În SUA, Geronimo, șeful apașilor, se predă armatei SUA

Pe 4 septembrie 1886, liderul triburilor apașe, Geronimo, se predă trupelor gruvernului american, după ce timp de 30 de ani a luptat pentru protejarea pământurilor triburilor apașe. Epuizați și conștienți că sunt depăsiți numeric, apașii se predau. Generalul Nelson Miles acceptă capitularea lui Geronimo, care este tratat ca prizonier de război și nu ca un infractor, încheindu-se astfel șirul războaielor cu amerindienii.

Geronimo s-a născut pe 16 iunie 1829, în valea râului Gila, New Mexico, SUA dar a crescut în Arizona de astăzi și în Mexic. Tribul său, apașii Chiricahua s-au ciocnit încă de la început cu coloniștii americani care le-au luat pământurile. În 1858, familia lui Geronimo a fost ucisă de mexicani, motiv pentru care el a căutat și răzbunare în raidurile conduse împotriva coloniștilor americani și mexicani. În 1874, guvernul american i-a mutat pe Geronimo și pe cei din tribul său într-o rezervație din Arizona, unde condițiile erau restrictive și dure. În decursul deceniului următor, trupele conduse de Geronimo, scăpate din rezervație au lansat raiduri în așezările coloniștilor ciocnindu-se de mai multe ori cu trupele federale și dobândindu-și o faimă de temut. Forțați să revină în rezervație de mai multe ori, dar în mai 1885 împreună cu 150 de luptători fideli reușește să fugă din nou, fiind urmăriți până în Mexic de către 5 000 de soldați americani. Geronimo, ultima mare căpetenie indiană care se predă în fața armatei SUA, precum și o trupă de apași, vor fi trimiși în Florida și apoi în Alabama, în cele din urmă ajungând în Rezervația Comanche și Kiowa lângă Fort Sill, teritoriul Oklahoma, unde Geronimo a devenit fermier de succes și s-a convertit la creștinism, fiind prezentat pe la târguri ca o senzație și bucurându-se de o mare popularitate. A participat la parada inaugurală a președintelui Theodore Roosevelt în 1905. Și-a dictat autobiografia, care a fost publicată în 1906 sub numele Geronimo’s Story of His Life. Nu i-a fost niciodată permis să se întoarcă pe pământurile sale natale și moare, după 22 de ani de captivitate, la vârsta de 79 de ani, pe 17 februarie 1909.

Memoriile sale au fost apreciate de public, iar istoria vieții sale a constituit subiectul a numeroase ecranizări. În februarie 2010, Camera Reprezentanților SUA a adoptat o rezoluție care stipula recunoașterea meritelor liderului indian, recunoscut ca un adevărat strateg al războiului de gherilă, și ca acesta să fie comemorat la 100 de ani de la moartea sa.