În Franța are loc prima sesiune a noii Adunări Legislative Naționale

În prima sesiune a noii Adunări Legislative Naționale, succesorul vechii Adunări Naționale Constituante, Claude Pastoret, monarhist, este ales președinte al Adunării. Adunarea Legislativă Națională a funcționat în conformitate cu noua Constitutie franceză din 1791 până pe 20 septembrie 1792 când, în urma unei insurecții, se va instala Convenția Națională.

Alegerile din 1791 au creat un nou legislativ dispus să ducă mai departe Revoluția. Clubul Iacobin și societățile sale afiliate din întreaga Franță au fost proeminente. Noua Adunare s-a întâlnit pentru prima data pe 1 octombrie 1791, fiind formată din 745 de membri, în mare parte reprezentanți ai clasei de mijloc. După cum s-a stabilit anterior, noii membri nu au făcut parte din vechea Adunare Națională și prin urmare erau, în mare parte, lipsiți de experiență politică la nivel național (conform unei moțiuni propuse de Robespierre). Erau oameni care își câștigaseră un renume în politica locală.

Feuillanții în număr de aproximativ 260, reprezentau vederile de dreapta din cadrul ansamblului, avându-i ca lideri pe Gilbert du Motier de La Fayette și Antoine Barnave, care însă nu au intrat în Adunare, neîntrunind criteriile de eligibilitate pentru noile alegeri. Feuillanții, de dreapta, erau în favoarea unei monarhii constituționale, fermi în apărarea regelui împotriva mulțimilor agitate. În mare parte aceștia erau membri conservatori ai burgheziei (clasa de mijloc instărita din cea de a Treia Stare) și care simțeau că revoluția și-a atins deja obiectivul.

Vederile de stânga erau reprezentate de cei 136 de Iacobini (inclusiv de cei care mai târziu vor adopta numele de Girondini) și Cordelieri. Cei mai celebri lideri de stânga au fost Jacques Pierre Brissot, filosoful Condorcet și Pierre Victurnien Verginaud. Stânga și-a găsit inspirație în tendințele radicale ale Iluminismului, în care nobilii fugari erau priviți ca trădători. Manifestau o puternică antipatie față de cler și biserică. Nu aveau încredere în Ludovic al XVI-lea și mulți dintre ei favorizau ideea unui război european general, atât pentru a răspândi noile idealuri de libertate și egalitate dar și pentru a pune la încercare loialitatea regelui. Acest grup reprezenta fracțiunea democrată, favorizau republica și credeau că era nevoie de și mai multe măsuri revoluționare.

Practic, din acest moment s-a înrădăcinat spectrul politic „stânga” și „dreapta”, așa cum în mare parte este utilizat în prezent.

Restul de 345 de deputați ai noii Adunări, nu aveau nicio afiliere politică certă. Ei au fost numiți “Le Marais” sau „La Plaine”. Credeau în idealurile Revoluției și, în general, înclinau sprea stânga, dar ocazional găseau bune și propunerile dreptei.

În ceea ce îi privește pe miniștrii regelui, aceștia erau numiți de el și excluși din adunare. Printre aceștia nu s-a numărat însă nicio personaliate politică capabilă să facă față noilor realități și provocări.

^*[1],[31]