În România, la București, Primul Ministru Armand Călinescu este asasinat de membrii Gărzii de Fier

Armand Călinescu (4 iunie/22 mai 1893, Pitești – 21 septembrie 1939, București) a fost un economist și om politic român, Prim Ministru al României, între 7 martie 1939 și până la moartea sa.

În calitate sa de subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, în timpul Guvernului Vaida-Voievod (1933), a luat mai multe măsuri drastice împotriva Partidului Comunist și a Mișcării Legionare. La 29 aprilie 1933, Armand Călinescu ordona Poliției şi Jandarmeriei să percheziționeze toate sediile organizațiilor legionare, să confiște publicațiile, manifestele şi ziarele și de asemenea orice adunări, procesiuni, marșuri, manifestări trebuiau reprimate. În calitatea sa de subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, propune și un plan de măsuri pentru suprimarea mișcărilor extremiste și a batalioanelor de atac, propunere care viza atât Partidul Comunist cât și Mișcarea Legionară. Planul de măsuri însă nu este semnat de către Primul Ministru Alexandru Vaida Voievod. În urma măsurilor promovate, Armand Călinescu este trecut pe lista neagră a Mișcării Legionare, alături de alți oameni politici și de cultură, pentru a fi asasinat. În vederea asasinării sale, a fost format un comando legionar, care a avut misiunea sa îl ucidă, pe Regele Carol II, Armand Călinescu si pe Generalul Gavrilă Marinescu, prefectul capitalei. Comandoul era format din: avocatul Dumitru “Miți” Dumitrescu, studenții Cezar Popescu, Traian Popescu, Ion Moldoveanu, Ion R. Ionescu, si tipograful Ion Vasiliu.

Se pare că atentatul a avut aprobarea Gestapo-ului. În ziua de 21 septembrie 1939, Armand Călinescu se întorcea de la Palatul Cotroceni, de la audiența regală. În dreptul parcului din Eroilor, mașina sa a fost lovită de mașina atentatorilor, care au ucis garda de corp a primului ministru, iar mai apoi pe Primul Ministru. După atentat, atacatorii au ocupat sediul radiodifuziunii și au încercat sa transmită mesajul ca Primul Ministru a fost asasinat. Deși mesajul a fost înregistrat, acesta nu a fost difuzat niciodată. După aceasta asasinii s-au predat politiei. Toți au fost împușcați pe loc, fără nici un fel de judecată și expuși la locul atentatului pentru mai multe zile. În toata tara au fost organizate acțiuni de represiune a membrilor mișcării legionare, fiind executați, fără nici un proces, în fiecare județ, mai mulți membri ai Mișcării Legionare.

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.