În Rusia, bolșevicii ocupă Palatul de Iarnă din Petrograd. Începe Revoluția din Octombrie

În Rusia, bolșevicii ocupă Palatul de Iarnă din Petrograd, cu ușurință, după o minimă rezistență. Începe Revoluția din Octombrie.

Revoluția din Octombrie (după calendarul în stil vechi evenimentul a avut loc pe 25 octombrie) sau Revoluția Bolșevică din 1917 a fost o lovitură de stat, prin care bolșevicii aflați sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin au preluat cu forța puterea de la guvernul lui Kerenski, marcând astfel o a doua etapă a Revoluției Ruse. În prima etapă a Revoluției Ruse, numită și Revoluția din Februarie, a avut loc înlăturarea regimului țarist, abdicarea țarului și instaurarea unei republici cu un guvern provizoriu.

Revoluția din Octombrie este considerată prima revoluție comunistă din secolul XX bazată pe ideile lui Karl Marx. S-a pus astfel baza Sovietelor, iar idealurile revoluționare din prima etapă, socialist-liberale pentru o republică democrată au fost strivite de o dictatură monopartită și a fost aprinsă și flacăra unui Război Civil sângeros între albi (monarhiști, conservatori, liberali și socialiști) și roșii (comuniști și revoluționari).

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.