Geto-dacii se considerau nemuritori. Ce ne spun cărturarii antici?

Înainte de toate câteva precizări obligatorii. Strabon, geograful din epoca lui Augustus(63 î.Hr. – 18 d.Hr.) în opera sa enciclopedică Geografia spune că:

“Dacii au aceeași limbă ca și geții.”

Pompeius Tragus(istoricul din sec I d.Hr.) arată că:

“Și dacii sunt din neamul geților”.

Istoricii moderni cercetând și interpretând mărturiile vremii ajung la concluzia: dacii și geții au constituit același unic neam. Anticii îi considerau geți pe cei care locuiau in regiunile extracarpatice ale Munteniei, Moldovei sudice și Dobrogea(așa scriau mai cu seamă grecii), iar daci pe cei ce ocupau partea apuseană a țării(Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, poate și Oltenia), scriau cu predilecție latinii.

Îi vom numi, cu gandul exprimat mai sus “geto-daci”.

Despre geto-daci, viteji care se credeau nemuritori scriau nu puțini cărturari din vechime.

Julian Apostatu atribuie împăratului Traian, printre altele, următoarele cuvinte:

Geții erau “cei mai războinici dintre toate neamurile câte au existat vreodată, nu numai din cauza puterii corpului lor, dar și aceea a învățăturilor lui Zalmoxis, care este între ei așa de slăvit. Acesta le-a întipărit în inimă că ei nu mor, ci numai cât își schimbă locuința, și, de aceea, merg la moarte mai veseli decât în orice altă călătorie.”

Înainte de a pleca la luptă se împărtășeau la Dunăre, jurând că nu se vor întoarce din război fără a fi victorioși.

“Părintele istoriei”, Herodot(480 î.Hr. – 425 î.Hr.) îi considera pe geți

“cei mai viteji și mai drepți dintre traci”.

Ei “cred că sunt nemuritori”. (…) Cel ce-și dă sfârșitul se duce la zeul Zalmoxis, unii dintre dânșii cred că acesta este Gebeleizis. Tot la cinci ani ei trimit la el ca sol pe unul dintrânșii, tras la sorți, și-l însărcinează cu câte o cerere fiecare. Iată cum îl trimit: câțiva dintre ei se așează în rând, ținănd câte trei sulițe în mână, iar alții apucând de mâini și de picioare pe cel hotărât să fie trimis la Zalmoxis, îl aruncă în sus, pe vârful sulițelor; dacă el e străpuns și moare, ei cred că zeul le este prielnic, dacă nu moare îl huiduiesc și îl dojenesc ca pe un netrebnic și păcătos și după aceasta trimit pe altul, căruia îi dau aceeași însărcinare cât e încă în viață. Tot acești traci când tună și fulgeră trag cu săgeți în sus, spre cer, amenințând pe zei, căci ei cred că(cel care tuna și fulgeră) nu e alt zeu decât al lor.

*imagine –  Simboluri dacice(Arme, armură şi simbol de luptă dacice) – James Samuelson – ROUMANIA PAST AND PRESENT, by James Samuelson (1882) digitalized by Univ. of Washington.