In Tara Romaneasca, la Galati, incepe prima conferinta a puterilor europene, care consulta problemele de navigatie pe Dunare si care infiinteaza Comisia Europeana a Dunarii

Dupa incheierea Razboiului Crimeeii la Conferinta de pace de la Paris din 1856 se hotaraste libertatea navigatiei pe Dunare. Pentru asigurarea acesteia si neutralitatea Marii Negre se infiinteaza Comisa Europeana a Dunarii cu sediul la Galati, pana in 1948. Romania devine membru cu drepturi depline a Comisiei incepand cu 1877, dupa proclamarea Independentei.

Initial din Comisie au facut parte Imperiul Austriac, Franta (Al Doilea Imperiu Francez), Regatul Unit, Regatul Prusiei, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman, iar durata de functionare a acesteia se intentiona sa fie de 2 ani, scopul precis fiind asigurarea desfasurarii in bune conditii a lucrarilor tehnice pentru degajarea gurilor fluviului de aluviuni, pentru crearea unor conditii normale de navigatie intre Isaccea si Marea Neagra prin Canalul Sulina. Acest fapt va conduce la o dezvoltare semnificativa a Sulinei.

La 16 octombrie 1861, ziarul britanic “The Illustrated London News” nota:

Comisia Europeana a Dunarii, compusa din delegatii celor sapte puteri reprezentate la Congresul de la Paris, si insarcinata, in temeiul articolul 16 din Tratatul de la 30 martie 1858, sa imbunatateasca navigatia de la gurile Dunarii, a decis, pe 9 aprilie 1858, construirea a doua diguri, cu scopul de a creste profunzimea gurii Sulina.

un adevarat succes pentru inginerul-sef al Comisiei, Sir Charles A. Hartley, numit si “Parintele Dunarii”.

Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial comisia se transforma intr-o organizatie interguvernamentala, numita Comisia Dunarii, cu sediul la Budapesta din 1954, compusa din urmatoarele state cu drept de vot: Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Romania, Ungaria si URSS.

In prezent, din Comisie fac parte urmatoarele 11 state: Austria, Bulgaria, Croatia, Federatia Rusa, Germania, Moldova, Romania, Serbia, Slovacia, Ucraina si Ungaria si inca 9 state cu statut de observator: Belgia, Cehia, Cipru, Franta, Grecia, Muntenegru, Macedonia, Olanda si Turcia.