S-a nascut Caterina de’ Medici, regina a Frantei

Caterina de’ Medici, pe numele de nastere Caterina Maria Romola di Lorenzo de’Medici, s-a nascut pe 13 aprilie 1519 in Florenta si a decedat pe 5 ianuarie 1589 in Blois. A fost regina Frantei si sotia regelui Henric al II-lea al Frantei, precum si mama a inca trei regi apartinand Casei de Valois.

Familii de bogati bancheri florentini, „nascatoare“ de Papi si de regi, Medici au dominat si au condus Florenta intre secolele XV si XVIII – cu unele intermitente. Mostenitoarea simtului politic ascutit al stamosilor, Caterina a vazut lumina zilei la 13 aprilie 1519, la Florenta. Fiica a lui Lorenzo de Medici al II-lea si a Medeleinei de la Tour d’Auvergne, ramane orfana de mama de la prima intalnire cu viata. Este crescuta de unchiul ei, Papa Clement al VII-lea. Stranepoata lui Lorenzo Magnificul invata de timpuriu sa masoare riscurile puterii. Este retinuta ostatica la Florenta, intre anii 1527 si 1530, de catre locuitorii revoltati impotriva familiei sale.

La varsta de numai 14 ani, este logodita cu cel de-al doilea fiu al regelui Francisc I, Henric, duce de Orléans, din ratiuni politice. Caterina soseste in Franta in anul 1533. Fizicul sau – ochii bulbucati, fata osoasa, alura de femeie uscata – nu-l incanta deloc pe viitorul sau sot. Dar este plina de vitalitate, dezinvolta, extrem de culta si lipsita de scrupule, calitati ce pana la urma il farmeca. Impresioneaza pe toata lumea prin talentul sau de a calari. Totusi, duce o existenta stearsa la curte.

Regele Henric al II-lea se afiseaza cu aleasa inimii, Diana de Poitiers. Cu toate ca, in anul 1547, Caterina este incoronata la Saint-Denis, rolul de suverana il joaca aceasta femeie de 39 de ani, de un sarm irezistibil. Cu atat mai mult cu cat, timp de zece ani, regina ramane sterila. „Supravietuieste“ la curte printr-o disimulare florentina: devine prietena, chiar confidenta, favoritei. La randul ei, Diana il determina pe Henric sa-si achite datoriile conjugale. Si miracolul se produce: Caterina de’ Medici aduce pe lume zece copii, in 12 ani, intre anii 1544 si 1556, si capata mai multa putere. De-acum, Henric al II-lea ii incredinteaza regenta regatului de cate ori pleaca la razboi.

La 29 iunie 1559, regele Henri al II-lea este ranit mortal intr-un turnir. Caterina preia conducerea efectiva a regatului. Mereu in doliu, timp de 30 de ani, reuseste sa pastreze fraiele puterii pe parcursul domniilor a trei dintre fiii sai. De altfel, acesti nevolnici nu sunt in masura sa administreze un regat. Tuberculos, Francisc al II-lea moare la varsta de 16 ani. In timpul scurtei sale domnii, Florentina isi face ucenicia de conducatoare. Urmeaza Carol al IX-lea, care este inca un copil cand urca pe tron. Caterina subtilizeaza regenta de la Antoine de Bourbon. Pentru a pastra prestigiul monarhiei, instituie un exigent „inteles“ al statului. Diana de Poitiers este obligata sa paraseasca imediat Curtea. Dar nu este persecutata peste masura.

Caterina are sarcini mai urgente de indeplinit. Proliferarea protestantismului ameninta regatul cu secesiunea. Pentru a stapani situatia, nu are decat atuuri mediocre. Unul dintre acestea este „toleranta“. Se foloseste, in acest sens, de cateva fete frumoase, care alcatuiesc faimosul „escadron zburator“. Primul vizat este cancelarul calvinist Michel de l’Hospital. Dupa ce ajung la un acord, Caterina convoaca Conciliul de la Poissy, in anul 1561 (septembrie-octombrie), reuniune a teologilor catolici si protestanti, care incearca sa apropie cele doua teze. Apoi, printr-un edict – in ianuarie 1562 –, tot in spiritul reconcilierii intre adversarii religiosi, acorda discipolilor lui Calvin libertatea de a-si practica cultul in afara oraselor. Iritati, catolicii – condusi de clanul Guise – declanseaza „razboaiele Religiei“, dupa masacrul protestantilor de la Wassy (1562). Aceste razboaie, ce coincid cu slabirea puterii regale, opun clanuri mobiliare – Guise, catolici, impotriva lui Condé si Burbon – si alti fanatici religiosi. La inceput, Caterina si fiii sai incearca sa nu treaca de nicio parte. Pentru a-si asigura loialitatea populatiei, regenta porneste intr-o lunga calatorie prin tara: doi ani si jumatate de „turneu de prestigiu”. In aceasta perioada da intreaga masura a geniului sau politic. Recupereaza Le Havre si reglementeaza problema Calais.

Se dovedeste o protectoare a artelor. Pune la cale casatoria fiicei sale, libertina Marguerite de Valois – bine cunoscuta sub numele de Regina Margot – cu un principe protestant, Henric de Navarre, viitorul Henric al IV-lea, intr-o noua incercare de reconciliere religioasa. Caterina suporta cu greu, si ca politician, si ca mama, veleitatile de independenta ale lui Carol al IX-lea si antrenarea sa pe o panta periculoasa de catre amiralul Coligny – noul sef al protestantilor dupa moartea lui Condé.

La 23 august 1572, este inconjurata de consilieri francezi si italieni. Populatia pariziana profita de situatie si, la 23-24 august, in noaptea Sfantului Bartolomeu, sunt masacrati protestantii – hughenotii – din Paris si din provincie. Se declanseaza un nou razboi religios (intre anii 1572 si 1573). Incepand din anul 1574, dupa moartea lui Carol al IX-lea, „Regina neagra“ actioneaza numai din culise, in contul altui fiu, Henric al III-lea. Aproape septuagenara, bolnava si izolata, controleaza din ce in ce mai putin actiunile noului suveran.

Moare, dupa o scurta boala, pe data de 5 ianuarie 1589, la Blois – potrivit altor surse, la Chenonceaux –, inainte ca regele Henric al III-lea sa fie asasinat de catre Jaques Clément.