În Franța, la Paris, în timpul Revoluției Franceze, sanculoți și soldați conduși de Francois Hanriot ocupă Convenția, forțând-o să voteze pentru arestarea deputaților girondini și a doi miniștri – Finalul loviturii de stat iacobine din 31 mai

În noaptea de 1 pe 2 iunie, Comisia insurecționară, în acord cu Comuna, i-a ordonat lui Hanriot să “înconjoare Convenția cu o forță armată suficientă pentru a-și impune respectul și pentru ca șefii facțiunii să poată fi arestați a doua zi, în cazul în care Convenția refuză să adere la cererea cetățenilor din Paris.” Deasemenea s-a dat ordin ca ziarele girondine să fie închise și editorii lor arestați.

În duminica de 2 iunie, muncitorii s-au supus ordinelor lui Hanriot și în scurt timp s-au strâns 80 000, înarmați cu tunuri, în jurul Palatului Tuileries. Sesiunea Convenției a început cu o veste proastă: cel mai important oraș al Vandeei a cazut în mâinile rebelilor anti-revoluționari, iar la Lyon regaliști și girondini au preluat controlul Hotelului de Ville după o luptă acerbă, în care se zvonea că au pierit 800 de republicani. Jean Denis Lanjuinais denunță revolta Comunei din Paris și cere suprimarea ei.  “Solicit să iau cuvântul în ceea ce privește apelul general la arme care răsună acum pe toate străzile din Paris.” Este imediat întrerup de strigăte “Jos!Jos! Vrea o contra-revoluție, vrea război civil, calomniază Parisul, insultă poporul”. În ciuda amenințărilor, a insultelor montagnarzilor și a galeriilor, Lanjuinais denunță proiectele Comunei; curajul lui nebun crește cu pericolul:

“Ne acuzați de calomnii la adresa Parisului! Parisul este curat, Parisul este bun, Parisul este asuprit de tiranii care sunt însetați de sânge și de stăpânire.”

Aceste cuvinte semnalau un tumult violent. Mai mulți deputați montagnarzi s-au asmuțit asupra tribunei pentru a-l smulge pe Lanjuinais din ea, însă acesta se agață cu fermitate de ea, exclamând cu curaj:

“Solicit dizolvarea tuturor autorităților revoluționare din Paris, cer ca toate măsurile luate în ultimele trei zile să fie declarate nule. Cer ca toți cei care își arogă o nouă autoritate contrară legii, să fie scoși în afara legii, astfel încât fiecare cetățean să aibă libertatea să îi pedepsească.”

Abia ajunse să își formuleze concluziile când petiționarii insurgenti au cerut arestarea sa și a colegilor săi. “Cetățeni”, au spus ei, “oamenii sunt obosiți să-și vadă fericirea încă o data amânată, o lasă din nou în mâinile voastre; salvați-i sau vă garantăm că se vor salva singuri!” Cererea era adresata Comitetului Salvării Publice.

Agitându-și pumnii în direcția Convenției petiționarii au ieșit strigând “la arme!”. Ordinele stricte au fost date de Hanriot interzicând Gărzii Naționale să lase vreun deputat să intre sau să iasă. În numele Comitetului, Barrère propune un compromis. Cei acuzați sunt chemați să își suspende în mod voluntar exerciatrea funcțiilor pentru a nu fi arestați. Isnard și Fauchet au acceptat pe loc. Altii au refuzat. În acest ttimp, Lacroix, un deputat montagnard, s-a repezit la tribună și a declarat că a fost insultat la ușă, refuzându-i-se ieșirea și, prin urmare, Convenția nu mai era liberă. Mai mulți montagnarzi și-au exprimat indignarea față de Hanriot și trupele sale. Danton a spus că este necesar ca această insultă sa fie răzbunată pentru măreția națională. Barrère a propus Convenției să se prezinte oamenilor. “Reprezentanți”, a spus el, “vă justifică libertatea, suspendați-vă ședința, pentru ca baioneta care vă înconjoară să fie coborâtă”.

La acest îndemn al lui Barrère, toti deputații Convenției, cu excepția stângii radicale reprezentată de montagnarzi, în frunte cu președintele Convenției Hérault de Séchelles au încercat să iasă în afara zidului de arme cu care erau încolțiți. Ajunși la o ieșire de pe Place du Carrousel, l-au găsit acolo pe Hanriot călare și cu sabia în mână. “Ce cer oamenii?” întreabă președintele Conventiei, Hérault de Séchelles; “Convenția este angajată în totalitate în promovarea fericirii lor.” Hanriot îi răspunde că “oamenii nu s-au răscultat ca să audă fraze frumoase; ei cer ca cei 24 de trădători să le fie predați.” “Dă-n-ii pe toți!” au strigat cei care îi înconjurau. Apoi Hanriot s-a întors spre popor și a dat ordinul: “Tunari, la armele voastre!”. Adunarea a mers în jurul palatului, respinsă de baionete din toate parțile, pentru ca într-un final să se întoarcă și să se supună. La propunerea lui Couthon, Convenția a votat suspendarea și arestarea a 29 de membri ai Girondei, printre care și miniștrii Claviere și Lebrun, stipulând însă ca cei 29 să fie arestați la propriul domiciliu, sub supravegherea unui jandarm.

Astfel, lupta din Adunarea Legislativă s-a încheiat cu victoria Montagnarzilor, Gironda pierzându-și forța politică, după ce declarase un război pe care nu a știut cum să-l conducă, după ce îl denunțase pe Rege, dar se abătuse de la condamnarea lui, contribuind la înrăutățirea crizei economice și ignorând pretențiile mișcării populare.

În scurt timp, data de 31 mai a ajuns să fie considerată drept una dintre cele mai importante de pe parcursul Revoluției, alături de 14 iulie 1799 si 10 august 1792. Rezultatele crizei – o adâncă nemulțumire în rândurile tuturor participanților. Speranțele lui Danton pentru un compromis de ultim moment au fost spulberate. Deși montagnarzii au reușit să evite baia de sânge, indignarea Adunării era foarte posibil să arunce restul provinciilor în aer. Montagnarzii au acum șansa de a guverna țara și de a insufla o energie nouă în apărarea națională. Pentru mișcarea populară, în schimb, majoritatea cerințelor nu au fost atinse, această insurecție inaugurând doar o noua etapă a Revoluției. În decursul verii din 1793 se va crea Guvernul Revoluționar, se va impune controlul prețurilor iar republica iacobina își va începe ofensiva împotriva dușmanilor revoluției.

^*[1],[64]