In timpul celui de al Doilea Război Mondial, are loc Masacrul românilor de la Fântâna Albă

În Masacrul de la Fântâna Albă, aproximativ 2 000 -3 000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, din nordul Bucovinei, care au încercat să se refugieze din zona ocupată de trupele sovietice în România, au fost executați de trupele NKVD. NKVD-ul lansase zvonul că va permite românilor din teritoriul ocupat de trupele sovietice să treacă în România. Ca rumare mai multe mii de români s-au strâns la graniță pentru a trece în România, purtând cu ei steaguri albe și însemne religioase – icoane, prapuri, cruci. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici ascunși în pădure, au deschis focul asupra mulțimii, ucigând o mare parte din oamenii aflați în coloană. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia. După masacru, răniții și cadavrele au fost legate de coile cailor și târâte până la 5 gropi comune, săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind încă în viață. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până ce toți și-au dat duhul. Cei câțiva “norocoși” care au scăpat ca prin minune, au fost erastați de NKVD-ul din Hliboca (Adâncata) și după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc đin acel oraș și aruncați de vii într-o groapă comună peste care s-a turnat var stins. După masacru a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în nopata de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13 000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Puțini au supraviețuit. Subiectul masacrului a fost considerat tabu până în anii ’90, fiind interzisă de autoritățile sovietice și ulterior de cele ucrainiene orice referire sau act de comemorare. Doar după anul 2000, autoritătile ucrainiene au pemris oficierea unui parastas pentru odihna românilor care și-au dorit doar să trăiască în România. Rusia a negat întotdeauna acest Katyn românesc.