În Viena, este creat Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena

Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena a fost o structură națională militară, formată din foștii ofițeri și militari ai armatei Imperiului Austro-Ungar, formată după dizolvarea Imperiului Austro-Ungar, în urma Primul Război Mondial, constituită la inițiativa lui Iuliu Maniu (la acea dată fost sublocotenent al armatei Austro-Ungare) și numit de către Comitetul Național Român Central, ca și ”însărcinat cu afacerile pe lângă guvernul comun de la Viena” și Generalul Austro-Ungar de origine română Ioan Boeriu, cu scopul de a asigura un nucleu al viitoarei armate naționale române din Transilvania, precum și de a asigura sprijinul și apărarea Consiliului Național Român Central.

Senatul a fost compus din 11 membri și a fost prezidat de un comitet executiv reprezentat de Iuliu Maniu (cu funcția de reprezentant politic), căpitanul Traian Popa, medicul Epifan Munteanu și Petru Popovici. Pe data de 1 noiembrie, membrii Senatului și-au stabilit responsabilitățile, astfel: căpitanul Traian Popa și-a asumat, temporar (până la însănătoșirea generalului Boeriu) funcția de președinte, preotul militar Gheorghe Oprean și-a asumat funcția de secretar, iar doctorul Epifan Munteanu pe cea de casier. Tot în cadrul aceleiași ședințe Iuliu Maniu a propus atât trimiterea unei delegații la Ministerul de Război pentru a solicita recunoașterea organizației și a cere sprijin, cât și trimiterea unei delegații la Praga cu scopul informării regimentelor românești care își aveau cazărmile acolo, despre constituirea structurii și pentru a le solicita acestora constituirea unui Senat similar. Senatul a decis și înființarea unui birou de informații pentru ofițerii și soldații români, cu rolul de a-i ține la curent pe aceștia cu evoluția evenimentelor militare și politice. Senatul a fost recunoscut de către Ministerul de Război al noii Republici Austriece i a fost solicitat să asigure ordinea și disciplina în Viena. Între 8-25 noiembrie a apărut și un organ de presă al senatului numit ”Timpul nou”, care avea drept scop informarea militarilor români care se întorceau de pe front, combaterea propagandei antiunioniste precum și informații privitoare la evitarea depunerii jurământului militar către nou creatul stata ungar. În 7 noiembrie, Senatului, i s-a alăturat și Legiunea Română din Praga, care printr-o proclamație s-a pus la dispoziția Senatului.

În urma izbucnirii revoluției socialiste în Austria, trupelor române, care la acea dată constituiau singura forță militară organizată din Viena, li s-a cerut să asigure liniștea și ordinea publică în Viena. Pe 17 noiembrie s-a desfășurat în cazarma Franz Ferdinand, solemnitatea depunerii jurământului militar de credință față de națiunea română și a sfințirii drapelului românesc (confecționat de către Silvia Popa, soția căpitanului Traian Popa), serviciul religios fiind oficiat de către preotul militar Iosif Serafim, asistat de preoții Ilie Haciotă și Gheorghe Oprean. Din partea Consiliului Național Român Central de la Arad a participat oficial la solemnitate deputatul bucovinean Teofil Simionovici. Pe 27 noiembrie, în condițiile în care de pe front nu mai soseau alte trupe românești, s-a luat decizia ca trupele române să se întoarcă în Transilvania, respectiv să ajungă la Arad. Deoarece guvernul maghiar nu a recunoscut statutul Senatului ca și structură reprezentativă a militarilor români, s-a luat decizia ca tranzitarea să fie făcută prin Serbia.