Patimile Ecaterinei, cea de a doua soție a Domnului Moldovei, Vasile Lupu, după pierderea tronului de către acesta
Vă amintiți – ați citit, credem – că așa era, ne-o spun și scrierile vremii și pictura de la Trei Ierarhi, despre peripețiile frumoasei Ecaterina, cea care urma să devina a doua soție a lui Vasile Vodă Lupu, pe drum din Caucaz, de unde era originară până la intrarea în Moldova. Viața ei alături de Domnul țării a fost, cu unele excepții, fără de griji, cu mari satisfacții. După pierderea scaunului domnesc de către soțul său, Ecaterina va trece printr-o perioadă tristă.
Ce ne spune Ion Neculce în acest sens:
“Gheorghe Ștefan Vodă, după ce a luat pe Doamna lui Vasilâi Vodă din Suceava la mâna lui și pe Ștefănița Vodă, pe fiul său, l-au însăminat la nas puțintel, și pe doamna au vrut să-și râdă de dânsa. Ce Doamna lui Vasilâi Vodă l-au probozit și au început a-l blăstăma și a-l sudui și a-i dzice dulău fără obraz, cum nu să teme de Dumnezeu, că i-au fost Domnu-său stăpân și i-au mâncat pita. Și așe i-a dat pace și o au trimis la București de au închis-o în curțile lui. Și i-au luat averea și multă spaima i-au fâcut.”
Nu merita acest tratament blânda Ecaterina. Cu atât mai nefiresc, cu cât venea din partea celui care a fost un apropiat al Domnului țării, urcând până la mari dregătorii. Nu știm în ce fel a sfârșit frumoasa și greu încercata Doamnă Ecaterina.