În Franța, la Paris, o mulțime înarmată de sanculoți și sprijinită de Comuna din Paris ia cu asalt Convenția Națională și cere dizolvarea ei – Lovitura de stat iacobină

Insurecția din 31 mai – 2 iunie 1793 are ca rezultat căderea de la putere a girondinilor sub presiunea sanculoților, a iacobinilor și montagnarzilor din Convenție. Insurecția a început pe 31 mai și a fost condusă de Comitetul Palatului Episcopal, după metodele deja testate pe 10 august 1792. La primele ore ale dimineții delegați ai celor 33 de secții din Paris, conduși de Dobsen s-au prezentat la Hotel de Ville și au suprimat Comuna din Paris, argumentând că au fost învestiți cu puteri depline de catre membrii. Membrii Comunei s-au retras într-o cameră alăturată. Delegații revoluționari au reînvestit provizoriu Comuna în funcțiile sale și i-a dictat ce măsuri urma să ia în conformitate cu dorențele poporului.

Astfel, François Hanriot, comandant al batalionului Jardin des Plantes a fost numit comandant-șef al Gărzii Naționale din Paris. Deasemena, s-a hotărât că cei mai săraci membri ai Gărzii Naționale aflați sub arme să primească un salariu de 40 sous pe zi. Alarma generală despre această lovitură s-a dat abia spre amiază. Adunarea autorităților pariziene, convocată de Adunarea departamentală, a hotărât să coopereze cu Comuna și cu Comitetul insurecțional, a cărui număr a fost ridicat la 21 de delegați prin adăugarea unor iacobini. Prima grijă a lui Hanriot a fost să asigure controlul unor poziții cheie precum Arsenal, Place Royale și Pont Neuf. Următorul pas a fost ridicarea barierelor și arestarea suspecților proeminenți ai opoziției.

Lovitura a debutat lent, 31 mai 1793 fiind o zi de vineri, când majoritatea muncitorilor erau la muncă, însă demonstrația a prins formă spre după-masă. Convenția se adună în răsunetul bătăilor de tobă în timp ce girondinii protestează împotriva închiderii porților orașului și al alarmelor. Petiționarii insurgenți cer ca mai multe comisii să fie citate în față Tribunalului Revolutionar, să se înființeze o armată revoluționară centrală, prețul pâinii să fie fixat la trei sous, excluderea și concedierea nobililor cu rang înalt din armată, înarmarea sanculoților, curățarea departamentelor de stat de suspecți contra-revoluționari, arestarea suspecților, acordarea dreptului de vot, provizoriu, doar sanculoților și crearea unui fond pentru rudele celor care își apără țara, pentru cei scutiți din cauza vârstei și pentru cei invalizi.

Petiționarii și-au făcut drum printre membrii Convenției și s-au așezat lânga montagnarzi. Robespierre a urcat la tribună și a sprijinit suprimarea Comisiilor. Când Verginaud îi solicită să își încheie discursul, Robespierre se întoarce spre el si adaugă:

“Da, voi încheia, însă va fi împotriva voastră. Împotriva voastră, celor care, după revoluția din 10 august, ați dorit să îi trimiteți la eșafod pe cei care au participat, împotriva voastră, celor care nu ați încetat nicioadată să distrugeți Parisul, împotriva voastră, celor care ați vrut să salvați tiranul, împotriva ta, care ai conspirat cu Dumouriez… Ei bine, concluzia mea este: urmărirea penală a tuturor complicilor lui Dumouriez și a tuturor celor ce le-a fost menționat numele de către petiționari…”

La aceasta Verginaud nu a răspuns, iar Convenția a aprobat cele 2 livre pe zi pentru muncitorii aflați sub arme. Cu toate acestea insurgența din 31 mai s-a încheiat nesatisfăcător. În acea seară la Comună, Chaumette și Dobsen au fost acuzați de Varlet de slăbiciune. Robespierre a declarat de la tribună ca parcursul zilei de 31 mai nu era unul satisfăcator. La Clubul Iacobinilor, Billaud-Varenne a reiterat: “Țara noastră nu este salvată; importante măsuri de siguranța publică trebuiau luate, astăzi trebuia să dăm o lovitură finală facționalismului.” Coumna și-a declarat așteptările înșelate și a cerut pregătirea unor “suplimente” revolutionare.

La 1 iunie Garda Națională rămâne sub arme. Marat, de la Hôtel de Ville, cu solemnitate accentuată dă un sfat poporului, si anume, să rămână pe poziții și să nu renunțe până când victoria nu este a lor. Convenția a întrerupt sesiunea, în momentul în care Comuna urma să prezinte o nouă petiție împotriva celor 22 de girondini. Petiția a fost trimisă Comitetului Salvării Publice, pentru examinare și raportare în termen de 3 zile.

^*[1],[64]