Soarele rasare la 
Este 
Primul război anglo-spaniol se încheie prin semnarea Tratatului de la Londra
Tratatul de la Londra, semnat pe 28 august 1604 (18 august, S.V.), a pus capăt, dupa 19 ani, războiului anglo-spaniol. Negocierile au avut loc în Somerset House, Londra. Delegația engleză a fost formată din Robert Cecil, Conte de Salisbury – secretar de stat, ministru, Charles Blount, Conte de Devonshire – militar, Thomas Sackville, Conte de Dorset – trezorierul Coroanei, Henry Howard, Conte de Northampton, – Lord Gardian al Cinque Ports și Charles Howard, Baron de Effingham, Conte de Nottingham – Prim Lord al Amiralității. Spaniolii au fost reprezentați de două delegații, una reprezentându-l pe regele Spaniei formată din Juan Fernández de Velasco, Duce de Frias – conetabil al Castiliei, Juan de Tassis, Conte de Villa Mediana – diplomat și Alessandro Robida – senator de Milano, cealaltă pe arhiducii Albert de Austria și Isabela (sora lui Filip al III-lea al Spaniei), conducătorii Olandei spaniole, formată din Charles de Ligne, Prinț de Arenberg – militar, ministru și diplomat, Jean Richardot – diplomat și președinte al consiliului din Bruxelles și Louis Verreyken – auditor din partea consiliului de la Bruxelles.
Context
Războiul anglo-spaniol a fost strâns legat de Revolta olandeză, de Războiul religios din Franța și de Războiul de nouă ani din Irlanda iar până în 1600 nici una dintre părți nu reușise să încline decisiv balanța de putere în favoarea sa. Spania era epuizată financiar, se confrunta cu revolte ale trupelor din Olanda dar și cu posibilitatea unui nou război cu Franța pentru Ducatul de Salluzo și realiza că nu e suficient de puternică pentru a îngenunchea definitiv Anglia. Negocieri secrete cu Anglia sunt deschise de arhiducele Albert, încă din aprilie 1600, fără informarea Madridului. În mai, reprezentanții Angliei, Burgundiei și ai Spaniei sau întâlnit la Boulogne. Spania cerea ca englezii să elibereze porturile Brill, Vlissingen și fortul Rammekens de pe insula Walcharen unde erau staționate garnizoane engleze. Anglia își dorea comerț liber cu Spania și coloniile sale, libertatea subiecților englezi în fața Inchiziției și dreptul exclusiv de a avea nave de război în Canalul Mânecii. Discuțiile nu au ajuns nicăieri căci Spania a susținut ca e absurd ca o mică putere cu doar câteva insule, condusă de o regină, să își permită asemenea cereri de la suveranul unui imperiu mondial. Până în august, toate negocierile au fost oprite, atât din motive de neîncredere reciprocă, cât și ca urmare a presiunilor făcute de Republica Olandeză. Negocierile diplomatice au fost din nou deschise de Arhiducele Albert de Austria și soția sa, care căutatu în continuarea pacea si relațiile prietenoase cu vecinii de peste mare. Filip al III-lea își dorea și el sa păstreze hegemonia imperiul spaniol, iar pentru asta avea nevoie de pace. După moartea Elisabetei I a Angliei, în 1603, succesorul ei, Iacob I, fiul reginei Maria Stuart a Scoției, a căutat să pună captă acestui conflict lung și obositor cu Spania. Fiu al unei regine catolice și moștenitor al unei monarhii protestante în Anglia, Iacob I s-a văzut ca un practicant idealist al păcii și al unității creștine. Filip al III-lea, care la rândul său moștenise conflictul și o trezorerie secătuită de la predecesorul său, a salutat călduros oferta de a discuta despre pace, cu atât mai mult cu cât pierduse orice speranță de a putea cuceri Anglia vreodată. Principala preocupare a Spaniei era aceea de a-și îmbunătăți situația militară din Țările de Jos. Pentru aceasta avea nevoie ca Anglia să își retragă sprijinul acordat Republicii Olandeze. În același timp, Johan van Oldenbarnevelt, conducătorul delegației Republcii Olandeze încerca să îl atragă pe Iacob I în conflictul din Flandra, unde Asediul de la Oostende dura de doi ani. Discuțiile pentru un acord de pace au început din iunie 1603.
Prevederile tratatului
Tratatul încheiat în 1604 prevedea următoarele:
- Spania renunța la intențiile de restaurare a Bisericii Catolice în Anglia, recunoscând monarhia preotestantă din Anglia;
- Anglia se angaja să nu mai sprijine atacurile corsarilor englezi împotriva navelor și posesiunilor spaniole;
- Canalul Mânecii urma să fie deschis pentru transportul maritim spaniol;
- Anglia urma să își retragă sprijinul militar și financiar acordat rebelilor olandezi;
- Navele celor două țări, comerciale sau de război, puteau utiliza porturile maritime ale celor două țări pentru reaprovizionare, adăpostire sau reparații. Flotele mai mici de 8 nave nici nu aveau nevoie de a cere permisiunea de a intra și ancora în port; un lucru de mare ajutor pentru spaniolii care de aici puteau ataca cu mai multă ușurință porturile olandeze;
Urmări
Tratatul de la Londra nu a fost prmit cu entuziasm de englezi. Iacob I a fost criticat de englezi pentru că a întors spatele olandezilor, vechii lor aliați, doar pentru a-i liniști pe spanioli. În ochii protestanților englezi, acordul a fost o “pace umilitoare”. Protestanții eneglezi se temeau că o pace cu Spania va însemna o invazie a simpatizanților iezuiți și catolici în următorii ani. Pacea a adus însă mari beneficii comerțului englez, sporind prosperitatea Londrei și a porturilor engleze. În plus, tratatul permitea englezilor să tranzacționeze în Indiile de Vest și America, și chiar să se stabilească acolo.
În Spania, acordul de pace a fost primit cu bucurie. Biserica Catolică și-a exprimat însă îngrijorarea față de indulgența manifestată de Filip al III-lea pentru o “putere eretică”. Cororana Spaniolă a sperat însă ca acest tratat va inspira la o mai multă toleranța fața de catolici în Anglia. Complotul prafului de pușcă din noiembrie 1605 avea să spulbere însă această speranță. Tratatul de Pace a fost ratificat de Spania în Palatul Regal din Valladolid în iunie 1605, iar Don Pedro de Zuñiga a fost numit primul ambasador rezident al Spaniei în Anglia.
În 1606, Spania încearcă o nouă ofensivă puternică împotriva rebelilor olandezi. Iacob I permite însă rebelilor olandezi să recruteze militari voluntari englezi în slujba lor. Corsarii englezi își vând serviciile olandezilor și atacă în numele acestora navele spaniole. Navele de război spaniole și corsarii spanioli sunt autorizați să utilizeze porturile engleze ca baze navale pentru a ataca transportul maritim al Republicii Olandeze (Provinciile Unite) sau pentru a transporta întăriri în Flandra. În 1607, costurile războialelor cu Franța și Olanda și mai vechile datorii cauzate de războiul cu Anglia, duc Spania în faliment. Este semnat un armistițiu de 12 ani cu rebelii olandezi, fapt care a însemnat de fapt recunoașterea oficială de către Spania a Republicii Olandeze.
Pacea dintre cele două țări a durat până în 1625.
Surse: