În Imperiul Roman este publicat un edict de persecutare a creștinilor de către împăratul Dioclețian

Persecuția Dioclețiană a fost ultima mare persecuție a credincioșilor creștini din Imperiul Roman, promovată începând cu anul 303 și până în 313, prin mai multe decrete succesive de către Împărații Dioclețian, Maximian, Galerius și Constantin. Pe calea acestor decrete, drepturile credincioșilor creștini erau restrânse și se impunea acestora respectarea și practicarea ritualurilor religioase romane. Perioada este cunoscută ca și Persecuția Dioclețiană, deoarece Împăratul Dioclețian, un practicant al ritualurilor romane, a început dărâmarea bisericilor creștine, fiind cel mai înfocat susținător al persecuțiilor. Toți demnitarii care împărtășeau religia creștină au fost îndepărtați și degradați, iar sclavii creștini eliberați au fost readuși în stare de sclavie. Creștinii au fost uciși și/sau aruncați în arena cu lei. În total au fost emise patru edicte împotriva crestinilor. Persecuția a variat în intensitate pe cuprinsul teritoriului imperiului – cea mai indulgentă formă de persecuție a fost în Galia și Britannia, unde doar prima parte a edictului a fost aplicată. Cea mai acerbă persecuție a fost în provinciile orientale.