În România, la București, are loc atentatul cu bombă de la Senat

Atentatul cu bombă de la Senat a fost un act terorist organizat de trei comuniști radicali evrei Max Goldstein (zis și “Omul cu cârlig” datorită faptului că își pierduse o mână, cel mai probabil în urma unor experimente cu exploziv. De notat că, în noiembrie încercase să îl asasineze și pe Constantin Argetoianu, cel mai înverșunat anticomunist din acea perioadă și Ministru al afacerilor interne, însă atentatul a eșuat.), Saul Osias și Leon Lichtblau, care au plasat și detonat o bombă artizanală în Senatul României. Se pare că teroriștii l-au avut ca și complice pe Alecu Constantinescu, conducătorul aripii de extremă stânga a Partidului Socialist din România. Cei trei făceau parte dintr-un grup anarhisto-comunist cu sediul la Odessa. 

În urma deflagrației au decedat Ministrul Justiție, Dimitrie Greceanu și senatorii Demetriu Radu (Episcop greco-catolic de Oradea Mare, ucis pe loc) și Spirea Gheorghiu (decedat la spital). În urma atentatului au fost răniți Președintele Senatului, Constantin Coandă, Episcopul ortodox Nifon și Episcopul ortodox Roman Ciorogariu. 

Atentatul a dus la condamnarea comuniștilor în Procesul din Dealul Spirii și la interzicerea Partidului Comunist. Atenatorii au fost condamnați la 10 ani de pușcărie, cu excepția lui Max Goldstein, care a fost condamnat la pușcărie pe viață.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.