În Franța, la Paris au loc primele demonstrații anti-iacobine ale Muscadinilor
Termenul “muscadin”, adică “purtând parfum de mosc”, a făcut referire la mulțimi de tineri, relativ bine îmbrăcați, în stil dandy, și care au fost luptătorii de stradă ai Reacției Thermidoriene din Paris în timpul Revoluției Franceze. După lovitura de stat împotriva lui Robespierre și a Iacobinilor de la 9 Thermidor Anul II sau 27 iulie 1794, muscadinii s-au întors împotriva iacobinilor și a sansculoților, reușind în mare parte să suprime organizarea și forța politică a acestora în următorii doi ani. În tipărituri, adesea sunt văzuți purtând bastoane de lemn solide, pe care le numeau “constituții”. Muscadinii se presupune că au fost organizați de politicianul și jurnalistul Louis-Marie Stanislas Fréron. Numărul lor, în cele din urmă a ajuns în jur de 3000 de adepți. În cea mai mare parte, muscadinii făceau parte din clasele de mijloc inferioare, fii oficialilor minori și a micilor comercianți. Acesția au fost încurajați în acțiunile lor de noul guvern, nesigur încă pe influența sa, dar și temător față de mulțimile de iacobini și neliniștile largi cauzate de apropierea iernii. Muscadinii sunt considerați parte a Primii Terori Albe, răspunsul societății la Regimul Teorii precedent susținut de iacobini.
*[1],[103]