Sf. m. Agapie si a celor sapte mucenici: Plisiu, Romil, Timolau, doi Alexandru si doi Dionisie (sarbatoare ortodoxa)

Acesti Sfinti, mult patimitori, au trait pe vremea imparatului Diocletian (284-305). Agapie era de fel din Gaza, cetate asezata intre Mediterana si pustiul Arabiei, si era barbat cinstit si incercat intre crestini si slavit pentru nevointa sa cea purtatoare de chinuri, de vreme ce, inca mai inainte, de mai multe ori, aratase mare indrazneala intru marturisirea numelui lui Hristos si multe feluri de chinuri suferise. Deci, acest Agapie, ravnitor a se face urmas Apostolilor, a facut legamant cu alti sapte tineri, sa nu inceteze a propovadui Evanghelia Domnului, gata fiind sa indure orice primejdie. Iar ceilalti sapte tineri infocati vestitori ai Cuvantului Scripturilor, erau: Timolau cel din Pont, Plisiu si doi barbati ce se chemau Alexandru, de fel din Egipt, Romil, care era ipodiacon din Diospolis, si doi cu numele Dionisie, unul fiind din Tripolisul Feniciei, iar celalalt din Egipt si slujitor al lui Agapie.

Deci, dandu-se pagana porunca imparateasca, prin toate tarile si cetatile, ca, adica, sa fie siliti crestinii la inchinarea la idoli si la spurcatele lor jertfe, toti acesti tineri au patimit in Cezareea Palestinei, de la dregatorul Urban. Ca, intocmindu-se, atunci, in Cezareea Palestinei, unde era dregatorul acesta, un mare praznic paganesc si de Dumnezeu urat, s-a adunat la acest praznic popor fara numar, din satele din jur, iar pricina praznicului era patimirea unor crestini, care, de mai inainte, erau osanditi la moarte si tinuti in legaturi si temnita.

Vazand ca se savarsea o priveliste sangeroasa ca aceasta, cei opt viteji tineri, pe care astazi ii cinstim ca mucenici, aprinzandu-se de ravna cea dupa Hristos, au alergat si degraba au stat in mijlocul multimii si au strigat cu glas mare: “Si noi suntem crestini.” Deci, auzind aceasta neinfricata marturisire a credintei celei noi, Urban dregatorul nu voia ca, indata, sa-i piarda, vazandu-i frumosi si tineri cu trupul, ci a incercat sa-i amageasca cu daruri si fagaduinte de cinstiri, dregatorii si averi si-i sfatuia sa nu se piarda singuri, intru o frumusete ca aceea a tineretii lor fiind. Dar, Sfintii au ramas neclintiti in credinta lor. Atunci a poruncit sa fie pusi in legaturi si aruncati in temnita. Si asa, mult fiind tinuti in legaturi si de multe ori fiind ispititi si in felurite chipuri chinuiti, de vreme ce nu s-au lepadat de Hristos si toate patimirile cu vitejie le-au rabdat, Urban a poruncit de li s-au taiat capetele si toti, in aceeasi zi, si-au pus capetele lor pentru credinta cea noua a Capului tuturor, Hristos Domnul, si cununile biruintei de la Dansul, si-au luat in Biserica cea din ceruri.