S-a nascut Octavian Goga, poet, academician si politician roman de extrema-dreapta

Octavian Goga s-a nascut pe 1 aprilie 1881 in Rasinari si a decedat pe 7 mai 1938 in, Ciucea. A fost un poet român, ardelean, de origine aromâna, politician de extrema dreapta si prim-ministrul României din 28 decembrie 1937 pâna la 11 februarie 1938. Membru al Academiei Române din anul 1920.

Este fiul preotului ortodox Iosif Goga si al învatatoarei Aurelia Bratu. A urmat dcoala primara din satul natal avându-l ca învatator pe Moise Fratila, apoi a urmat liceul la Sibiu si Brasov. Studiile universitare le-a urmat la Facultatea de Litere si Filosofie de la Budapesta si Berlin (1900 – 1904).

A debutat în periodicele Tribuna (1897), Familia, România ilustrata si Tribuna literara în perioada în care era licean. În anii studentiei, la Budapesta, a facut parte din Societatea academica studenteasca „Petru Maior” si a editat revista Luceafarul în 1902, împreuna cu Alexandru Ciura si Octavian Taslauanu. În paginile “Luceafarului” a publicat cea mai mare parte a versurilor, reunite apoi în volumul de Poezii din 1905 care a fost distins cu Premiul Nasturel-Herescu al Academiei Române. În cadrul Partidului National Român a militat pentru eliberarea românilor din Transilvania. În 1907 a editat revista Tara noastra, transformata în ziar de partid. A fost acuzat de autoritatile austro-ungare de publicarea unor articole politice, motiv pentru care i s-au intentat o serie de procese în presa în urma carora a fost condamnat la închisoare si întemnitat la Budapesta în 1909 si la Seghedin în 1912.

În 1910 a venit la Bucuresti pentru a milita activ în favoarea intrarii României în Primul Razboi Mondial alaturi de puterile Antantei, a eliberarii provinciilor românesti aflate sub ocupatie straina si a desavârsirii unitatii statale. S-a înrolat în 1917 în armata româna de partea Antantei si a luptat în Dobrogea. În acelasi an a scos împreuna cu Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuta, Ion Simionescu, Lucian Blaga si altii ziarul România. În 1918 a initiat la Paris o larga miscare în favoarea României, Consiliul national al unitatii române, ca o forma de continuare a luptei, în vederea recunoasterii de catre marile puteri a desavârsirii unitatii statale românesti.

Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Nationala de la Alba-Iulia, ca apoi sa fie ales în Consiliul Dirigent, institutia cu atributii executive din Transilvania pâna la desavârsirea unirii. La alegerile din noiembrie 1919, Goga este ales deputat în primul legislativ ales pe baza votului universal. Împreuna cu mai multi apropiati, Octavian Goga paraseste PNR în martie 1920 si se alatura Partidului Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu, formatiune politica aflata în ascensiune în acea perioada. Partidul a fost chemat la guvernare de regele Ferdinand I, la sugestia fruntasului liberal Ionel Bratianu, iar Octavian Goga a primit portofoliul Cultelor si Artelor.
În ultima guvernare a Partidului Poporului, Goga fost numit ministru de Interne (30 martie 1926 – 4 iunie 1927). Din aceasta functie, el s-a straduit sa asigure ordinea în tara, echilibrul social, solicitând politiei si jandarmeriei sa contribuie la ridicarea prestigiului autoritatii, la respectul legilor si la consolidarea statului. Pentru aceasta a încercat o selectionare a personalului jandarmeriei si politiei încercând sa puna în aplicare mult „visata a doua magistratura” preconizata de Vasile Lascar.

Dupa pierderea puterii, generalul Averescu si formatiunea sa politica au intrat într-un declin constant. Restauratia carlista din 8 iunie 1930 a readus speranta poetului ca va putea ajunge înca odata la putere, astfel ca pe 10 aprilie 1932, Octavian Goga si-a fondat propria formatiune politica, Partidul National Agrar. Noul partid nu a reusit sa se impuna pe scena politica, astfel ca pe 14 iulie 1935 fuzioneaza cu Liga Apararii National-Crestine, condus de A. C. Cuza, rezultând formatiunea politica de orientare nationalista Partidul National Crestin, al carui presedinte devine Octavian Goga. Apropierea lui fata de parintele spiritual al Garzii de Fier, profesorul A. C. Cuza, nu a însemnat si îmbratisarea totala a manifestarilor fasciste din plan european. El afirma ca „noi suntem o manifestare organica româneasca, ce se încadreaza în marea ideologie nationala si nationalizata a continentului nostru”, precizând ca „national-sovinismul e o doctrina care nu se poate potrivi cu împrejurarile noastre de aici”.

Se pronunta împotriva violentei practicata de miscarile de tip fascist. Într-o declaratie din Parlament din 1936, afirma ca „România are nevoie de violenta, pentru a curata putregaiul si canaliile care se gasesc în ea, voi spune tarii ca de azi încolo începe perioada de violenta”. Totodata, preciza ca „toti trebuie sa înteleaga ca trebuie sa punem ordine în aceasta tara si ordinea nu se poate pune decât având în vedere ideea nationala”.

La alegerile din 20 decembrie 1937 PNC ocupa locul patru, obtinând 281.167 voturi, adica 9,5% din totalul alegatorilor, care s-au concretizat în 39 de mandate în Parlament. Regele Carol al II-lea s-a folosit de pretextul ca nici un partid nu a reusit sa obtina majoritatea de 40%, astfel ca îl desemneaza prim-ministru pe Octavian Goga, cerându-i acestuia sa formeze guvernul. Acest fapt nu a reprezentat decât primul pas în instaurarea dictaturii regale. Guvernul prezidat de Octavian Goga, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 de revizuire a cetateniei, prin care evreii cetateni români urmau sa-si redovedeasca cu acte dreptul la cetatenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afisarea listelor pe comune si orase. Ca urmare a acestui decret a fost revizuita situatia a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) si-au pastrat cetatenia româna, iar 225222 (36,50%) si-au pierdut-o. Cei peste 200.000 de evrei, cu cetatenia pierduta, au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire. Erau considerati straini fara pasaport si supusi regimului juridic ca atare. Goga a justificat acest decret prin faptul ca între anii 1918 si 1924 în România s-ar fi infiltrat evrei din fostele imperii austro-ungar si rus.

În interviul acordat în ianuarie 1938 ziarului britanic „Daily Herald”, regele Carol al II-lea si primul ministru Goga dadeau cifra de 250.000 si respectiv 500.000 de evrei considerati „ilegali”. Daca regele respingea ideea expulzarii, negându-le, în schimb, orice fel de drepturi, Goga vorbea de 500.000 de asa-zisi „vagabonzi”, pe care „nu-i putem considera ca cetateni români”. Octavian Goga propunea deportarea în Madagascar (concept cunoscut sub denumirea „Planul Madagascar”) a celor 500.000 de evrei, în timp ce Istrate Micescu, ministrul de externe declara: „Este urgent sa ne maturam curtea, caci este inutil sa toleram la noi toate aceste gunoaie”. Începutul anului 1938 s-a caracterizat printr-o puternica ascensiune a Garzii de Fier, care ataca cu înversunare regimul democratic si se pronunta pentru reorientarea politicii externe a tarii spre Axa Berlin – Roma. Totodata, Octavian Goga dorea sa câstige cu orice pret alegerile din martie 1938 si a negociat un acord secret cu Corneliu Zelea Codreanu. Fortele democratice erau derutate si confuze, fapt ce a permis regelui Carol al II-lea sa intervina decisiv pentru atingerea obiectivului sau politic. Prin lovitura de stat din 10 februarie 1938, Carol l-a demis pe Goga de la presedintia Consiliului de ministri si a constituit un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea. Constitutia din 1923 a fost suspendata si a fost elaborata o noua lege fundamentala care a fost promulgata pe 27 februarie 1938. Prin aceasta, regele îsi aroga largi prerogative executive si legislative.

Prin aceste doua acte a avut loc o schimbare a formei de guvernamânt din România. Monarhia îsi asigura o pozitie dominanta în sistemul politic al tarii, iar institutiile statului erau subordonate lui Carol al II-lea. Pe 30 martie 1938 a survenit lovitura decisiva aplicata de Carol formatiunilor politice. Este publicat decretul-lege de dizolvare a asociatiilor, gruparilor si partidelor politice. În urma acestui decret, PNC îsi înceteaza activitatea.

Pe 5 mai 1938, poetul sufera un atac cerebral si intra în coma. Doua zile mai târziu se stinge din viata, la vârsta de 57 de ani, iar pe 11 mai la Ateneul Român se desfasoara funeralii nationale, timp de trei zile. Este înmormântat, conform propriei dorinte, la conacul sau de la Ciucea.