Lupta de la Podul Înalt(1475), o strălucită victorie a oștirii lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, împotriva cuceritorului Constantinopolului, Mahomed al II-lea

Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, prin câteva acțiuni a demonstrat că voia ieșirea de sub ascultarea Porții. A refuzat plata tributului. A intrat în repetate rânduri în Țara Românească. Intenția de a scoate Muntenia de sub asuprirea otomană era evidentă. Cucerise cetatea românească Chilia ceea ce, de asemenea, nu era deloc pe placul sultanului. Acesta i-a poruncit pașei Soliman Hadâmul să pregătească oastea, să pătrundă în Moldova, să-l pedepsească pe Ștefan Vodă și să restabilească vechile raporturi dintre Moldova și Turcia.

Armata sultanului număra 120 000 de oameni. Alături de otomani participă și un corp de oșteni munteni ai lui Laiotă. Moldova a pregătit 40 000 de oameni(moldoveni, secui, poloni).

Ștefan cel Mare a cerut ca drumul turcilor să fie pustiit. A căutat un loc potrivit pentru confruntare, așa cum va proceda mai târziu, la Călugăreni, și Mihai Viteazul. A ales un loc în care Soliman să se afle în imposibilitatea de a desfășura pe un front larg oștirea. A ales un teren mlăștinos la confluența Racovei cu râul Bârlad, în fața orașului Vaslui, înconjurat de păduri. Și vremea a fost de partea moldovenilor . Ziua de 10 ianuarie 1475 era una friguroasă, cu negură deasă. Ștefan i-a atacat pe turci frontal dar și prin flanc. Când domnitorul a simțit o undă de slăbiciune în oștirea sa, se va avânta el însuși în luptă, îmbărbătându-i. Concomitent a atacat cu un corp de oaste din spate grupurile înarmate ale dușmanilor. Soliman a fost nevoit sa se retragă, dar deloc în ordine, ci cuprins de panică.

Urmărirea oștirii invadatoare a durat patru zile, până la Dunăre. Unii dintre turci au căzut în luptă, alții s-au înecat în apa Siretului sau în Dunare; nu puțini au căzut prizonieri.

O asemenea înfrângere era fără precedent. Confirmă această realitate atât cronicarii din țară, cât și turcii înșiși. O rudă a sultanului remarca:

Niciodata armatele turcești n-au suferit un dezastru atât de mare.

Scria și Sa’s ed-Din în același sens:

A fost un grozav măcel(…) și numai cu mare greutate Soliman Pașa și-a scapat viața prin fugă.

Neșri, la rândul său, se referă la faptul că atunci au căzut mulți dintre turci, iar alții au fost făcuți prizonieri. Citim și din relatarea lui Giovanni Maria Angiolello:

Aflând domnul Moldovei că turcii veneau împotriva sa, așeză în ordine armata sa și luând măsuri pentru a se apăra, se luptă cu turcii, îi bătu și îi puse pe fugă până la Dunăre, unde au murit mulți, și mulți oameni de seamă au fost luați în prinsoare(…); mulți s-au înecat.

Venețienii îl felicitară pe Ștefan Vodă. Papa Sixt al IV-lea, numi pe Ștefan “atlet al lui Hristos”. Dlugosz, cărturarul polon, scria într-o prestigioasă lucrare despre Ștefan:

O, bărbatul demn de admirat, întru nimic inferior ducilor eroici pe care atât îi admirăm, care cel dintâi dintre principii lumii a repurtat în zilele noastre o victorie atât de strălucită în contra turcilor. După părerea mea, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii și mai ales funcțiunea de comandant și conducător împotriva turcilor, cu sfatul comun, înțelegerea și hotărârea creștinilor, pe când ceilalți regi și principi creștini trândăvesc în lene, în desfătări și lupte civile.

Această modestă prezentare, cu citate din cărturari străini, se vrea și o replică, la încercarea unor istorici – foarte puțini, e drept – de a minimaliza victoria de la 1475 pe care chiar străinii, turcii înșiși, contemporani evenimentului au recunoscut-o ca fiind remarcabilă. Să disprețuiești evidențele, să ignori și mărturiile vremii și scrierile marilor istorici români(n. Iorga, C.C.Giurescu ș.a), enciclopediile lumii, unde este descrisă lupta de Podul Înalt, operele istoriografice ale savanților straini este de neînțeles.