S-a nascut Ion Vinea, poet, prozator

Ion Vinea, pe numele adevarat Ion Eugen Iovanaki, s-a nascut pe 17 aprilie 1895 in Giurgiu si a decedat pe 6 iulie 1964 in Bucuresti. Poet si prozator, unul dintre cei mai importanti exponenti ai modernismului si avangardismului romanesc, spirit iconoclast, debuteaza in poezie, cu “Ora fantanilor”. Infiinteaza, inca de cand era elev, o revista, “Simbolul”, impreuna cu Marcel Iancu si Tristan Tzara. Aici debuteaza cu o serie de poezii originale, “Sonet”, “Lewdness”, “Mare”. “Cronica” este o alta revista, infiintata in 1915, impreuna cu Tristan Tzara. Publica la “Umanitatea”, “Cuvantul liber”, “Adevarul literar si artistic”. Cele mai importante poezii le publica in “Contimporanul”, revista devenind o reduta a avangardismului si a constructivismului, in 1925 debuteaza editorial cu un volum de proze, “Descantecul si Flori de lampa”, urmat de “Paradisul suspinelor” (1930). Unele poezii ale sale sunt culese in “Ora fantanilor”, in anul 1964. Romanul “Lunatecii” apare postum, in anul 1965, in timp ce “Venin de mai” (1941-1944) a ramas neincheiat. In anii 1957, 1958 traduce din Shakespeare si din Edgar Allan Poe. Un personaj simptomatic, expresionist, este Lucu Silion, din “Lunatecii”, supus degradarii treptate, in timp- ce Andre Miile, din romanul neterminat “Venin de mai”, pare un dublu al lui Lucu Silion.

“Manifest activist catre tinerime” aparut in revista “Contimporanul” in anul 1924, prezinta protestul violent al avangardei fata de vechile modele poetice, vinovate, in conceptia constructivismului, de toate esecurile artistice, sociale si politice ale vremii. “Jos Arta/ caci s-a prostituat!” proclama insurectional poetul, facand o trecere metaforica in revista a sucombarii tuturor artelor, care mai de care mai vinovate de criza sensibilitatii si a constiintei morale a omului. Pe aceasta linie a negatiei absolute, poezia nu e decat un fetis, “un tease de stors glanda lacrimala/ a fetelor de orice varsta”, teatrul, “o reteta pentru melancolia negustorilor de conserve”, literatura, “un clistir rasuflat”, iar dramaturgia “un borcan de fetusi fardati”, forme literare deci false, obosite, muribunde. Nici celelalte arte nu sunt scutite de calificari ce le vizeaza deprecierea iremediabila sau inutilitatea: pictura este “un scutec al naturii”, sculptura e “stiinta pipairilor dorsale”, arhitectura, “o antrepriza de mausoleuri inzorzonate”, servind, prin kitsch, trecutul, moartea, comemorarile anonimilor lipsiti de insemnatate. Politica, cea mai decazuta manifestare umana, este “indeletnicirea cioclilor si samsarilor.” Peste toate, ca o nefasta aureola, luna este “o fereastra de bordel”, care hraneste in promiscuitate pe toti “intretinutii banalului” si pe “flamanzii din furgoanele artei”.