Soarele rasare la 
Este 
In Romania, la Brasov, sunt reinhumate osemintele lui Nicolae Titulescu, aduse din Franta
La jumatate de secol distanta, ultima dorinta a marelui diplomat si om politic roman, Nicolae Titulescu, este indeplinita.
”Subscrisul Nicolae Titulescu, incredintez pe prietenul meu bun, Iuliu Maniu, ca executor testamentar. Ultima mea dorinta este ca, la moartea mea, sa fiu ingropat pe muntele Tampa din Brasov, pentru a adeveri dragostea mea fierbinte pentru Transilvania si straduintele mele pentru intregirea scumpei mele tari. Vreau ca generatiile urmatoare sa stie ca firul luminos care m-a calauzit in zbuciumata mea viata, a fost iubirea de patrie si gloria eterna a neamului romanesc. Raman recunoscator si dincolo de viata, celor care m-au sprijinit in lupta mea si iert pe cei care mi-au cauzat suferinta”, Iunie, 1938, Nicolae Titulescu – testamentul olograf
Indepartat de la putere si trimis in exil de catre regele Carol al II-lea, in urma numeroaselor presiuni interne(legionare) si externe(naziste), Nicolae Titulescu, fost presedinte al Ligii Natiunilor, isi continua lupta in favoarea prezevarii pacii, chiar si in exil, anticipand pericolul care plana din nou asupra Europei.
Pentru Iuliu Maniu, ultima rugaminte a lui Titulescu, devine o cerere imposibil de realizat. Corneliu Coposu, va prelua aceasta datorie de onoare a lui Maniu, punandu-se in slujba acestui nobil scop, pana cand in 1992, cu sprijinul ministrului de externe de atunci, Adrian Nastase, va reusi sa aduca in tara, ramasitele pamantesti ale lui Nicolae Titulescu.
Nicolae Titulescu s-a inscris ca unul dintre cei mai mari oratori de limba franceza ai vietii politico-diplomatice romanesti, cat si ai Societatii Natiunilor. Discursurile lui pot fi considerate de actualitate si astazi. Va lasam cu un pasaj din Conferinta tinuta in limba engleza la Universitatea din Cambridge, 19 noiembrie 1930*:
“Care sunt cauzele care impiedica azi ca pacea sa domneasca in spirite?
Pentru mine ele sunt patru la numar.
Prima cauza o constituie lipsa de intelegere intre fostii Aliati pentru a rezolva anumite chestiuni speciale. Acestea creeaza nu numai neincredere de ambele parti, dar face ca statele care au iesit din razboi cu mari pierderi teritoriale sa-si intoarca privirile catre una sau alta din Marile Puteri, cu speranta de a crea, prin suprapunerea reclamatiunilor reciproce, un fel de alianta naturala.
A doua cauza o constituie consecintele psihologice ale razboiului. Nu trebuie sa uitam ca acei pe care ii numeam pana ieri si pe care nu-i mai numim azi astfel: invinsii, sunt natiuni puternice si mandre. Ele nu se pot consola cu faptul ca au pierdut razboiul. Suferintele lor trebuie pricepute. Ele explica multe dintre reactiunile fostilor invinsi. Cel mai mare omagiu ce pot aduce acestor natiuni consta in a le spune impreuna cu poetul latin Terentiu: nihil humanum a me alienum puto. Dar tin sa adaug ca, daca suferinta poate explica, ea nu poate si justifica o reactiune periculoasa. Necesitatile pacii trebuie puse mai presus de toate!
A treia cauza rezida in faptul ca, de la razboi incoace, Europa nu mai prezinta o unitate din punctul de vedere al doctrinei sociale. Inainte de razboi erau frontiere, dar toate statele erau bazate pe proprietatea individuala si pe respectul contractului. Desigur, orice natiune are dreptul sa se organizeze la ea acasa asa cum vrea. Nu e insa mai putin adevarat ca, din punct de vedere al dreptului constitutional si al ordinii sociale, Europa reprezinta azi abia jumatate din ccea ce era inainte de razboi. Nu e mai putin adevarat ca aceasta juxtapunere pe acelasi continent a doua doctrine sociela,e care se impaca intre ele ca apa si focul, este o cauza de neliniste, de frictiuni si de regretabile interferente.
In fine, a patra cauza care explica, dupa mine, regresul spiritului pacifist este criza economica.
Aceasta criza este teribila si generala. De unde provine?
Raspunsul e simplu.
Marele Razboi a fost o nebunie. Marele Razboi a fost o crima contra umanitatii. Cum ne-am putea deci astepta ca dupa zece ani de la incetarea lui lucrurile sa intre in ordine? Acum, legile economice, pe care le-am violat fara incetare atatia ani in sir, se razbuna si, la randul lor, par a nu se preocupa prea mult de subredele noastre constructiuni politice.
Un pretext de desperare pentru unii! O mare lectie de intelepciune pentru altii! Sa fim printre acestia din urma. Dar cum? Facand toate sfortarile posibile pentru a pricepe.
Observati, mai intai, ca criza economica, ce dateaza de la razboi, desi n-a devenit vizibila decat in utlimul timp, implica si o criza a statului.
Asistam la creatiunea in fata ochilor nostri a unei noi lumi si nu percepem complet liniile fetei sale noi. Mai mult ca oricand, epoca ce traim e un amestec de adevaruri vechi, destinate sa moara, si de adevaruri noi, inca neindeajuns de clare.
Ca sa vorbesc numai de notiunea de stat, de pilda, noi nu stim bine azi daca statul trebuie sa ramana statul-jandarm dinainte de razboi, cu o singura atributiune: mentinerea ordinii, daca el trebuie sa continue a fi statul tuturor, cum a fost in timpul razboiului, sau daca el trebuie sa devina un compromis intre aceste doua conceptii si, daca e asa, ce fel de compromis practic si concret?
Rog a observa apoi ca primele trei cauze ce am mentionat ca explicand actualul regres al spiritului pacifist, proiectate pe actuala criza economica, dau nastere la o stare de lucruri cu adevarat ingrijoratoare.”
*Sursă citat –http://www.titulescu.eu/