În Franța, în timpul revoluției Franceze, Jacques Roux se sinucide în închisoare

Jacques Roux s-a născut pe 21 august 1752 și a murit pe 10 februarie 1794. A fost un preot romano-catolic ultra-radical de stânga, care a jucat un rol foarte activ în timpul Revoluției Franceze, susținând și prezentând cu multă vervă ideile democrației populare și ale unei societăți lipsite de o împărțire pe clase, sanculoților parizieni, clasei muncitoare și comercianților, transformându-i într-o forță revoluționare periculoasă și foarte radicalizată. A devenit unul dintre liderii stângii populare, facțiunea Enrages(Furioșii).

În Manifestul Furioșilor din 1793, Roux cerea abolirea proprietății private și societății de clasă în numele poporului pe care îl reprezenta. Retorica lui incendiară va provoca mai multe revolte alimentare în Paris, fapt care a deranjat mai mulți membri al Comunei din Paris. Robespierre se temea de popularitatea lui Roux în rândul sanculoților și pentru că dominația guvernului Iacobin era amenințată de astfel de discursuri și urmările lor, l-a acuzat de spionaj pentru puterile străine și încercare vadită de perturbare a activității Guvernului Revoluționar și a Comitetului Salvării Naționale. Împotriva lui Roux s-a întors și fostul său prieten, Jean-Paul Marat, care i-a adus mai multe acuze în ziarul său L’Ami du peuple.

Pentru a ajunge cu acuzațiile la el, dușmanii lui Roux o vor aduce pe Elizabeth Marguerite Hébert, recent văduvă și fără mijloace de a se întreține, pentru a fi interogată în încercarea de a ajunge la Roux cu acuzații de extorcare și deturnare de fonduri caritabile. Roux fusese de acord să strângă fonduri pentru ea și familia ei și nu a putut fi reținut atunci pe motiv că ar fi deturnat parte din fondurile văduvei. După câteva săptămâni o nouă văduvă este audiată. Roux îi asigură pe membrii comisiei revoluționare din secțiunea Gravilliers că nu a făcut nimic de acest fel și că dușmanii săi au fost împotriva lui. Este eliberat de aceasta data în custodia a doi dintre preietenii săi și continuă să lupte pentru idealurile sale. Pe 5 septembrie 1793 este din nou arestat. Pe 14 ianuarie 1794 este informat că, cazul său urmează să fie judecat de către Tribunalul Revoluționar. La auzul veștii, scoate un cuțit și se înjunghie de mai multe ori, nereușind însă o rană fatală. După mai putin de o lună, pe 10 februarie 1794, încearcă din nou, de data aceasta reușind să se sinucidă.

După moartea sa, mișcarea Enrages începe să se destrame, foștii membri migrând spre facțiunea mai moderată de stânga a lui Jacques Hébert(Hebertiștii).

^*[1],[87]