În România, la București, Carol I proclamă solemn independența statului, prin semnarea actului votat de cele două camere, care a căpătat putere de lege
După ce cu o zi înainte Mihail Kogălniceanu a citit în Adunarea Deputaților Declarația de Independență a României și aceasta a fost votată de cele două camere ale Parlamentului, Carol I a proclamat solemn independența, prin semnarea actului votat, care a căpătat putere de lege, în fața unei delegații numeroase formată din membrii guvernului, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, președintele Curții de Casație, președintele Curții de Conturi, reprezentanții altor autorităti și delegații ale locuitorilor din Argeș și Buzău care au mers la Palat, și pentru a-l felicita pe Carol I pentru a XI-a aniversare a urcării sale pe tron.
Diplomatic, Independența României este recunoscută prin Tratatul de la Berlin din 1878.