S-a nascut Lucrezia Borgia, fiica papei Alexandru al VI-lea

Lucretia Borgia s-a nascut, cel mai probabil, la 18 aprilie 1480, ca fiica nelegitima a Cardinalului Rodrigo Borgia si a amantei sale, Vannozza Cattanei. Singura fata dintre cei patru frati (Juan, Cesare si Jofre) era preferata tatalui sau si se bucura pe deplin de atentia si rasfatul familiei. Fara sa fie o frumusete rapitoare, Lucretia detinea totusi, caracteristicile fizice foarte apreciate de inalta societate a acelor vremuri: par bogat, blond si forme voluptuoase.

Pina la virsta de 11 ani fusese logodita oficial de doua ori, dar de fiecare data tatal sau a anulat logodna. Dupa inscaunarea lui Rodrigo Borgia ca Papa Alexander al VI-lea, acesta a decis sa-si casatoreasca fiica cu Giovanni Sforza, pentru a-si intari alianta cu una dintre cele mai puternice familii din Milano. Casatoria a fost incheiata initial numai in acte. Lucretia fiind prea tinara, ea urma sa locuiasca un timp, pina la sosirea la Roma a sotului ei, intr-un palat de linga Vatican, impreuna cu noua amanta a Papei, Giulia Farnesse. Papa Alexander isi facilita astfel accesul in dormitorul Giuliei, sub pretextul ca-si viziteaza fiica.

Ceremonia de nunta, somptuoasa, a avut loc citeva luni mai tirziu, dupa sosirea lui Sforza. Alaiul miresei, format din 500 de curtezane, era condus de amanta papei.
Noi aliante politice au facut ca, in scurt timp, prezenta lui Giovanni Sforza sa nu mai fie dorita la curtea papala. Lucretia a fost informata de catre fratele sau, Cesare, ca Giovanni urmeaza sa fie asasinat. Ea si-a alertat sotul, care s-a grabit sa fuga din Roma. Aceasta a fost poate doar o tactica din planul pus la cale de Cesare si Lucretia pentru indepartarea lui Giovanni.

Lucretia era incintata sa scape de un sot plictisitor, iar Alexander si Cesare erau nerabdatori sa aranjeze un alt mariaj profitabil pentru Lucretia. Papa Alexander a apelat la unchiul lui Giovanni, Cardinalul Ascanio Sforza, pentru a-si convinge nepotul sa accepte divortul. Intre cele doua familii a izbucnit un razboi de interese tacit. S-a ajuns pina acolo incit lui Giovanni i s-a propus sa-si dovedeasca barbatia si sa se culce cu Lucretia sub privirile membrilor familiilor Borgia si Sforza. Giovanni a refuzat, asa cum toti se asteptau, nu inainte de a contraataca, aruncind asupra sotiei sale acuzatii ca ar fi intretinut relatii incestuoase cu fratii si cu tatal ei.

In urma acestui incident, Papa a considerat casatoria fiicei sale neconsumata si, pentru a o putea anula, i-a oferit fostului ginere dreptul de a ramine cu toata zestrea. Pe de alta parte, capul familiei Sforza il ameninta pe Giovanni cu renegarea, daca acesta refuza propunerea Papei. Prins intre interesele celor doua puternice clanuri, Giovanni a semnat, fara martori, o declaratie de impotenta si actele de anulare a casatoriei. Prin siretlicuri murdare, primul sot a fost indepartat din viata Lucretiei, insa, finalmente, poate fi considerat norocos, pentru ca a scapat cu viata.

In timp ce i se negocia divortul, Lucretia s-a retras intr-o minastire din apropierea Romei, iar singurul mod prin care tinea legatura cu tatal ei in tot acest exil erau mesajele trimise prin intermediul unui tinar calugar, Perotto. Sase luni mai tirziu, desi insarcinata, Lucretia participa la o ceremonie in care judecatori ai Vaticanului atestau ca ea este „intacta“, adica virgina. Giovanni Sforza si-a depus atunci, obligat fiind, marturia finala ce atesta acest fapt si, dupa toata aceasta inscenare grosolana, divortul s-a declarat finalizat.

Cesare, descoperind sarcina surorii sale, a fost cuprins de furie. Banuit ca ar fi tatal copilului, calugarul Perotto, injunghiat de Cesare, a reusit sa scape cu viata din atac, dar, aruncat apoi in inchisoare, a murit dupa citeva zile. Anuntul oficial a fost ca Perotto a cazut, din greseala, in Tibru. Dar, o data cu cadavrul acestuia, in riu a mai fost gasit si corpul menajerei Lucretiei, banuita ca ar fi facilitat intilnirile romantice dintre cei doi. Copilul, nascut in secret, a fost in final recunoscut si numit Giovanni, „infans Romanus“ (copilul Romei). Unii istorici sustin ca nici macar Lucretia nu stia cine este tatal copilului sau. A fost incest sau copilul era, intr-adevar, fiul lui Perotto, calugarul? Destinul lui Giovanni s-a pierdut in anonimat, el neprimind pina la urma nici un titlu de noblete si murind in 1548, dupa ce a servit un timp, ca simplu functionar, la curtea Vaticanului.
Al doilea sot al Lucretiei Borgia s-a dovedit a fi mai putin „norocos“ decit cel dintii. In mai putin de un an de la nasterea copilului, Lucretia s-a casatorit din nou, la Napoli, cu Alfonso, Print de Aragon. Papa Alexander al VI-lea punea astfel la cale o alta alianta benefica familiei. Insa nici aceasta alianta nu avea sa dureze prea mult: din motive politice. Alfonso si familia sa au pierdut, pe neasteptate, sustinerea militara pe care Papa Alexander le-o promisese pentru Napoli. Papa continua sa sustina ca Napoli are tot sprijinul lui si, pentru a-si intari promisiunea, le-a daruit Lucretiei si lui Alfonso un castel.

Pe de alta parte, Lucretia primise de la tatal ei postul de guvernatoare a provinciilor Spoleto si Foligno, post rezervat de obicei cardinalilor. Aceasta numire il facea pe Alfonso sa para un simplu consort fara putere, mai ales ca Lucretia nu era o simpla figuranta, chiar se pricepea, la numai 19 ani, sa administreze bine un oras. Dupa citeva luni, Papa a insistat ca fiica sa si sotul ei sa se intoarca la Roma, pentru ca primul copil al lor sa se nasca aici. Lucretia a nascut un baiat pe care l-a numit Rodrigo, ca pe tatal ei. Nu peste mult timp, Alfonso, in timp ce traversa Piata Sf. Petru, a fost atacat de un grup de barbati inarmati. Ranit foarte grav, a fost adus intr-unul dintre apartamentele de la Vatican si lasat in grija sotiei sale. Lucretia banuia ca fratele sau, Cesare, pusese la cale atacul.

Sub ingrijirile sotiei si ale surorii sale, starea lui Alfonso s-a imbunatatit. Intr-o zi, insa, Cesare a aparut pe neasteptate si a poruncit tuturor, inclusiv Lucretiei, sa paraseasca incaperea. Se spune ca Alexander insusi ar fi incercat, fara succes, sa opreasca crima. Alfonso a murit strangulat in patul sau, probabil de catre servitorul lui Cesare.
Un an mai tirziu, Papa Alexander al VI-lea, ocupat cu administrarea noilor provincii cistigate in lupta cu Federigo, Rege de Napoli si tatal lui Alfonso, a lasat toate indatoririle de la Vatican pe miinile fiicei sale. Lucretia Borgia, la numai 21 de ani, a devenit capul Adunarii Crestine, dar numirea sa nu mira pe nimeni, cardinalii erau obisnuiti cu excesele papale ale lui Alexander. Papa isi petrecea tot timpul stringind averi, finantind expeditiile militare ale lui Cesare si pregatind o noua alianta, printr-un nou mariaj al Lucretiei. Spera ca al treilea sot al acesteia sa fie de vita regala. Cesare era cel care facea selectia. Alesul a fost Ducele de Ferrara. Ferrara se invecina cu Romagna, o provincie detinuta de Cesare. Ducele avea 24 de ani, era vaduv, fara copii si era partida perfecta pentru Lucretia. Ducele de Ferrarra a acceptat mariajul in schimbul zestrei imense si a scutirii de la taxele papale.

Alfonso d’Este, Print de Ferrara, un barbat puternic si tacut, pasionat de arme si de muzica, era fascinat de noua sa sotie. Lucretia era, asa cum o descriu cronicile vremii, gratioasa, cu forme pline, fata prelunga, par de aur, ochi cenusii, gura frumoasa cu dinti albi, stralucitori. Intreaga ei faptura emana energie si veselie. La fel de incintata de noul ei sot, Lucretia promitea sa devina o sotie devotata si o mama model. Si a si fost, daca nu tinem cont de citeva exceptii. Dupa ce i-a daruit patru copii printului de Ferrara, a fost suspectata ca traieste o aventura cu un cunoscut poet de curte, Pietro Bembo.

Desi parea singurul responsabil de esecurile din viata ei, Lucretia era foarte atasata de fratele ei, Cesare, ii tinea partea in aventurile lui militare, iar moartea acestuia, pe cimpul de lupta, a lasat-o devastata. Indurerata, a gasit totusi puterea de a se lupta pentru a oferi protectie lui Rodrigo, fiul ei cu cel de-al doilea sot si lui Giovanni, „infans Romanus“, copilul din flori, pe care acum il numea „fratele ei“. Cei doi au fost adusi in Ferrara si integrati in familie, in ciuda protestelor sotului ei. Rodrigo a murit in 1512, la virsta de 13 ani, iar Lucretia, innebunita de durere, s-a retras la o minastire. Si-a jelit fiul o perioada, apoi s-a intors in familie.

Dupa nasterea celui de-al cincilea copil al Ducelui de Ferrara, copil care a murit la scurt timp dupa nastere, Lucretia Borgia a contractat febra puerperala si a murit si ea, pe 24 iunie 1519. Nu implinise 39 de ani.

Dar care este, totusi, adevarul despre familia Borgia? De unde li se trage aceasta reputatie de asasini nemilosi si de ce Lucretia Borgia a ramas cunoscuta pentru crime infaptuite cu ajutorul otravurilor, ajungind simbolul feminin al cruzimii?

Multe dintre informatiile oferite de istorie, destul de ambigue, au fost preluate si speculate de literatura si arta secolului al XV-lea si apoi de scrierile secolului al XIX-lea. In 1833, Victor Hugo a ales-o pe Lucretia Borgia ca eroina pentru o piesa de-a sa. Cum a contribuit Hugo la reputatia ei, se poate vedea din prefata acestei piese: „Dar cine a fost, pina la urma, Lucretia Borgia? Adunati laolalta cele mai hidoase si mai ingrozitoare diformitati morale si asezati-le unde se potrivesc, adica in inima unei femei ale carei frumusete fizica si grandoare regeasca vor face crima sa para si mai inspaimintatoare; apoi adaugati la toate acestea cele mai pure sentimente pe care le poate avea o femeie, cele de mama… Inauntrul monstrului puneti o mama si monstrul ne va face sa plingem. Aceasta creatura ce ne-a umplut sufletele de teama, acum, ne va inspira mila acest suflet deformat va aparea aproape frumos inaintea ochilor nostri inlacrimati…“

Alexandre Dumas povesteste in cartea sa, „Crime celebre“(1839), cum cei din familia Borgia utilizau frecvent otrava pentru a-si elimina adversarii. Exista putine dubii in privinta crimelor comise de Papa Alexander si de fiul sau, Cesare. La acestea adaugam avaritia, jaful, coruptia, si portretul celor din familia Borgia e departe de a fi ideal, cuprinzind patru generatii de lideri nemilosi. Dar Lucretia? Nu exista dovezi ca ea ar fi participat activ la crimele comise de cei din familia ei, dar, in mod cert, a fost o observatoare pasiva si a fost devotata tatalui si fratelui ei.

Era cunoscuta pentru aventurile ei sexuale, dar, pentru acuzatiile de incest, n-au existat niciodata dovezi clare. Toate acestea constituie o baza destul de firava pentru portretul pe care istoria si arta i l-au zugravit: arhetipul criminalei cu singe rece, Vaduva Neagra a Renasterii. Putine reprezentari au reusit sa capteze natura ei contradictorie, asa cum a facut-o tabloul lui Titian, expus la Galeria Borghese din Roma: alegoria o arata pe Lucretia Borgia pe marginea unui mic bazin, pe alta margine, Venus, goala, iar intre ele, un mic Cupidon. In mod curios, Lucretia intruchipeaza iubirea sacra, iar Venus, iubirea profana.