S-a născut Ion Agârbiceanu, scriitor, ziarist și prozator român

În localitatea Cenade, din Comitatul Alba (pe atunci Imperiul Habsburgic), s-a născut la 12 septembrie 1882 Ion Agârbiceanu, membru al Academiei Române, preot Greco-Catolic și Protopop al Clujului, prozator, ziarist și membru al Parlamentului României.

În 1889 începe şcoala primară în satul natal, iar din 1892 urmează la Blaj gimnaziul şi apoi liceul, bacalaureatul trecându-l în 1900. Sfârşitul liceului marchează și debutul literar sub pseudonimul Alfius, fiindu-i publicate în 1899, o poeziei si mai apoi schițe, în publicația Unirea din Blaj. Din 1900 urmează studiile teologice la facultate de profil din cadrul Universității din Budapesta, pe care o absolvă în 1904. Colaborează cu diverse reviste și publicații, semnând sub pseudonimul Potcoavă. Notabilă este colaborarea cu publicația Luceafărul, care apărea la Budapesta sub redacția lui Octavian C. Tăslăoanu. După finalizarea studiilor şi până în toamna lui 1905, ocupă funcția de „subprefect” la internatul Liceului Greco Catolic din Blaj, apoi se înscrie la secţia de limbi clasice, istorie şi română a Facultăţii de Litere din Budapesta, pe care o părăseşte brusc, în ianuarie 1906 când se întoarce la Blaj. Este angajat funcţionar la Mitropolia Greco-Catolică. Devine Ipodiacon şi apoi Diacon, iar în aprilie 1906, este hirotonit preot, după ce, cu o lună mai înainte, se căsătorise cu Maria Aurelia Radu. După hirotonire i se încredințează parohia unită din comuna Bucium-Şasa, din Munţii Apuseni, unde rămâne până în mai 1910. Continuă să publice, colaborând la numeroase reviste românești din Transilvania, iar în 1906, îi apare volumul “De la ţară”, pentru care este premiat. În 1910, îi apar volumele “În întuneric” şi “Două iubiri”, în 1912 — “Schiţe şi povestiri”, în 1914 – “De la sate” şi romanul “Arhanghelii”. În 1910, este transferat la Orlat, lângă Sibiu, unde rămâne până în 1919, cu o întrerupere în timpul războiului, când se refugiază din Ardeal, mai întâi la Râmnicu Vâlcea, apoi la Iaşi.

În 1917, este numit preot militar al corpului de voluntari ardeleni şi bucovineni din armata română. După război se întoarce la Orlat, dar renunță în scurt timp la parohie și acceptă conducerea ziarului „Patria”, oficios al Partidului Național Român, publicație a Coinsiliului Dirigent, care apărea la Sibiu, apoi la Cluj, şi pe care îl conduce între februarie 1919 şi martie 1927. În 1919, este ales membru corespondent al Academiei Române. Tot în 1919, candidează pe listele Partidului Național Român, fiind ales deputat în primul parlament al României mari. Își menține mandatul parlamentar până în 1926, când împreună cu Octavian Goga, al cărui susținător era, se înscriere în Partidul Poporului, condus de Generalul Averescu. Din 1930, este ridicat la rang Protopop al Clujului. În 1932, îl urmează pe Octavian Goga, în Partidul Național Agrar, iar în 1938, la instaurarea disctaturii personale a Regelui Carol al II-lea, este numit Vicepreședinte al Senatului. Se retrage definitiv din politica in 1941, dedicându-se literaturii. În timpul celui de al Doilea Război Mondial sprijină campania Armetei Române pe frontul de est, susținând chiar ocuparea Transnistriei.

După instaurarea regimului comunist și interzicerea Bisericii Greco-Catolice, refuză să treacă la Biserica Ortodoxă, fiind pentru mai mulți ani marginalizat. Datorita reputatiției sale ca și scriitor, este reabilitat, iar în 1955, devine Membru al Academiei Române, fiindu-i publicate lucrările literare. Se stinge la Cluj în 28 mai 1963, fiind înmormântat în Cluj.