În Franța, la Paris, în timpul Revoluției Franceze, Maria Antoaneta este condamnată la moarte si ghilotinată

După doar 2 zile de la începerea audierilor și punerea sub acuzare, după un simulacru de proces, în dimineața zilei de 16 octombrie, Maria Antoaneta a fost declarată vinovată de cele trei acuzații principale împotriva ei: epuizarea trezoreriei naționale, conspirație împotriva securității interne și externe a statului și înaltă trădare, din cauza activităților sale de scurgere de informații în interesul inamicului Franței, Austria. Această ultimă acuzație a fost suficientă pentru a o condamna la moarte.

La fel ca și soțul ei, Maria Antoaneta era convinsă că guvernul revoluționar își dorește condamnarea ei la moarte. În cel mai fericit caz, ea și avocații ei se așteptau la o condamnare la închisoare pe viață. După cum îi va mărturisi lui Madame Campan:

“Dacă facțiunile revoluționare mă asasinează… va fi un eveniment norocos pentru mine, căci mă vor elibera de cea mai dureroasă existență… Eu sunt soția lui. Nu voi suporta ca el să suporte nici cel mai mic risc, fără ca eu să-l împărtășesc.”

În orele care i-au fost lăsate pâna la execuție, a compus o scrisoare către cumnata sa, Madame Élisabeth, afirmând ca are conștiința curată, credința ei catolică fermă, că își iubește copiii și este îngrijorată pentru ei. Scrisoarea nu a ajuns la Elizabeth.

Pregătindu-se pentru execuție a trebuit să își schimbe hainele de față cu gardienii. A îmbrăcat o rochie de culoare albă, aceasta fiind culoarea purtată de reginele văduve ale Franței. Părul i-a fost tăiat scurt iar mâinile i-au fost legate dureros la spate. Sptre deosebire de soțul său, care a fost dus la locul execuției într-un vagon, Maria Antoaneta a trebuit să stea într-un cărucior deschis. Drumul parcurs de la Conciergerie, pe artera rue Saint-Honoré, pentru a ajunge la ghilotina ridicată în Place de la Révolution (Piața Concorde de astăzi) a durat în jur de o oră. Reușește să își mențină liniștea în ciuda insultelor strigate de mulțime. Un preot care jurase Noua Constituție Civică a Clerului a fost trimis să îi asculte mărturisirea finală. Acesta s-a așezat lângă ea, în cărucior, dar a fost ignorat pâna la eșafod.

În aceeași zi, la orele 12:15, Maria Antoaneta a fost ghilotinată. Ultimele sale cuvinte au fost:

“Iartă-mă, domnule, nu a fost cu intenție”,

adresate lui Henri Sanson, călăul, pe al cărui picior a călcat din greșeală după ce a urcat pe eșafod.

Corpul ei a fost aruncat într-un mormânt nemarcat din cimitirul Madeleine, închis în anul următor.

Corpul ei și al lui Ludovic al XVI-lea au fost exhumate la 18 ianuarie 1815, în timpul Restaurării, atunci când contele de Provence, fratele defunctului rege, a urcat pe tron ca Ludovic al XVIII-lea, rege al Franței și al Navarei. Înmormântarea și slujba creștină au avut loc trei zile mai târziu, pe 21 ianuarie, în necropola regilor Franței, din Bazilica St Denis.

^*[76],[77]