România începe campania militară a anului 1917 din timpul Primului Război Mondial

Încă din iarna anului 1916, Aramata Română este reorganizată și instruită a face față războiului “modern” prin sprijinul consistent al Misunii Franceze, conduse de generalul Henri Berthelot. Astfel, sub conducerea generalilor Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Vâitoianu, România reușește o campanie militară de succes în vara anului 1917. O campanie eroică, care a condus la înfrângerea forțelor Puterilor Centrale în marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, despre care marele feldmareșal german Anton Ludwig August von Mackensen, care băgase spaima în întreaga Europă, și fiind supranumit “spărgătorul de fronturi” afirma:

“Domnule, dupa ce am luptat cu românii în 1916, am crezut că a dispărut armata română, ca ea nu există în 1917 când trebuia să fac un nou efort şi să cuceresc şi restul României. Dar când a început bătalia de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, mi s-a spus că în faţa mea este armata română despre care eu aveam convingerea ca dispăruse. Dar armata româna înviase din cenuşa ei ca pasărea Phoenix. Rapoartele de front veneau năpraznice: <<Nu sunt români, sunt negri ca dracii şi viteji! N-au nici o haină pe ei! Sunt şi în pielea goală! Sau în cămăşi. Şi la baionetă nu putem să rezistăm!>> Atacul la baionetă îi speria pe toţi! Şi fugeau… fugeau nemţii, care nu fugeau de obicei, de data asta fugeau!” Aşa povestea Mackensen: „Pe mine m-a bătut la Mărăşeşti armata română, care a înviat ca o pasăre Phoenix, şi care a speriat armata germană!”*

După aceste victorii strategice, Comandamentul român dorea continuarea ofensivei pentru a elibera teritoriile ocupate. Planurile sunt însă oprite de izbucnirea revoluției boșevice în Rusia, iar Armata Română este nevoită să treacă din nou în defensivă. Armata a 4-a română, sau Armata de Nord, cum mai este ea cunoscută, rămâne neclintită în apărarea Carpaților și a Iașiului. Însă în Muntenia ocupată, germanii reușesc să repună în funcțiune sondele din câmpurile petroliere de la Ploiești și să rechiziționeze două milioane de tone de cereale de la țăranii români, materiale vitale pentru aprovizionarea Germaniei până la sfârșitul războiului, în 1918. Situatia devine deosebit de grea pentru România, abia după semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk pe 3 martie 1918, dintre Rusia bolșevică și Puterile Centrale, când rămânem practic complet izolați, lipsiți de resurse și încercuiți de forțe ostile, neavând altă opțiune decât să semnăm Pacea de la București, în termeni cât se poate de umilitori.

*Arhiva de istorie orală – Radio România