În Franța, în noaptea de 20 pe 21 iunie familia regală încearcă să fugă din Paris, episod al Revoluției Franceze cunoscut ca “Fuga la Varennes”

“Fuga la Varennes” rămâne unul dintre cele semnificative episoade ale Revoluției Franceze. În noaptea de 20 pe 21 iunie 1791, regele Ludovic al XVI-lea al Franței, regina Maria Antoaneta și copiii lor și anturajul apropiat au încercat fără succes să fugă din Paris, deghizați, sperând sa ajungă la Montmedy, în Lorena, lângă granița cu Luxemburgul, pentru a iniția o contra-revoluție cu ajutorul trupelor rămase fidele, concentrate acolo. Reușesc să ajungă doar până la Varennes, unde sunt arestați, după ce la o oprire anterioară au fost recunoscuți, la Sainte-Menehould, de către Jean-Baptiste Drouet, șef al oficului poștal local.

Încurajat de regina, Ludovic al XVI-lea este de acord cu tentativa disperată de evadare. Marchiza de Tourzel, guvernanta Delfinului, preia rolul unei baronese ruse, regina și sora regelui, Madame Elisabeth, joacă rolul guvernantei și al asistentei medicale, regele joacă rolul valetului, iar copiii regali sunt prezentați ca și copiii baronesei. Evadarea a fost planificată, în mare parte de contele suedez Axel von Fersen, un favorit al reginei și baronul Breteuil(ultimul prim-ministru al dinastiei de Bourbon), având sprijinul regelui Suediei, Gustav al III-lea. Fersen a cerut utilizarea a două trăsuri ușoare, pentru o călătorie relativ rapidă. Ludovic și Maria-Antoaneta au nesocotit planul și au optat pentru trăsuri grele și vizibile, trase de câte șase cai fiecare.

După o serie de erori(întârzieri, interpretări greșite și proaste judecăți, mare parte datorate nehotărârii regelui), misiunea s-a dovedit imposibilă după ce Jean-Baptiste Drouet, șef al oficiului postal din Sainte-Menehould, l-a recunoscut pe rege. Detașamentele de cavalerie postate de-a lungul traseului intenționat au fost retrase sau neutralizate de mulțimea suspectă, înainte ca trăsura greoaie și lentă să le ajungă. La 50 km de destinația lor, puternica fortăreață fidelă monarhiei, de la Montmedy, familia regală a fost arestată. Dacă armata lui De Bouille, staționată în fortăreață, s-ar fi dovedit suficient de puternică și numeroasă astfel încât să schimbe cursul istoriei, probabil nu vom afla niciodată.

Familia regală a fost escortată înapoi la Paris și închisă la Palatul Tuileries. Mulțimea revoluționară din Paris i-a întâmpinat într-o liniște rău prevestitoare.

Una dintre cele mai mari greșeli a fost faptul ca regele a apreciat greșit sprijinul popular pentru monarhie. El a crezut că doar radicalii din Paris, susțineau ideea unei Revoluții. A crezut în mod greșit că este iubit de țăranii din mediul rural și de oamenii obișnuiți. Pentru Franța, tentativa de fugă a Regelui a reprezentat un șoc, iar emoțiile au variat de la violențe la sentimente pașnice. Dacă până la acest moment mai existau oameni care îl priveau ca pe un monarh bine intenționat, care a guvernat ca o manifestare a voinței lui Dumnezeu, acum însă toată lumea era conștientă că regele a respins toate reformele revoluționare, iar Republicanismul a devenit brusc idealul dominant al tuturor.

Ostilitatea poporului față de monarhia franceză ca instituție, dar și față de rege și regină ca indivizi, a devenit tot mai pronunțată. Tentativa de fugă i-a adus acuzații de trădare regelui, ducând într-un final la executarea sa în 1793.

După momentul fugii, abolirea monarhiei și instaurarea unei republici au devenit o posibilitate tot mai mare. Imediat după întoarcerea la Paris, Adunarea Națională Constituantă a fost de acord că regele ar putea fi readus la putere dacă se arăta de acord cu Constituția. De altfel, inițial Adunarea Naționala a ascuns fuga regelui, sugerând ca ar fi fost răpit, împotrica voinței sale. Facțiunile politice mai radicale însă, precum Cordelierii și Iacobinii s-au declarat categoric împotriva monarhiei, ceea ce a dus la protestul de pe Champ de Mars, devenit violent și transformat într-un adevărat masacru.

^*[7],[27]