Soarele rasare la 
Este 
În Țara Românească, la București, se înființează Eforia Spitalelor Civile
Pe 2 aprilie 1832, prin decizia Generalului Kiseleff ia ființă “Eforia Spitalelor Civile”, o instituție de asistență socială finanțată din donații private, care se ocupa cu administrarea de spitale și clinici din Muntenia și Moldova. Considerată una dintre cele mai importante inițiative din cele două Principate Române de dinainte de Unire, “Eforia Spitalelor Civile” care inițial a reunit Fundațiunile Colțea (spitalul Colțea înființat de spătarul Mihail Cantacuzino), Pantelimon (spital înființat în 1735 de Grigore al II-lea Ghika) și Fundaţiunea „Iubirea de oameni-Filantropia” (înființată în 1813, la inițiativa unor boieri – Băleanu, Karagea, Fărcăşanu -, îndemnaţi de doctorul Constantin Caracaş, medic al Capitalei), a fost administrată de către eforii: vornicul Mihail Ghika, logofătul Mihail Racoviţă, căminarul Alecu Ghika, iar ca „om al meşteşugului”, doctorul Picolo.
***
Odată cu clădirea mănăstirii Colțea s-a înființat și primul spital din țară. Ctitorie a spătarului Mihail Cantacuzino, clădirea bisericii și a spitalului a început pe la 1695, pe locul unei bisericuțe de lemn ridicate de clucerul Colțea, lucrările fiind finalizate în 1714. În 1706, Cantacuzino înființează și o “Frățietatea”. “Frații” plăteau o cotizație de 1 leu/an prin care, la moartea lor, biserica era îndatorată să le facă „pomenire şi sărindare”, restul fondurilor fiind folosite pentru îngrijirea bolnavilor. Astfel s-a reușit ca de fiecare parte a paraclisului să fie ridicate două spitale: unul pentru bărbați săraci și străini bolnavi, și unul pentru femei, ambele cu câte 12 paturi fiecare. În plus, pe lângă chilii, s-au clădit și odăi pentru străini, și o școală de românește și slavonește, care a funcționat până în 1867, când a fost mutată la Slănicul de Prahova.
Cantacuzinii au lăsat prin testament următoarele instrucțiuni:
„Dacă vre-un boier scăpătat, petrecând în sărăcie şi bolnav, or pământean de aci sau străin, fie şi neguţător sau vre-un alt om cinstit, dar sărac şi bolnav va voi să alerge spre ajutor la spital, să fie primit şi să-şi aibă hrana şi îngrijirea cu îndestulare şi cuvenită stărei sale, fără însă ca să rămâie în spital ci în altă chilie deosebită unde şi doctoru îl va cerceta la veri ce nevoe. Iar preotu cimitirului va avea grijă pentru căutarea lui cu îndestulare; şi de se va întâmpla să moară să fie îngropat şi înmormântat cu toată cinstea, după cum adică s-a vorbit mai sus şi despre ceilalţi săraci”.
Între 1837 și 1842, spitalul este modernizat și extins iar sub direcția doctorului Kreţulescu este fondată „Şcoala de mică chirurgie”, prima şcoală de învăţământ medical din ţările româneşti, care a funcţionat în Spitalul Colţea până la 1852 şi căreia i-a urmat şcoala de la Mihai Vodă, devenită în urmă Facultatea de Medicină din Bucureşti. Extinderea continuă, iar în 1932, spitalul are 392 de paturi şi oferă numeroase servicii medicale: chirurgie, ginecologie, oftalmologie, dermatologie şi sifilis, un serviciu de medicină internă, unul de consultaţii generale cu secţii speciale pentru dentistică şi otorinolaringologie, un serviciu de radiologie cu centru anticanceros.
***
Ctitorie a Ghiculeștilor, Fundațiunea Pantelimonului a luat ființă în 1735, iar construcţia mănăstirii şi a spitalului a fost realizată de către Grigore al II-lea Ghika, la a doua sa revenire pe tron în Muntenia, în 1750. Pe lângă spitalul pentru “bolnavi obișnuiți”, Ghika ridică și un spital pentru “ciumă și lingoare” (lingori – boli febrile grave, infecțioase și epidemice, ca tifosul exantematic, febra tifoidă etc) – primul spital de boli contagioase din țară -, spital care va fi mutat în mahalaua Dudești în 1796. Din 1750 până în 1822, Ghiculeștii conduc mai multe lucrări de modernizare și extindere pentru spitalele din fundațiune, priles cu care se construiește și un orfelinat pentru copiii săraci, preluat în 1881 de Ministerul Instrucțiunii. În 1932, Spitalul Pantelimon avea 367 de paturi și oferea servicii de chirurgie, medicină internă și boli nervoase. Primii medici primari ai spitalului au fost dr. Dimitire Caracaş între 1784 şi 1804 şi Constantin Caracaş între 1804 şi 1828.
“Râvnitam eu, robul marelui și prea înaltului Dumnezeu lo Grigore Ghika W. W. al II-lea, nepot al răposatului și vrednicului de pomenire Grigore Ghika Voevod, cel dintâiu, cu cuget curat din inima Domniei mele, am socotit să zidesc și să înalț din temelie o sfântă și dumnezeiască casă, întru slava lui Dumnezeu și întru cinstea și lauda marelui Mucenic și tămăduitor Panteleimon, din josul monastirei ce se numește Mărcuța, pe apa Colentinei, la fântâna ce se zice a babei, unde și spital de săraci bolnavi să fie, însă nu numai de bolnavi ca aceia ce ar pătimi de alte boale trupești, ci și de bolnavi cari din depărtarea lui Dumnezeu ar pătimi de boala ciumei, pentru că aci în țara și în orașul scaunului Domnesc al Bucureștilor de multe ori, din depărtarea lui D-zeu, pentru multe păcatele norodului menesc, aduce vremea acea cumplitei și năprasnicei boale între oameni, une ori în vreme de iarnă, când săraci ca aceia, ne având, nici între cei sănătoși, nici pe afară a hălădui, pătimeșce cu patimă cumplită și amar pe gerul și prin vifore nesuferite și-și răpun viața și cei ce ar socoti pe scine că araveade la Dumnezeu zile, pentru pătimiri ca acelea amare și nesuferite. Pentru a căror odihnă și căutare, am hotărât Domnia mea, să li se facă niște case acolea aproape, lângă îngrădișul spitalului celui dinăuntru, la un loc din afară, ca să fie întrânsele bolnavi ca aceia de boala ciumei, pâzindu-se ca la un lazaret, ca sa nu se amestece cu bolnavi cei din năutru ce ar fi pâtimași de alte boale, ca să nu se smerduiască nici aceia, nici poslujnicii lor, asupra cărora și paznici, și poslujnici, vom orândui Domnia mea, spre grija și căutarea lor, măcar că și aci în orașul Bucureștilor, s’a mai făcut un spital de bolnavi, la mânăstirea ce se numește Colțea, unde se cinstește hramul a trei Erarhi, Vasile cel Mare, Grigore Bogoslovu și Ion Zlataust, de răposatul și creștinul boer Mihai Cantacuzino, biv vel spătar, dar n de bolnavi ce pătimesc de alte boale trupești și de boala ciumii, ci numai de bolnavi decei cu răni și buboși.” – din actul de fundațiune datat 12 octombrie 1735.
Din fondurile Fundațiunei Panteleimon au fost ridicate mai multe spitale și instituții precum, Spitalul de nașteri – Maternitatea, Spitalul Colentina (Noul Panteleimon), Spitalul de copii.
***
Îndemnaţi de doctorul Constantin Caracaş, medic al Capitalei, mai mulți boieri pun bazele Fundațiunii Iubirea de Oameni – Filantropia. Spitalul a funcţionat de la început pe terenul pe care se găseşte şi astăzi, teren dăruit de Banul Grigore Băleanu. La Fundaţiunea Filantropiei au contribuit şi domnitorul Gheorghe Karagea, închinându-i veniturile mănăstirilor Arnota şi Govora, precum şi generalul Kutusoff, al cărui portret se mai afla la 1932 în capela spitalului. Biserica din mijlocul spitalului a fost clădită de doamna Ecaterina, soţia paharnicului Răducan Fărcăşanu. Spitalul s-a deschis la 1815 cu 20 de paturi, după marea epidemie de ciumă a anilor 1813-1814. În 1834, din “porunca Măriei Sale Vodă” (Alexandru Dimitrie Ghica), spitalul este mărit cu 40 de paturi. În 1837, spitalul are un total de 80 de paturi.
Venitul spitalului este de 309 000 lei, din arenzile moșiilor Arnota, Govora, Cernet, Molovat, Strâmbeni și a Mânăstirii Govora precum și din venituri si subvenții de la visterie, din cutiile împărțite pe la biserici, din birul țiganilor, din «ajutorul dela județe și dela diferite obraze».
În 1932, Spitalul Filantropia număra 221 de paturi și anume: două servicii de medicină internă, amândouă puse la dispoziția Facultatei de Medicină pentru a II- și a III-a clinică medicală, un serviciu de chirugie, un serviciu otorinolaringologie și unmăr restrâns de paturi atașat consultaților de boli de ochi.
***
Până la 1832, cele trei aşezăminte spitaliceşti aveau sute de hectare donate prin toată Muntenia atât de ctitori, cât şi de binevoitori, pe parcursul unui secol. Acestora li se adăugau importante sume de bani, lei aur, galbeni olandezi, taleri sau ruble ruseşti, imobile în Bucureşti şi alte oraşe, mori, magazine, prăvălii etc. Pornind de la această bază materială, de la înfiinţare şi până în perioada de maximă dezvoltare, între cele două războaie, Eforia Spitalelor s-a extins considerabil, fiind cea mai puternică instituţie de acest gen din toată ţara, înzestrată de donatori cu vaste proprietăți funciare.
În anul 1847, Gheorghe Bibescu trece sub controlul Eforiei administraţia tuturor spitalelor din ţară. Domnitorul aproba bugetul, iar cheltuielile erau supuse controlului în acelaşi fel ca şi cheltuielile statului. Între anii 1860 şi 1864, Eforia a funcţionat ca o direcţie anexă a Ministerului de Interne, revenind în anul 1864 la un patrimoniu distinct de cel al statului, cu caracter de instituţie de utilitate publică, supusă Legii contabilităţii publice şi controlului Curţii de Conturi.
Din 1864 a fost recunoscută ca entitate autonomă, funcţionarea ei fiind reglementată prin legea din 16 octombrie 1864, lege care a existat până la instaurarea regimului comunist.
Eforia a înființat în permanență noi spitale în București și în provincie, și într-o măsură mai mică în Moldova, noi sanatorii, școli medicale. Actuala stațiune Eforie Nord și-a început existența ca sanatoriu al Eforiei Spitalelor Civile. Printre spitalele cele mai importante administrate de Eforie se număra Spitalul de boli nervoase din Colentina, spitalul de boli contagioase Colţea, spitalul de copii, spitalele Filantropia, Pantelimon, Zerlendi, spitalul de la Sinaia sau spitalul Boldescu din Ploieşti.
În 1921, Eforia poseda zeci de mii de hectare de teren arabil și 51.622 ha teren forestier. La reforma agrară din 1921, Eforia pierde mare parte din aceste terenuri, ceea ce o obliga la introducerea, pentru prima dată, a unei taxe de spitalizare. După expropriere, Eforia a rămas cu subsolul moşiilor expropriate din regiunile petrolifere. Aceste moşii au fost Slobozia-Vrăjitoarea în Prahova; moşia Doftăneţ-Poenăreanca concesionată societăţilor „Steaua Română” şi „Concordia”; moşia Balaca-Scăeni concesionată societăţii „Subsolul Român”; moşiile Sărasca-Matiţa, Delniţa şi Viadeşti-Valea Dobrotei, toate în Prahova, precum şi moşia Bucşani-Dalles din judeţul Dâmboviţa. Alte moşii aflate în posesia Eforiei din zona petroliferă a Prahovei au fost: Poiana, Cocorăşti-Capri, Valea Mantiei Pantazi şi Nisipoasa, Urlaţi Fântânelele şi Vărbilău, al căror subsol nu a fost concesionat.
Eforia a deţinut sute de imobile urbane în Capitală, la Sinaia şi în diferite localităţi din ţară. La Sinaia, Eforia deţinea hotelul Caraiman, hotelul Palace şi Cazinoul cu tot complexul aferent de magazine. În capitală, Palatul Eforiei poate fi văzut pe Bulevardul Elisabeta. În el funcționează, în prezent, Primăria Sectorului 5. În 1935, această clădire cuprindea și un complex de magazine, o sală de spectacole cu diferite anexe, apartamente şi o instalaţie de băi publice. În Bucureşti, Eforia mai deţinea casele defunctului A. Veleanu de pe strada Lipscani 77, cu două prăvălii şi apartamente; apoi casele de pe străzile Sfinţilor 10, Popa Soare 2, Călăraşi 59, Foişor 12, Minotaur 55, Elena Doamna 47, Grigore Alexandrescu 57, o casă şi un teren de 13.000 mp pe şoseaua Vitan şi casa de pe Aleea Aleea Izvoranu 7, toate donate de proprietari. Au urmat imobilele Antachi din str. Carol 130, George Filipescu din Dionisie 48 şi Luterană 17, casele Ecaterina Florescu din Str.gen. Anghelescu 69 şi Crişana 19, casele Elena Lăzărescu din Bdul Elisabeta 37, casele M. Cristescu din Calea Victoriei 141 şi multe altele.
Eforia mai deţinea un stoc de diverse acţiuni, printre care 2.116 acţiuni ale Băncii Naţionale a României, 5.096 acţiuni ale societăţii „Sinaia”, 33.400 acţiuni „Subsolul Român”, 36900 acţiuni ale societăţii „Petrol Govora”, 20.000 acţiuni ale „Creditului Rural” precum şi alte acţiuni şi rente de o valoare nominală de cca. 20 milioane lei. Acestea au fost în linii generale bunurile mai importante deţinute de Eforie. La acestea adăugăm un număr de 17 schituri cu veniturile lor, aflate la 1931 în proprietatea Eforiei.
În anul 1931, Eforia Spitalelor Civile avea un venit total de 216.300.000 lei, în condiţiile în care întreţinea în spitalele sale un număr de 2.200 paturi, şi tot atâtea tratamente gratuite. Costul era de cca 160 lei pe zi pentru tratamentele chirurgicale şi 120 lei pentru tratamentele obişnuite.
Dintre efori au făcut parte, de-a lungul timpului, medici de renume precum: Alexandru Davila, Nicolae Cretzulescu, Alexandru Şuţu, Constantin Cantacuzino, C. Severeanu, A. Fotino, Victor Gomoiu şi alţii.
***
Spicuim aleator câteva dintre donațiile oferite Eforiei din 1832 și până în 1931:
1838 – Contantin Bellu, 2000 florini de argint;
1839 – Părintele Galaction, 3000 Lei;
1861 – Ilie Croitorul donează 2/3 parte din venitul imobilului din Ulița Franțuzească și 2/3 din venitul prăvăliilor din Str. Profetului;
1862 – Domnitorul Al. Ion I. Cuza dăruiește 2.000 Galbeni pentru spitalul Colentina;
1869 – Răducanu Simonidi, lasă moșia Gogoșarii vechi din Jud. Vlașca;
1889 – Principesa Koltzov Massalsky (Dora D’Istria), dăruiește moșia Sfințești, Jud. Teleorman;
1891 – Maria Protopopescu dăruiește moșia Filiu, Jud. Argeș;
1903 – Inginer Spirea Iorceanu, 14 800 Lei;
1905 – Olga Mavrocordat, 150 000 Lei;
1907 – Roza Ghyorgy Pal, lasă Lei 400 pentru bolnavii săraci eșiți din spitalul Colțea;
1908 – Procopie Cazotti, lasă moșia Cazotta din jud. Buzău cu tot ce se află pe ea;
1909 – Alex. Gh. Cantacuzino, lasă Lei 915, din al căror venit să se facă în fiecare an o medalie de argint, care se va decerna elevei clasificate I-a la examenul definitiv al școalei de moașe dela Maternitatea;
1912 – Al. Filipescu, lasă Lei. 20.000. pentru întreținerea unui pat la Filantropia cu inscripția «Elisa Filipescu născută Principesa Bibescu»;
1913 – Al. Giuvara – lasă o optime din averea sa;
1913 – Gr. Em. Filipescu – lasă Lei 2.000.000 și moșia Sapoca din Jud. Buzău în plină proprietate;
1918 – Leon M. Popescu – lasa Lei 4.000 000 și Circul Sidoli;
1921 – Elena I. Dalles – Lei 300 000 pentru un spital care s’a construit la Bucșani, precum și toată pădurea Bucșani – Rățoaia, cu vila dela Contești, județul Dâmbovița;
1929 – Jean Economos – lasă moșia Roznov din județul Neamț cu toate clădirile aflate pe ea și Lei 3 000 000 pentru înființarea unui sanatoriu de tuberculoși.
***
Astăzi pare aproape imposibil să ne imaginăm că România a avut o instituție care s-a ocupat cu succes de administrarea sistemului sanitar. Par greu de conceput astfel de inițiative private în sănătate, bazate aproape exclusiv pe donații, și în folosul societății. Și totuși, ele au existat. Eforia Spitalelor Civile s-a îngrijit timp de mai bine de un secol de pacienți, indiferent de statutul social. A investit în medici și burse de pregătire pentru aceștia, în tehnică medicală de ultimă generație, în modernizarea spitalelor și în ridicarea altora noi. Cândva s-au găsit resurse și pentru sistemul medical.
Surse:
ARHIVELE NAŢIONALE, INVENTAR EFORIA SPITALELOR CIVILE. CENTRALA 1890 – 1948
Eforia Spitalelor Civile 1832-1932, INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE E. MARVAN, BUCUREȘTI, 1932
Adrian Majuru, Eforia Spitalelor Civile. O restituire necesară, cotidianul.ro, 5 februarie 2012