S-a nascut Anghel Saligny, inginer roman

Anghel I. Saligny s-a nascut pe 19 aprilie 1854 in Serbanesti, jud. Galati si a decedat pe 17 iunie 1925 in Bucuresti. A fost un academician, inginer constructor, ministru si pedagog roman, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale in proiectarea si constructia podurilor si silozurilor cu structura metalica, respectiv de beton armat, unul dintre intemeietorii ingineriei romanesti.

A avut un frate cu un an mai mare, Alfons Oscar I. Saligny (1853 – 1903), care a devenit un chimist cunoscut, membru corespondent al Academiei Romane, respectiv o sora Sofia Saligny, impreuna cu care a facut clasele superioare de liceu la Potsdam.

A urmat primele clase de scoala la pensionul de copii din Focsani, infiintat de tatal sau, Alfred Saligny, pedagog de origine franceza din Alsacia, stabilit in Romania, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focsani si, ulterior, liceul in Germania, la Potsdam. Fiind initial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universitatii din Berlin, avandu-l ca profesor si pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821 – 1894). In perioada 1870 – 1874, a urmat studiile ingineresti, la Scoala Tehnica Superioara din Charlottenburg, unde erau profesori ilustrii ingineri Schwedler si Franzius. A lucrat, sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la constructia caii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder si, sub conducerea lui Gh. Duca (in perioada 1877 – 1879), la constructia caii ferate Ploiesti-Predeal.

Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergator mondial al stiintei constructiilor metalice si de beton armat, realizator de multiple inventii si solutii unice in proiectarea si construirea podurilor si a constructiilor industriale, pentru fundatia cheiurilor portuare si a docurilor, precum si a silozurilor de grau prin folosirea prefabricatelor de beton, toate in premiera mondiala.

A proiectat liniile ferate Adjud – Targu Ocna, realizand primele poduri combinate – sosea si cale ferata din tara noastra (1881 – 1882). A proiectat si construit numeroase poduri metalice, inlocuindu-le pe cele necorespunzatoare, executate de firme straine, asa cum ar fi podul peste Siret, la Cosmesti, de 430 m lungime (1888).

Sprijinindu-se pe inventii proprii, construieste, pentru prima oara in lume, silozuri din beton armat la Braila si Galati. Intre 1884 – 1889 a lucrat la constructia docurilor si antrepozitelor de la Galati si Braila, dand solutii total originale, printre care: constructia fundatiilor pe straturi de fascine si piloti pentru cheiuri, a bazinelor de legatura cu Dunarea pentru silozuri si folosirea, pentru prima oara in lume, a betonului armat in constructia silozurilor. Pe baza unor inventii proprii, Anghel Saligny a construit, in premiera mondiala, silozurile din beton armat, de la Braila (1888) si Galati (1889), la numai doua decenii dupa ce francezul Joseph Monier (1823 – 1906) obtinuse, in 1867, primul brevet pentru elemente de constructii (grinzi, placi, stalpi) din beton armat, acest material putin studiat in acele timpuri. Silozurile proiectate si executate, sub directa indrumare a lui Anghel Saligny, puteau cuprinde peste 25.000 tone cereale (aveau 30 m x 120 m la baza si peste 18 m inaltime). Peretii celulelor hexagonale ale silozurilor au fost realizati, tot in premiera mondiala, din piese fabricate la sol, sub forma de placi. Prefabricarea placilor la sol, colturile de rigidizare si de jonctiune, sudura barelor metalice si mecanizarea la montaj constituie alte prioritati pe plan mondial. In perioada 1884 – 1901, ca sef al Serviciului docuri, si din 1877, ca Sef al Serviciului lucrarilor noi din Directia Generala a Cailor Ferate Romane, solutioneaza problema inlocuirii podurilor de lemn cu poduri metalice, cu console fara culee, pe linia ferata Filiasi – Targu Jiu (1886).

Lucrarea sa cea mai importanta este proiectarea in 1888 si constructia intre 1890 – 1895 a podului peste Dunare de la Cernavoda, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa si printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Proiectul elaborat de Saligny aducea doua mari inovatii in constructia de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului si folosirea otelului moale in locul fierului pudlat ca material de constructie pentru tabliere de poduri. Intre anii 1889 si 1909 a condus lucrarile de amenajare ale portului Constanta, introducand pentru prima oara in Romania pilotii si radierele din beton armat in constructiile portuare si proiectand silozurile de cereale si statia de petrol. Printre celelalte lucrari ale sale se numara linia de cale ferata Targu Jiu – Filiasi, tunelul de cale ferata din Valea Mostistei, portul Ramadan (Giurgiu), etc.

A fost membru fondator al Societatii Politehnice din Bucuresti si presedinte al acesteia in perioadele 1895 – 1897 si 1910 – 1911, profesor la Scoala nationala de poduri si sosele, ministru al Lucrarilor Publice, membru corespondent (din anul 1892), membru titular (din anul 1897) si presedintele Academiei Romane (1907 – 1910).
In anul 1885, ca de obicei cand era vorba de mari lucrari ingineresti publice, guvernul roman a organizat un concurs international pentru proiectul unui pod de cale ferata peste Dunare, la Cernavoda. Nemultumita de ofertele prezentate de firme straine, atat Comisia de adjudecare a ofertelor, alcatuita din specialisti romani si straini, cat si Directia generala a Cailor Ferate Romane iau decizia de a incredinta dificila lucrare inginerului roman Anghel Saligny si colaboratorilor sai.

Astfel, la 21 octombrie 1890, in prezenta regelui Carol I, era marcata inceperea lucrarilor pentru noul pod. La numai cinci ani de la inceperea lucrarilor, in ziua de 14 septembrie 1895, in prezenta regelui si a unei numeroase si entuziaste asistente, era inaugurat sistemul de poduri de cale ferata ce traverseaza Dunarea intre Fetesti si Cernavoda, proiectat si construit sub coordonarea lui Anghel Saligny si purtand numele regelui Carol I. Asa cum o dovedeste insasi implinirea unui secol (1895 – 1995) de functionare neintrerupta, sistemul de poduri de la Cernavoda este o adevarata opera de arta inginererasca, cea mai grandioasa de acest fel din Europa continentala la ora construirii sale si inca multa vreme dupa aceea.

Sistemul cuprinde doua poduri principale, cu deschideri intre 140 si 190 metri si cu o inaltime libera de 30 de metri, precum si o serie de alte lucrari. Dintre numeroasele solutii absolut originale care au fost aplicate cu succes la realizarea podului de la Cernavoda, vom aminti aici numai una: folosirea, in premiera mondiala la astfel de lucrari, a otelului moale – fapt ce a contribuit la durabilitatea acestei lucrari, dovedita timp de 100 de ani. Complexul originar de poduri de la Cernavoda se compunea dintr-un pod peste bratul Borcea (unul dintre bratele Dunarii), unul peste Dunare si un viaduct peste balta Iezerului, desfiintat in 1969, in urma desecarii acestei balti, si inlocuit cu un terasament de rambleu. Podul de la Cernavoda a fost, la acea vreme, cel mai lung pod din Europa si unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare din lume avand o deschidere de 4.088 m intre malul stang si cel drept al vaii Dunarii. Podul de la Cernavoda, dublat astazi de un sistem de poduri combinate, construit, evident, tot de ingineri romani, ramane cel mai important simbol al ingineriei romanesti din perioada de inceput, examenul sau de maturitate, trecut cu stralucirea data de implinirea secolului de existenta si functionare non-stop.