Începând cu 1657, Guvernatorul englez Edward D’Oyley adoptă politici care încurajează bucanierii să folosească Port Royal ca bază în schimbul protecției insulei Jamaica în fața atacurilor conduse de Spania

Edward D’Oyley (scirs și Doyley) a servit cu mult angajament în noul model de armată ridicat de Parlament în timpul Războiului Civil Englez. Anul 1654 îl găsește pe D’Oyley locotenent-colonel în regimentul generalului Robert Venables, alături de care pleacă spre Indiile de Vest în campania numită de Cromwell “Western Design”. Scopul campaniei era cucerirea Americii spaniole prin aducerea sub control englez, în primul rând, a insulelor profitabile și strategic poziționate din Caraibe.

După eșecul suferit de trupele engleze pe Hispaniola și decimați de bolile tropicale, Robert Venables decide să își încerce norocul în Jamaica, singura insulă spaniolă din Indiile de Vest care nu beneficiase de noi lucrări defensive. Colonie spaniolă de peste un secol, Jamaica este copleșită rapid de cei aproximativ 7000 de soldați englezi, în mai 1655. Din acest moment, ascensiunea lui D’Oyley este rapidă. După moartea generalului maior Richard Fortescue, în noiembrie 1655, în plină campanie a spaniolilor de recucerire a insulei, comisarii parlamentari din Jamaica îl aleg comandant-șef al tuturor forțelor de pe insulă. D’Oyley se dovedește demn de responsabilitățile sale și în 1657  învinge trupele spaniole ale generalului Ysassi la Ocho Rio. Repetă victoria și în anul rumător, la Rio Nuevo, în cea mai mare bătălie purtată vreodată pe pământul jamaican. După aceste victorii decisive în fața spaniolilor este numit primul guvernator englez al Jamaica. Și, deși un parlamentar convins, datorită competenței de care a dat dovadă, reușește să fie reconfirmat în funcție și după restaurarea monarhiei. Regele Carol al II-lea Stuart îi cere să înființeze un consiliu civil care să asiste la guvernarea insulei. Pregătirea sa militară nu va fi însă foarte compatibilă cu idee unui guvern civil iar în 1662 este înlocuit în funcție de guvernator de către Lordul Thomas Windsor, un protejat al lui Carol al II-lea. D’Oyley s-a întors în Anglia, unde s-a stabilit în parohia londoneză St Martin-in-the-Fields. Nu se știe dacă s-a căsătorit și a murit la Londra în martie 1675.

D’Oyley rămâne însă în istorie pentru rolul său de comandant-șef care a reușit să apere Jamaica împotriva tuturor încercărilor spaniole de a o recuceri. Pentru Anglia, Jamaica trebuia să fie „pumnalul îndreptat spre inima Imperiului Spaniol”, deși, de fapt, în acel moment, era o posesie de mică valoare economică. Pentru a spori valoarea noii cuceriri, Cromwell a încercat să crească populația albă a insulei, trimițând lucrători aserviți, prizonieri de război irlandezi și scoțieni, și chiar infractori. Migranți din alte insule apropiate, precum și bucaneri englezi s-au stabilit în Jamaica, deși bolile tropicale au continuat să răpună un mare număr de albi timp de decenii. Cromwell i-a încurajat pe coloniști să se îndrepte spre Jamaica în încercarea de a consolida controlul insulei. Fiecare bărbat primea 20 de acri de pământ iar dacă era însoțit de o femeie și un copil urma să primească încă 10 acri. Au sosit mulți coloniști din Bermuda și Barbados, dornici să găsească noi pământuri pentru a cultiva tutunul din ce în ce mai profitabil. A existat și o infuzie de olandezi care au fost expulzați de portughezi din Brazilia. Evreii olandezi erau deosebit de dornici să evite portughezii și considerau guvernul parlamentar al lui Cromwell ca fiind relativ lipsit de riscuri în ceea ce privește siguranța lor. Olandezii au adus cu ei și abilități și expertiză în cultivarea noii culturi de trestie de zahăr, care devenea din ce în ce mai populară și profitabilă. Însă deși autoritățile sperau la o infuzie de protestanți evlavioși din Noua Anglie, cei mai mulți dintre aceștia au preferat siguranța relativă a Americii de Nord, mai ferită de atacurile spaniole. Politica lui Cromwell a fost continuată și de Carol al II-lea, însă în ciuda tuturor încercărilor, până în 1661 populația insulei a fost de doar 3.500, în ciuda faptului că peste 12.000 de migranți sosiseră în ultimii cinci ani, ceea ce demonstrează rata oribilă a mortalității.

Îngrijorat de viabilitatea pe termen lung a coloniei într-o regiune atât de ostilă și în ciuda victoriilor sale împotriva spaniolilor, guvernatorul Edward D’Oyley a fost dispus să ia măsuri neortodoxe, așa cum demonstrează invitația sa lansată bucanierilor din Tortuga și împrejurimi pentru mutarea bazei lor în Jamaica ca mod de descurajare a atacurilor spaniole. Iar pentru aceasta, a fost dispus să ia măsuri neortodoxe, așa cum demonstrează invitația sa lansată bucanierilor din Tortuga și împrejurimi pentru mutarea bazei lor în Jamaica ca mod de descurajare a atacurilor spaniole. Nu știm data exactă la care a început negocierile cu bucanierii, cei mai mulți istorici estimează anii 1657-1658, dar cert este că la începutul anului 1660, aproximativ 1500 de bucanieri se stabiliseră în împrejurimile Port Royal, principalul oraș de coastă, care a devenit cunoscut ca un refugiu de pirați până la distrugerea sa prin cutremur în 1692. D’Oyley a contat pe obținerea protecției și a unor venituri din activitatea bucanierilor, în timp ce bucanierii se puteau bucura acum de un port sigur, din ce în ce mai bine apărat, cu facilități bune pentru repararea navelor lor, dar și o piață bună de desfacere pentru prăzile din activitățile de piraterie împortiva spaniolilor, plus autorizații semnate de guvernator care acoperau legal jafurile desfășurate. Jamaica a devenit rapid un paradis pentru corsari, bucaneri și, ocazional, pirați notorii precum: – Christopher Myngs, Edward Mansvelt și, cel mai faimos, Henry Morgan – câstigând în scurt timp faima de cel mai râu famat loc de pe pământ. Așa a început lunga asociere dintre pirați și Jamaica.

D’Oyley a estimat corect importanța supremației navale ca unică cheie pentru păstrarea avanpostului englez în Jamaica. Portul Kingston a fost extins rapid. Un fort a fost construit în grabă și dotat cu arme pentru a proteja ancorajul, iar în 1660 era deja cel mai important port englez din vestul Caraibelor. Victoriile militare și măsurile îndrăznețe ale lui Edward D’Oyley au consolidat controlul englezilor asupra insulei.

Deși un eșec major, din care singurul premiu de consolare a fost cucerirea insulei Jamaica, campania lui Cromwell a modificat drastic poziția Angliei în raport cu restul lumii și a pus bazele viitorului Imperiu. Multe dintre măsurile lui Cromwell au fost consolidate și extinse de guvernele Restaurării care au urmat. După cum dovedise în Jamaica, Anglia era pregătită să preia rolul Spaniei de cea mai mare putere a lumii.

Surse:

^{Luscombe, S., Edward D’Oyley, https://www.britishempire.co.uk/maproom/jamaica/edwarddoyley.htm, accesat 4 februarie 2021}

^{Luscombe, S, Jamaica, https://www.britishempire.co.uk/maproom/jamaica.htm, accesat 5 februarie 2021}

^{https://en.wikipedia.org/wiki/Edward_D%27Oyley}

^{https://en.wikipedia.org/wiki/Colony_of_Jamaica}

^{http://www.bbc.com/travel/story/20200921-jamaicas-port-royal-the-wickedest-city-on-earth}

^{Michael Pawson, David Buisseret, Port Royal, Jamaica, University of the West Indies Press, 2000}