S-a născut Dimitrie Bagdasar, medic român, membru post–mortem al Academiei Române

Dumitru Bagdasar s-a născut pe 17 decembrie 1893 în comuna Roșiești, pe atunci județul Fălciu, azi Vaslui, într-o familie armeană de țărani cu mulți copii și multă sărăcie și a decedat pe 15 iulie 1946 în București. Cu Dumitru Bagdasar a aparut în România neurochirurgia modernă. A scris lucrări în domeniul chirurgiei tumorilor cerebrale. Este cel care a creat Institutul de Endocrinologie București. A fost Ministru al Sănătății în guvernul Petru Groza.

Desi a contribuit esențial la dezvoltarea științei medicale românești, Dumitru Bagdasar a avut toată viața o situație materială modestă. A absolvit Liceul “Gheorghe Rosca Codreanu” din Bârlad, în 1913 și Institutul Medico-Militar din București în 1919. Obține doctoratul în anul 1922, cu o teză referitoare la sindromului Parkinson.

A facut specializări în neurologie și chirurgie. A fost printre specialiștii formați între 1927 și 1929 de pionierul mondial al neurochirurgiei, Harvey Cushing, la Boston, USA.

S-a căsătorit înainte de plecarea la Boston cu o colegă de la Facultatea de medicină, de origine aromână, care se numea Florica Ciumetti, viitoare cercetătoare în psihiatria infantilă și prima femeie ministru din România. I-a fost cea mai apropiată colaboratoare.

Întors în țară, a lucrat ca medic la Serviciul neurologic din Jimbolia și la cel din Cernăuți, în condițiile primitive din spitalele acelor vremuri. Atunci a publicat primele comunicări de neurochirurgie din România.

A reușit să găsească un post în capitala abia în 1934, la Spitalul de Urgență, si peste un an la Spitalul Militar.

În 1935 a înființat primul serviciu de neurochirurgie, într-un mic pavilion de la Spitalul Central de Boli Nervoase și Mintale. A adus alături de el personalități ale lumii medicale: dr. Constantin Arseni, dr. Ionel Ionescu și dr. Sofia Ogrezeanu (prima femeie neurochirurg din România).

Doctorul Bagdasar a inventat tehnici operatorii. Pentru că instrumentele nu îl mulțumeau, le-a perfecționat el insuși.

Era cunoscut în Europa și a făcut peste 2000 de operații pe sistemul nervos, la pacienți români și din străinatate.

A activat la Facultatea de Medicină din București, catedra de Neurochirurgie, dar profesor universitar a fost doar un an, între 1945-1946.

A murit in 1946, pe 15 iulie și, în onoarea sa, a fost dat numele Dumitru Bagdasar, Spitalului Central de Boli Nervoase și Mintale din București. Post mortem a fost declarat membru de onoare al Academiei Române (1948).

InfoAzi

Astazi in lume. Astazi online.