Regele Burebista în vechile mărturii scrise
Burebista a condus Dacia de prin anul 82 î.Hr. până în anul 44 î.Hr., sub el constituidu-se statul unitar al geto-dacilor(hotarele porneau din Munții Slovaciei și Dunărea de mijloc până la Hemus și Marea Neagră). Politica sa și a sfătuirilor săi a fost de fortificare militară a teritoriului, de redobândire a unor zone și de apărare împotriva tendințelor vădite de cucerire ale romanilor. A înfrânt triburile celtice ale boilor, tauriscilor de la Dunărea mijlocie și din Slovacia. A cucerit unele cetăți grecești de pe țărmul Mării Negre precum și teritoriul dintre Dunăre și Balcani. Puterea sa a ajuns într-atât de mare, încât numele său stârnea temeri la Roma. De asemenea se alătură lui Pompei(Gnaeus Pompeius Magnus) întreținând strânse legături diplomatice cu acesta împotriva lui Cezar. Puternicul lui stat a a cunoscut nu numai o însemnată putere și un important prestigiu politico-militar, dar și un real progres economic.
Din păcate, Pompei va fi ucis din ordinul lui Ptolemeu în Egipt, în 48 î.Hr, unde se refugiase. Viața pământeana a lui Burebista se sfârșește în anul 44 î.Hr. când moare în urma unei răscoale. El a fost și rămâne însă cel mai mare conducător din întreaga noastră istorie.
Despre măreția faptelor regelui geto-dacilor ne vorbesc și izvoarele scrise ale vremii. Vom reda doar câteva fragmente.
Burebista a fost “cel dintâiu și cel mai mare dintre regii din Tracia” – din Decretul în cinstea lui Acornion, text săpat pe o lespede de marmură descoperită la Dyonisopolis(astăzi orașul Balcic din Bulgaria).
Strabon, grec din epoca lui August(63 î.Hr. – 18 d.Hr.) în opera sa enciclopedică, Geographia, cuprinde și prețioase informații istorice, etnografice în afara celor geografice. Astfel, de la el aflăm că:
“Acești geți locuiau și pe un mal și pe celălalt al Istrului… Dacii au aceeași limbă ca și geții…
Lăsând la o parte trecutul îndepărtat al geților, întâmplările din vremea noastră sunt următoarele: ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaiele dese, getul Burebista l-a înâlțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât în câțiva ani a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de romani.”
“Ca dovadă de cât îl ascultau(geto-dacii) este și faptul că ei s-au lăsat convinși să-și stârpească viile și să-și ducă viața fără vin(la povața lui Deceneu, marele preot). Cât despre Burebista, acesta a sfârșit prin a fi răsturnat de niște răsculați, înainte ca romanii să fi pornit o armata împotriva lui.”