S-a nascut Constantin cel Mare, imparat roman

Constantin I sau Constantin cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus) s-a nascut pe 27 februarie 272 si a decedat pe 22 mai 337. S-a nascut la Naissus, in provincia Moesia Superior (astazi, orasul Niš din Serbia), ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitorul imparat Constantiu I) si al Helenei. In 271-272, sub imparatul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori in slujba imparatului) in est, iar ulterior a ajuns tribun. In 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmatiei. A fost prefectul pretorian al imparatului Maximian în 288-293.

La 1 martie 293 a fost promovat la rangul de caesar. In 305, dupa abdicarea lui Diocletian si Maximian, se alatura tatalui sau, in Apus. La moartea lui Constantiu I, la Eburacum (astazi, York), in Britannia (25 iulie 306), este proclamat imparat de catre armata. In aceste imprejurari, Galerius, personalitatea dominanta a celei de-a doua tetrarhii, il proclama pe Flavius Severus augustus al Occidentului si il accepta pe Constantin, caesar. Pentru moment Constantin a acceptat dar pacea si a treia tetrarhie nu aveau sa dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat imparat iar Maximian care se retrasese, se intoarce pentru a pretinde puterea. In conditiile destramarii tetrarhiei, la conferinta de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar in Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator. In intelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupa Spania (310), apoi patrunde cu armata in Italia, infrange fortele lui Maxentius la Turin, Verona si in batalia decisiva de la Podul Milvius de langa Roma, in care Maxentius isi gaseste moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.

Constantin a pus capat persecutilor crestinilor in teritoriile sale, impunand nu numai toleranta, ci si restituirea bunurilor crestinilor. Dar Constantin nu era pregatit sa devina crestin. Monedele batute in aceasta perioada, dovedesc devotiunea sa fata de Marte, apoi din ce in ce mai mult fata de Apollo, venerat ca Sol Invictus. La scurt timp dupa cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina si proconsulului Africii niste scrisori din care reiesea faptul ca el sustine religia crestina, subventiona Biserica crestina din fonduri publice, scutea clerul de obligatii publice si se considera slujitorul lui Dumnezeu.

In 312, Constantin “a trecut la credinta crestina” si a continuat sa detina functia Pontifex Maximus functie care permitea conducerea religioasa, pe care o aveau toti cei carora li se atribuia “Caesar” adica un conducator al statului si al religiei bineinteles pagane functie detinuta de toti Caesar-i inclusiv inainte de Christos .

In urma intrevederii dintre Constantin si Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat “Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de Lactantiu in latina si de Eusebiu de Cezareea in greaca. De fapt, este o scrisoare adresata de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea sa inceteze orice persecutie asupra crestinilor, iar proprietatile confiscate sa fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfintea crestinismul ca religie de stat si nici nu-l angaja personal pe Licinius in credinta crestina.

Relatiile dintre cei doi imparati au inceput sa se tensioneze, astfel, in 316, se declanseaza un prim razboi civil. Constantin obtine o victorie in batalia de la Cibalae (Pannonia). Intelegerea care s-a incheiat intre cei doi prevedea ca Licinius sa-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale europene cu exceptia Traciei, pastrandu-si insa pozitia de augustus. Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anuntat numirea a trei caesari: fiul sau Crispus in varsta de 12 ani, fiul sau Constantin, de 6 luni si fiul lui Licinius, care avea 1 an si 8 luni. Dupa 320, Licinius sprijinit de cercuri pagane din Orient, initiaza o politica anticrestina, in timp ce Constantin se apropie tot mai mult de pozitiile bisericii crestine. In noul razboi civil care izbucneste in 324, Licinius este infrant in doua mari batalii, la Adrianopol (3 iulie) si Chrysopolis in Asia Mica (26 septembrie), este capturat si executat anul urmator la Tesalonic.

Imperiul este reunificat si supus autoritatii unui unic imparat, situatie nemaiintalnita din 285. Constantin, care se revendica alesul pe pamant al divinitatii unice, abandoneaza politeismul tetrarhiei in favoarea monoteismului crestin. Principiul adoptiunii este inlocuit cu cel al ereditatii dinastice. Constantin a continuat si a desavarsit toate reformele initiate de imparatul Diocletian. Numarul provinciilor este ridicat la 117, grupate in 14 dioceze si 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia si Galia). Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul – moneda din aur) este abandonata politica economica a principatului – care era bazata pe argint-, in favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial. Armata se imparte acum definitiv in trupe de granita (limitanei) si trupe de campanie (comitatenses). Din initiativa lui Constantin este inaugurat in 328, intre Sucidava si Oescus, un pod peste Dunare, care reflecta importanta dobandita de regiunile nord-dunarene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recupereaza o parte din teritoriile Daciei (care fusese parasita de imparatul Aurelian). Acum Constantin si-a adaugat si titlul de Dacicus Maximus. Pe plan religios, in 325, are loc la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii crestine, care pune bazele dogmatice si canonice ale noii religii.

Constantin a luat hotararea de a restaura Byzantionul si de a face din el capitala imperiului. In noiembrie 324, a stabilit in mod oficial hotarele noului sau oras, mutandu-le cu circa 4 km in afara si marind cam de 4 ori suprafata sa. Noul oras a devenit un centru al crestinismului, resedinta unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. “Noua Roma” a mostenit institutiile politice ale vechii Rome, dar si traditii culturale ale Rasaritului grec. Construirea si popularea noului oras s-au desfasurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate in 412. La fel ca si Roma, orasul e construit pe 7 coline si impartit in 14 districte administrative. Exista si aici un Senat membrii sai aveau insa ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiti clari (remarcabili) si nu clarissimi (deosebit de remarcabili). In perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost marit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a inceput si constructia a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfanta Intelepciune) si Hagia Eirene (Sfanta Pace). La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficiala a Constantinopolului ca noua capitala a Imperiului Roman. Festivitatile au durat 40 de zile si s-au desfasurat pe hipodrom. Monedele batute in acel an anuntau lumii evenimentul.

In septembrie 307, la Trier, Constantin s-a casatorit cu fiica lui Maximian, Fausta, renuntand la iubita sa Minervina, care ii daruise primul lui fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut 5 copii: Constantin, Constantiu, Constant, Constantina si Helena. Resedinta lui Constantin era orasul Trier, asa cum fusese si pentru tatal sau, Constantiu si, inaintea acestuia, pentru imparatul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o si pe mama sa, Helena. La sfarsitul anului 311 sau inceputul lui 312, sora sa vitrega, Constantia se casatoreste cu Licinius. Pe 8 noiembrie 324, Constantin si-a numit fiul Constantiu in functia de caesar si se pare ca in aceeasi zi a oferit rangul de augusta sotiei sale Fausta si mamei sale, Helena. In anul 326, Constantin a ordonat executia fiului sau mai mare, Crispus. Ordinul a fost indeplinit de Pola, in Istria. In acelasi an, la scurt timp dupa moartea lui Crispus, Constantin a omorat-o si pe sotia sa, Fausta, dupa o casnicie de 19 ani. Atat Crispus cat si Fausta au primit damnatio memoriae, adica numele lor au fost sterse din inscriptiile si inscrisurile publice.

Intre 325 si 337, Constantin a continuat sa sprijine Biserica si sa foloseasca resursele statului pentru construirea de biserici. Micul regat Iberia (astazi Georgia) din Caucaz a adoptat crestinismul in timpul domniei lui Constantin. In Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la crestinism, iar regatul sau a devenit oficial crestin la inceputul secolului al IV-lea.

La scurt timp dupa Pastele din 337 (3 aprilie), Constantin a inceput sa se simta rau; a dorit sa fie botezat de catre episcopul Eusebiu de Cezareea iar dupa botez a purtat numai vesminte albe precum ale unui neofit crestin in locul vesmintelor imperiale.

In ziua de Rusalii, 22 mai, in anul 337, Constantin a murit la Nicomedia (azi Izmit, Turcia). Trupul sau a fost dus cu escorta la Constantinopol si expus pe un catafalc de onoare in Palatul imperial.

Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constantiu II si Constant si-au luat titlul de augustus, impartind imperiul.

Incepand cu anul 324, se observa pe monedele lui Constantin o noua imagine a chipului sau. Privirea lui este acum indreptata in sus si in departare; aceasta reflecta pretentia lui nu la divinitate, ci la misiunea si inspiratia sa divina. De asemenea, el renunta sa mai poarte coroana de lauri si adopta diadema.

La Metropolitan Museum of Art din New York poate fi vazut un urias cap de marmura al lui Constantin, de trei ori marimea naturala. A fost datat 325/326. Cea mai cunoscuta asemanare cu Constantin o reprezinta uriasul cap de marmura din il cortile in Palazzo dei Conservatori de pe colina Capitoliu din Roma. Are o inaltime de 2,55 m si cantareste intre 8 si 9 tone. Un portret remarcabil al lui Constantin poate fi vazut la Muzeul National din Belgrad. Este un cap de bronz in marime naturala care provine de la Naissus, locul de nastere al imparatului. A fost datat circa 330. De mentionat alte doua statui ale lui Constantin ambele datate in circa 320, in care imparatul apare in vesminte militare. La moartea lui Constantin au fost batute patru tipuri diferite de monede omagiale.