Jamaica, de peste un secol colonie spaniolă, este cucerită de forțele engleze ale Protectoratului. Cromwell reușește sa pună bazele viitorului Imperiu Britanic

Nu se știu prea multe despre istoria timpurie a insulei Jamaica. Însă este cert că era locuită în momentul în care Columb a ajuns acolo, pe 14 mai 1494. El a numit insula Santiago, dar numele nu a fost niciodată adoptat. Numele de Jamaica se trage din vechea denumire dată de indigenii Arawak, Xaymaca. În lipsa aurului, Jamaica a fost în mare ignorată de spanioli, fiind folosită doar ca bază și punct de legătură cu America.

Pentru popoarele indigene de pe insulă, sosirea spaniolilor a fost un dezastru. Mare parte au fost trimiși în sclavie în Spania, alții au fost folosiți ca sclavi la fața locului, iar restul au murit uciși de invadatori, în ciuda eforturilor misionarilor creștini spanioli de a preveni acest crime. Până în 1665, vechea populație Ararak fusese complet înlocuită de sclavii aduși din Africa.

În 1654, o mare flotă britanică a pornit spre Indiile de Vest, cu gândul de a cuceri insula Hispaniola pentru Lordul Protector, Oliver Cromwell. Pe 31 martie 1655, amiralul William Penn a navigat din Barbados în Indiile de Vest cu o flotă de 17 nave de război și 20 de nave de transport la bordul cărora se aflau 325 de tunuri, 1145 marinari și 1830 soldați. Întărit de alte contingente din restul coloniilor engleze din Indiile de Vest, forța condusă de William Penn a ajuns la aproximativ 8000 de oameni. 4000 din aceștia au debarcat sub comanda generalului Robert Venables lângă Santo Domingo (Hispaniola) pe 13 aprilie 1655.  În timpul marșului spre Santo Domingo, britanicii au fost în permanență hărțuiți de negri și mulatri. Artileria spaniolă a întreținut un puternic bombardament, astfel că, într-un final, englezii s-au retras, atacul lor fiind respins de o forță cu multa mai mică și slab înarmată. După acest eșec, Penn și Venables s-a confruntat cu perspectiva prezentării în calitate de înfrânți în fața lui Oliver Cromwell. Încercând să își amelioreze poziția în care se aflau, au decis să încerce să ocupe Jamaica. Insula era slab apărata de spanioli, iar numărul coloniștilor spanioli era redus la acel moment, puțin peste 1.500 de bărbați, femei și copii. Dezamăgit de ofițerii unităților armate însoțitoare care au condus asediul din Santo Domingo, amiralul William Penn a preluat comanda generală a forțelor engleze.

În dimneața zilei de miercuri, 9 mai 1655, insula Jamaica a părut la orizont. A doua zi, 7000 de englezi au debarcat pe insulă. Pe 19 mai, doi coloniști spanioli au văzut o flotă uriașă care înconjura Point Morant și l-au alertat de graba pe guvernatorul Juan Ramírez de Arellano. Luați prin surprindere, insularii și guvernatorul au încropit câteva fortificații. În zorii zilei de 21 mai, englezii au pătruns în adâncurile golfului Caguaya. Soldații au fost transferați la sol cu mai multe ambarcațiuni mici. În scurt timp, spaniolii au deschis focul, însă numărul mic de apărători neexperimentați conduși de moșierul Francisco de Proenza a abandonat repede pozițiile. Fără a întâmpina opoziție, Penn și-a debarcat contingentul și a înaintat trecând de orașul Santiago de la Vega pe care l-a ocupat, obligându-l pe învinsul guvernator Ramirez să poarte tratative. Generalul Robesrt Venables, deși bolnav, a coborât pe 25 mai la țărm pentru a dicta termenii. Guvernator Ramirez a fost anunțat că insula va fi anexata definitiv Commonwealth-ul englez și că locuitorii aveau un termen de două saptămâni pentru a abandona insula, în caz contrar riscând moartea. Ramirez a semnat acordul pe 27 mai și la scurt timp după aceea a plecat spre Campeche, murind pe drum. Acordul nu a fost însă recunoscut de toți rezidenții spanioli. După evacuarea mai multor necombatanți din nordul Jamaicăi în Cuba, Francisco de Proenza, Maestre de campo, cel mai înalt oficial după guvernator, și-a stabilit sediul în interiorul insulei, în orașul Guatibacoa. Acolo s-a aliat cu sclavii fugari, cunoduși de Juan de Bolas și Juan de Serras pentru a porni un război de gherilă împotriva ocupației engleze.

Rămânând în lipsa locuitorilor înfometați, loviți de boală, Penn și Venables au luat mare parte din oameni înapoi în Anglia. Enervat că nu au reușit să cucerească Hispaniolă și considerându-i vinovați și de eșecul din Jamaica, Cromwell i-a aruncat pe cei doi în Turnul Londrei. Puținii englezi rămași pe insulă au murit de boală și foame. În decurs de un an, din cei 7.000 de ofițeri și trupe engleze care au luat parte la invazie  mai rămăseseră în viață 2500. Boala i-a lovit și pe cei din rezistența spaniolă, una dintre primele victime fiind chiar Francisco de Proenza, care a orbit. El a fost succedat de Cristóbal Arnaldo de Issasi, care a continuat rezistența, în mare măsură ineficientă, încă trei ani.

Spaniolii au încercat de două ori să recucerească Jamaica în următorii ani, bazându-se pe sprijinul sclavilor eliberați care au fugit în p€durile din interior unde au stabilit comunităti libere și independente. În acest scop, Issasi s-a bazat pe alianța sa cu fosști sclavi. Prima încercare s-a încheiat cu înfrângerea lui Issasi la Ocho Rios în 1657. O forță mult mai mare a fost apoi recrutată din Noua Spanie. A doua încercare s-a soldat cu înfrângerea spaniolilor la Rio Nuevo în 1658. Guvernatorul Edward D’Oyley a reușit însă să îl convingă pe unul dintre liderii foștilor sclavi să schimbe tabră și să i se alăture împreună cu războinicii săi. În 1660, când Issasi și-a dat seama că Bolas s-a alăturat englezilor, el a recunoscut că spaniolii nu mai șanse să recupereze insula, din moment ce oamenii lui Bolas cunoșteau cel mai bine interiorul muntos al insulei. Issasi a renunțat la luptă și a fugit în Cuba. O parte din foștii sclavi și-a continuat însă lupta pentru libertate până în 1740 când autoritățile britanice le-au recunoscut dreptul la libertate și proprietate.

După aceste eșecuri, Spania a cedat în cele din urmă Jamaica și insulele Cayman Coroanei engleze în Tratatul de la Madrid (1670). Sub stăpânirea britanică, Jamaica a devenit în scurt timp o posesiune extrem de profitabilă, producând cantități mari de zahăr atât pentru piața internă cât și pentru restul coloniilor, schimbând geopolica zonei.

În prezent, campania lui Cromwell numită “Western Design” a fost în mare măsură dată uitării. Planul măreț de o îndrăzenală aproape ridicolă, schema expedierii unei forțe masive pentru cucerirea Americii spaniole, rar primeste atenția cuvenită, fiind privit de cele mai multe ori fie ca o întoarcere la hispanofobia care a a caracterizat epoca elisabetană, fie ca un eșec militrar scump și umilitor cu consecințe permanente. Cucerirea Jamaicăi a fost privită doar ca un “premiu de consolare”. Pe de alta parte, cu toate că a devenit o posesie imperială valoroasă în secolul care a urmat, imaginea Jamaicăi ca loc de manifestare a celui mai adânc angajament al Marii Britanii în înrobirea africanilor, a adus o umbră neagră asupra acestei mari realizări. Compania Regală a Africii, o companie britanică foandtă în 1672 și care avea drept scop comercializarea de sclavi a folosit Jamaica ca piața principală, transformând insula într-un important centru al comerțului cu sclavi în Indiile de Vest. Protectoratul, de altfel întreaga perioadă Interregnum, se încadrează cu stângăcie în istoria Marii Britanii organizate în jurul domniilor monarhice. Amintirea lui Cromwell este una favorabilă dacă îl privim ca pe un geniu militar, și mai puțin favorabilă dacă îl privim ca mintea din spatele perioadei Interregnum. Eforturile sale de a promova Imperiul Britanic și de a extinde domeniul teritorial al Angliei e rareori amintit, susține Carla Gardina-Pestana, profesor de istorie la Universitatea California și autor al volumului The English Conquest of Jamaica: Oliver Cromwell’s Bid for Empire (Belknap Press, 2017).

Această mare expediție a fost însă un moment esențial în crearea Imperiului Britanic. Întreaga planificare a semnalat capacitățile și obiectivele emergente ale statului. În confruntarea directă cu Spania în America, Cromwell a pus baza unui obiectiv politic de lungă durată care a remodelat întreaga situație internațională. Ocuparea Jamaicăi a repoziționat Marea Britanie în marele context geopolitic. Atunci când Cromwell a expediat masiva flotă către Indiile de Vest, el practic a reconfigurat relația dintre stat și expansiunea colonială în trei aspecte.

În primul rând, expediția a implicat în mod direct statul în acapararea de terenuri în lumea extraeuropeană. Până atunci, inițiativele private ale unor persoane – individuale sau constituite în societăți pe acțiuni -, au fost singurele care au gestionat activitatea de extindere. Cu permisiunea guvernului și a monarhului, acești delegați au plantat, exploatat, dezvoltat și gestionat colonii, operând sub o autoritate larga, dar îndepărtată de monarh. Prin acestă expediție inițiată de Cromwell, era practic pentru prima oară când guvernul în sine urma să controleze colonizarea unor noi teritorii. Campania a modificat relația statului cu celelalte colonii. Cromwell intenționa să extragă resurse din colonii, plasând cereri în conformitate cu așteptările și necesitățile extinse ale guvernului. Când flota a staționat luni de zile în Barbados, insularii s-au confruntat cu aceste noi cerințe. Aceste intruziuni noi, inovatoare la acea vreme, aveau sa devină rutină în Imperiul Britanic.

În al doilea rând, pentru realizarea acestui deziderat, statul a pus la dispoziție o cantitate de resurse fără precedent. Invicibila Armadă a Protectoratului rivaliza cu orice alte flote care s-au dus în America în secolul precedent, dimensiunea sa acoperind jumătate din întregul angajament european. Sub un nivel remarcabil de secret, tot statul s-a ocupat de recrutarea oamenilor necesari formării echipajelor, de construcția de nave și de toate materialele necesare campaniei. Numele intenționat vag al campaniei, „Western Design” (Proiectul Occidental) a fost adoptat tocmai din rațiuni de secret de stat. Numele a înlocuit unul și mai opac – Proiectul actual – , doar după ce flotei i s-a dezvăluit destinația.

În al treilea rând, campania a adus ample schimbări și în relația Protectoratului cu restul statelor. În fondarea unei colonii, Anglia s-a confruntat în mod direct, pentru prima dată, cu Spania. Habsburgii spanioli au revendicat toată America ca domeniu exclusiv spaniol. Cu excepția Braziliei portugheze au ocupat teritoriile din jurul Ecuatorului. Inițial, pătrunderea englezilor în Indiile de Vest, s-a concentrat doar pe zonele neocupate, pe zonele mai puțin atractive pentru spanioli, de la nord de Florida sau pe insulele mici din estul Caraibelor. Desigur, pentru Spania, aceste colonii au constituit intruziuni ilegale. Insă Spania nu avea resurse suficiente pentru a alunga fiecare invadator. Astfel au ignorat tacit acele colonii care se aflau dincolo de zona lor de activitate și interes strategic. Însă când englezii au colonizat Insula Providencia, spaniolii au atacat de trei ori înainte de a reuși alungarea definitivă a englezilor. Invadând insulele spaniole Hispaniola și Jamaica, englezii au abandonat prudența lor obișnuită și nu au mai respectat interdicția stipulată în numeroasele charte coloniale, de a nu lua terenuri ocupate deja de un alt “print creștin”.

Astfel, ocuparea britanică a Jamaicăi a schimbat geopolitica Indiilor de Vest. Atacul a adus un război lung cu Spania – primul război început în America, mutat mai apoi în Europa. Sub Protectoratul lui Cromwell, Anglia s-a alăturat Franței în războiul său cu Spania. Pe continent, un contingent englez l-a ajutat pe Maresalul Turenne să îi învingă pe spanioli în batălia de la Dune. Fără a se ajunge la o rezoluție pe frontul european până în 1650, războiul a continuat în Caraibe până la semnarea Tratatului de la Madrid, din 1670. În largul mărilor și în colonii, englezii și-au îndreptat eforturile majore împotriva Spaniei. Prin Tratatul de la Madrid, Spania a recunoscut nu doar Jamaica, ci toate posesiunile americane ale Angliei. Ca răspuns la creșterea activității englezilor în Caraibe, francezii au început și ei să își facă simțită prezența în zonă. Între 1660 și 1670 Jamaica a fost o bază importantă pentru pirații din Caraibe. Pâna în 1660, francezii au controlat Tortuga, în largul coastei insulei Hispaniola. Ulterior au colonizat capătul vestic al acestei mari insule, creând ceea ce avea să devină St Dominique.

Prin urmare, agresiunea Angliei și răspunsul celorlalte puteri, au schimbat natura conflictelor în Caraibe. Până atunci ostilitățile din regiune erau în mare parte îndreptate împotriva Spaniei, dar după 1655, războiul a devenit mult mai complex, mai multe puteri europene luptându-se între ele pentru supremație în Indiile de Vest. Practic, din acest moment, războaiele din Europa care implicau orice stat cu posesiuni în America și Indiile de Vest, au transformat Caraibe într-un câmp de luptă. Al doilea și al treilea război anglo-olandez s-au desfășurat și în Caraibe.

Ocuparea Jamaicăi a jucat un rol important în crearea viitorului Imperiu Britanic. O posesiune valoroasă, Jamaica a contribuit la creșterea masivă a consumului de zahăr, transformând definitiv dieta europeană. Această cerere tot mai mare pentru zahăr a dus și la angajarea intensivă a britanicilor în comerțul cu sclavi. Jamaica a absorbit generații de sclavi, numeroși britanici investind în această instituție odioasă, inclusiv persoane care nu au părăsit niciodată Marea Britanie. Jamaica a fost principala colonie de sclavi a Marii Britanii atunci când s-a hotărât să se pună capăt comerțului cu sclavi.

În concluzie, campania lui Cromwell în Indiile Vest, deși este privită ca un eșec major, a modificat drastic poziția Angliei în raport cu restul lumii. A implicat direct statul în afacerile coloniale, a implicat Anglia într-o confruntare directă cu Spania în acest proces, a ridicat importanta strategică a insulelor din Caraibe în conflictele europene. Deși un eșec, campania a fost o lecție importantă pentru expansiunea teritorială și a pus bazele Imperiului. Guvernul epocii de Restaurare a lui Carol al II-lea s-a bazat pe aceste realizări din perioada Interregnumului, înțelegând atât câștigurile cât și cerințele generate de Imperiu.

Surse:

^{https://www.historytoday.com/history-matters/imperial-designs-cromwells-conquest-jamaica}

^{https://en.wikipedia.org/wiki/Invasion_of_Jamaica}

^{http://thecommonwealth.org/our-member-countries/jamaica/history}