În timpul Revoluției de la 1848, în Țara Românească, are loc Bătălia din Dealul Spirii dintre pompierii militari din Țara Românească și trupele otomane

Bătălia din Dealul Spirii a fost o confruntare armată între trupele de pompieri militari din Țara Românească și armatele otomane, care încercau să cucerească Bucureștiul pentru a pune capăt Revoluției de la 1848, din Țara Românească. A fost ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare române și otomane. La 13 septembrie 1848, trei puternice coloane militare otomane care numărau 6000 de luptători au pătruns în București, după arestarea fruntașilor revoluționari și zdrobirea rezistenței poporului neînarmat, având ca scop reprimarea Revoluției de la 1848 din Țara Românească și înlaturarea guvernului revoluționar care a preluat puterea după abdicarea principelui Gheorghe Bibescu. În fața celei de-a treia coloane otomane, comandată de Kerim-pașa, au stat trupele aflate sub comanda Colonelului Radu Golescu, Comandantul Garnizoanei București.

Compania de pompieri, formată din 166 de militari, aflată sub comanda căpitanul Pavel Zăgănescu se îndrepta spre Dealul Spirii, unde Colonelul Radu Golescu concentrase Batalionul 2 din Regimentul 2 Linie Infanterie și Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie, sub comanda Maiorului Nicolae Greceanu. La cererea lui Kerim-Pașa de a-și dezarma ostașii, Colonelului Radu Golescu refuză. Kerim-Pașa respecta demnitatea și onoarea militară și ordonă retragerea trupelor otomane spre oraș până la reglementarea pe cale diplomatică a situației tensionate create. Pe drumul de întoarcere, trupele otomane s-au întâlnit cu Compania de pompieri comandată de Căpitanul Pavel Zăgănescu iar lupta de declanșează în urma unui incident, aparent lipsit de importanță. Un militar român atinge un artilerist turc, acesta lovește înapoi cu patul sabiei iar de aici conflictul degenerează. Un ofițer român trage două focuri de armă; unul îl omoară pe tur, celălalt doboară calul lui Kerim-Pașa. Turcii atacă violent, ostasii români sar să-și apere comandantul. Compania de pompieri opune o puternică rezistență, străpunge linia otomană și în curând lor li se alături și ostașii aflați în cazarma Alexandria din Dealul Spirii. Lupta este scurtă, în jur de două ore și jumătate, dar deosebit de intensă și, după cum era de așteptat, ea este câștigată de forțele otomane care pun astfel stăpânire pe București și înăbușesc Revoluția de la 1848. Rămâne însa evidentă dorința românilor pentru autodeterminare, dorință pentru care sunt dispuși chiar și la sacrificiul suprem.

Primul Parlament al României, apreciind sacrificiul eroilor de la 13 septembrie, curajul și patriotismul pompierilor militari, acordă în anul 1860 participanților la eroicul act pensii pe viață și prima medalie româneasca: PRO VIRTUTE MILITARI. Iar în 1863, când oștirea româna primea noile drapele, nu întâmplător domnitorul Alexandru Ioan Cuza alegea pentru această festivitate data de 13 septembrie. În amintirea actului de eroism al pompierilor ziua de 13 septembrie a fost decretată Ziua Pompierilor.