In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, peste 177 bombardiere B-24, ale armatei SUA, ataca pentru a doua oara campurile petroliere de langa Ploiesti
Încă din anii 1800 România a jucat un rol important în industria petrolieră, unul dintre cei mai mari producători din Europa și din lume, după SUA, Uniunea Sovietică, Venezuela și Irak. Ploiești reprezenta un important punct de producție. Rafinăriile de petrol din Ploiești au asigurat circa 30% din producția de țiței a Axei. Prin urmare, pentru a tăia alimentarea cu țiței a Axei, este inițiată Operațiune Tidal Wave.
Operațiunea Tidal Wave a fost un atac aerian al Forțelor Aeriene ale Armatei Statelor Unite(USAAF) staționate în Libia și sudul Italiei, care viza distrugerea a 9 rafinării de petrol din Ploiești. Atacul a avut loc în data de 1 august 1943, în timpul celui de al Doilea Război mondial.
Misiunea a fost un eșec, una dintre cele mai costisitoare misiuni ale USAAF în teatrul european; din 177 a de bombardiere grele (B-24) care au participat la misiune, 53 de avioane au fost distruse și 55 avariate, 440 de membri ai echipajelor uciși în misiune și 220 capturați sau dispăruți. A fost cea de-a doua și cea mai gravă pierdere suferită vreodată de USAAF într-o singură misiune, motiv pentru care este menționată drept “Duminica neagră”. Apărarea României a fost asigurată în aer de 52(Bf 10, Bf 110 și IAR-80), fiind pierdute doar 4 avioane iar la sol de artileria aentiaeriană.