anume Gilles, amândoi contra-revoluționari.

R.R:În mintea mea nu a existat niciodata ideea unei contra-revoluții.

30. Este acuzat că ar fi încercat să mituiască, cu sume însemnate de bani, mai mulți membri ai Adunărilor Constituante și Legislative; se menționează că vor fi aduse scrisori de la Dufresne Saint-Léon și alții care să ateste aceste acuzații.

31. Regele este acuzat ca a permis ca națiunea franceză să fie dezonorată în Germania, Italia și Spania, din moment ce nu a făcut nimic pentru a repara relele tratamente pe care francezii le experimentau în aceste țări.

32. Este acuzat că a avut o întâlnire cu gărzile elvețiene pe 10 august 1792, la ora cinci dimineața, și că acestea au tras mai întâi în cetățeni.

33. Este considerat resbonsabil de sângele francez vărsat.

^*[1],[45]