Sf. Iosif, sotul Sfintei Fecioare Maria (sarbatoare romano-catolica)

Viata Sfântului Iosif ne este cunoscuta numai din câteva însemnari scurte din Evangheliile lui Matei si a lui Luca. Scrierile apocrife, care relateaza o serie de amanunte, uneori nedemne, sunt legendare. Iosif cobora din neamul regelui David: „Iosif, fiul lui David”, cum l-a numit si îngerul care îl încuraja sa accepte situatia neobisnuita a logodnicei sale, Maria. Faptul cel mai însemnat din viata acestui om „drept” este casatoria lui cu Maria, casatorie care a avut loc în tinerete sau chiar la maturitate. Traditia populara ni-l arata pe Iosif în concurenta cu alti tineri care cereau mâna Mariei. Alegerea a cazut asupra lui, deoarece bastonul pe care îl purta a înflorit în chip miraculos, în timp ce bastoanele celorlalti au ramas uscate. Aceasta simpatica legenda are si o semnificatie mistica: din tulpina uscata a Vechiului Testament, sub razele soarelui rascumpararii, înfloreste viata noua a harului.

Casatoria dintre Iosif si Maria a fost o adevarata casatorie, desi amândoi si-au propus sa traiasca în castitate. Îndata dupa logodna, Iosif a observat semnele sigure ale maternitatii Mariei; cu toate ca nu avea nici o îndoiala asupra nevinovatiei si integritatii sotiei sale, se gândea „sa o paraseasca în ascuns”. Aceasta, pentru ca, „fiind un om drept”, dupa cum spune evanghelistul, nu voia sa dea ocazie la banuieli si nici sa acopere cu prezenta sa un fapt inexplicabil. (Calificativul de „drept”, atribuit lui Iosif în aceasta situatie dramatica, este ca si lumina orbitoare a unui flash, care descopera toata frumusetea si maretia sufletului sau.) Situatia neclara si tulburatoare a lui Iosif a fost rezolvata prin interventia unui înger trimis de sus. Iosif „a luat-o la el pe logodnica sa” si împreuna cu ea s-au dus la Betleem, locul lui de nastere, pentru a se supune poruncii împaratului Augustus, care cerea ca toti cetatenii imperiului sau sa se prezinte pentru recensamânt în localitatile unde s-au nascut. Aici, la Betleem, Cuvântul vesnic a vazut lumina zilei în trup omenesc; el este înconjurat cu dragoste de pastorii umili din apropiere, precum si de magii veniti din departari, dar si de banuielile si ura lui Irod, care a silit Familia Sfânta sa fuga în Egipt. Dupa circa cinci sau sase ani, se întorc în casuta Mariei din Nazaret, unde duc o viata linistita, de munca si rugaciune. Când Isus a ajuns la vârsta de doisprezece ani, a mers împreuna cu Iosif la Ierusalim, de sarbatoarea Pastelui; atunci a avut loc cunoscuta întâmplare cu pierderea si regasirea lui în templu.

Dupa acest episod, se pare ca Evanghelia îsi ia ramas bun de la Iosif, retinând icoana vie a Sfintei Familii din Nazaret, în mijlocul careia, sub privirile lui Iosif si ale Mariei, Isus crestea „în întelepciune, în vârsta si în har”. Probabil a sfârsit viata pamânteasca înainte ca Isus sa fi început activitatea lui publica, dupa ce, cu umilinta si demnitate, a împlinit extraordinara misiune de a fi tata purtator de grija al Mântuitorului întregului neam omenesc.

Chipul sau maret a ramas în umbra chiar si dupa moarte. Comemorarea si cinstirea publica a amintirii sale a început abia în secolul al IX-lea. În anul 1621, Papa Grigorie al XV-lea a declarat ziua de 19 martie sarbatoare de porunca Papa Pius al IX-lea, în Veacul al XIX-lea, l-a declarat pe Sfântul Iosif patron al Bisericii universale. Un omagiu deosebit i-a fost adus de Papa Ioan al XXIII-lea, care a introdus pomenirea numelui Sfântului Iosif la Sfânta Liturghie, atunci când se foloseste Canonul Roman.

Numele Iosif este ramas din Vechiul Testament, si a fost purtat de fiul lui Iacob si al Rahelei, care a fost vândut de fratii sai unor negustori de sclavi, dar a ajuns, în cele din urma, primul ministru al Faraonului Egiptului. În limba ebraica, Yoseph este o prescurtare a numelui Yosephyah, care înseamna „Dumnezeu sa mai dea, sa adauge”. Acest nume se dadea copiilor dupa a caror nastere parintii doreau sa mai aiba un alt copil. Când Rahela, sotia lui Iacob, l-a nascut pe al unsprezecelea copil, i-a pus numele Iosif, exprimând rugaciunea: „Domnul sa-mi adauge un fiu”. Ştim ca a urmat al doisprezecelea copil, Veniamin.

În limba greaca, cuvântul Yoseph a avut forma Ioséph – si o forma probabil populara, Iósepos. Din aceste doua forme s-au dezvoltat prenumele actuale: Iosephus, Iosif, Iosa, Iosu, Iosiv, Iusuf, Ioja, Iosca de asemenea, si formele cu consoana p: Iosip, Osip, Iusip, Iosup, Iosib, Giuseppe, José; ca forme hipocoristice (de alintare), se folosesc formele: Joka, Josa, Szepi, Jaso. S-au creat si forme feminine: Josepha, Iosefina, Iozefina, Josette, Josiana. Desigur, parintii de astazi nu se mai gândesc la semnificatia originara a acestui nume, ci îl atribuie copiilor nascuti în luna martie, luna închinata cinstirii sfântului Iosif, sau copiilor pe care doresc sa-i puna sub ocrotirea celui ce a fost rânduit de Dumnezeu ca purtator de grija al lui Isus Cristos. Este, de fapt, un nume drag fiecarui crestin, deoarece nu poate fi despartit de numele Domnului nostru Isus Cristos si al Fecioarei Maria, si ne aminteste ca adevarata comoara a vietii, pe care trebuie sa o dorim si sa o pastram cu grija, este copilul din ieslea Betleemului si din Taina Altarului.