Pomenirea aducerii moastelor Sf. Nichifor, patriarhul Constantinopolului (sarbatoare ortodoxa)

Dupa ce urâtorul de Dumnezeu împarat Teofil a încetat din viata, iar sceptrul împaratiei a fost luat de binecredinciosii împarati Teodora si Mihail, pe lânga toate celelalte fapte bune pe care le-au facut, ei s-au aratat, deopotriva, plini de evlavie fata de toate cele sfinte. Mânati fiind de astfel de gânduri, ei au trimis de au chemat pe cei mai de seama dintre monahii timpului, cercetând împreuna cu ei cele ce trebuiau savârsite pentru punerea din nou în cinste a sfintelor icoane. Toti cazând la întelegere cu ei, au alungat de pe scaunul patriarhal pe nelegiuitul Ioan si în buna întelegere si cu voia lui Dumnezeu au asezat ca patriarh pe marele Metodie. Şi îndata Biserica lui Dumnezeu si-a recapatat vechea stralucire, împodobindu-se cu sfintele si cinstitele icoane. Cei ce o condusesera pâna atunci cu nevrednicie au fost înlocuiti cu cei ce se straduiau cu pazirea învataturilor celor drepte.

Dupa trecere de patru ani de la aceasta, preasfintitul Metodie, mânat fiind de râvna dumnezeiasca, a grait catre cinstita împarateasa si catre Mihail: “Nu este drept ca cinstitele si sfintele moaste ale cucernicului si preacuviosului între patriarhi Nichifor, care a fost surghiunit pentru credinta cea nepatata a Bisericii si a scaunului patriarhal si care si-a savârsit viata în surghiun, sa nu fie aduse în Constantinopol”. Deci, si împarateasa si Mihail gândind la fel cu el, au trimis de îndata ca sa fie aduse în cetate moastele sfântului Nichifor. Împreuna cu preotii si calugarii si multimea de popor, care au pornit catre biserica sfântului Teodor, în care se gaseau asezate moastele sfântului marturisitor Nichifor, a pornit însusi marele Metodie. Şi ajungând acolo si sarutând cu totii sfintele moaste si facând litanie cu priveghere de toata noaptea si cu cântari, au desfacut mormântul în care se gasea trupul acela preacinstit si mult patimitor si l-au gasit cu totul întreg si nestricat, cu toate ca de la asezarea lui acolo trecusera nouasprezece ani. Deci, luându-l si asezându-l într-o racla, l-au dus pe mâinile preotilor si ale monahilor, cu lumânari aprinse si cu cântari pâna la corabia împarateasca si au pornit spre Constantinopol. Iar de îndata ce au trecut de strâmtoarea cetatii, însusi împaratul si tot senatul cu lumânari aprinse în mâini le-au iesit întru întâmpinare, iar dupa oprirea corabiei, sarutând racla sfântului si luând-o pe umeri au depus-o în biserica cea mare. Şi facând acolo priveghere, toata noaptea, a doua zi de dimineata luându-l de acolo, în acelasi chip l-au dus si l-au asezat în biserica sfintilor apostoli, în ziua a treisprezecea a lunii martie, în aceeasi zi, adica, în care fusese trimis în surghiun.