În Mexic, în Mexico City, are loc presupusa teleportare a soldatului spaniol Gil Pérez din Filipine
Așa-numitul Gil Pérez a fost un soldat spaniol din Garda Civilă Filipineză care ar fi apărut brusc în Plaza Mayor(Zócalo) din Mexico City (la peste 9.000 mile nautice de Manila, peste Oceanul Pacific) pe 24 octombrie 1593. Era imbracat în uniforma de gardă a Palacio Del Gobernador din Filipine si a pretins că nu știe cum a ajuns în Mexico. Mulți istorici nu cred povestea întrucât a fost scrisă la un secol după întâmplare.
Perez a pretins că doar cu câteva momente înainte de a se trezi în Mexico era de gardă în Manila la palatul guvernatorului. Deși a ințeles că nu se mai afla în Filipine, nu înțelegea unde se află și cum a ajuns în acel loc. A povestit că doar cu câteva minute înainte de a ajunge în Mexico, Guvernatorul Filipine, Gomez Perez Dasmariñas, fusese ucis de pirați chinezi. A explicat că după ore de gardă, a simțit un leșin și s-a sprijinit de un perete, închizand ochii. Când a deschis ochii s-a trezit în altă parte.
Autoritățile din Mexic l-au închis pe Perez sub acuzația de dezertare și posibil “servitor al lui Satan”. Tribunalul Sfânt al Inchiziției l-a interogat, însă singurul lucru care l-a putut scoate de la soldat a fost că a călătorit din Manila în Mexic “în mai puțin timp decât îi ia unei ciori să croncane”. La 2 luni după incident știrile din Filipine au adus vestea uciderii guvernatorului exact cum descrisese Perez. Martori au confirmat că Perez fusese de serviciu la Palatul din Manila. Gil Perez s-a reîntors in Filipine și a dus o viață fără alte evenimente deosebite.