Sf. Benedicta (sarbatoare romano catolica)

Fiica a unei familii înstarite din orasul Assisi, a fost profund miscata si puternic atrasa de viata noua pe care o începusera concetatenii ei, Francisc al lui Bernardone si Clara Offreduccio; viata de saracie, de munca, de iubire si negraita bucurie.

În anul 1214, este primita în Manastirea „Sfântul Damian”, manastirea în care Clara conducea un grup de calugarite, formând Ordinul Clariselor, ordin calugaresc întemeiat de Francisc din Assisi. Când Clara este chemata de „sora moarte” la luminisurile cerului, în anul 1253, Benedicta e aleasa de celelalte surori sa fie Mater et Magistra – „Mama si îndrumatoare” pe drumul desavârsirii evanghelice.

Nu cunoastem fapte mai deosebite din viata ei, dar faptul ca înca din viata si apoi, dupa sfârsitul calatoriei pamântesti, întâmplat în anul 1260, a fost considerata ca o sfânta dovedeste ca a stralucit în dragostea ei fata de saracia, iubirea si slujirea aproapelui, predicate de Saracutul din Assisi.

Benedicta este forma feminina a adjectivului latinesc benedictus = bine spus, vorbit de bine. Ca nume de persoana înseamna însa: binecuvântat(a) de Dumnezeu, aflat sub ocrotirea lui Dumnezeu. Acest înteles vine de la faptul ca, prin cuvântul benedictus, a fost tradus cuvântul barakh din Sf. Scriptura, care înseamna „a fi sigur ca vei reusi bine, deoarece Dumnezeu te ocroteste”; a binecuvânta pe cineva, înseamna a-l ruga pe Dumnezeu sa-i dea buna reusita în toate. Astfel, patriarhii îi binecuvântau pe copiii lor. Apostolul neamurilor ne asigura ca, prin Cristos, suntem cu totii binecuvântati cu binecuvântare cereasca fericiti cei care se daruiesc sincer lui Cristos: ei se bucura de roadele binecuvântarii ceresti.